Vechi superstiţii româneşti despre ierburile de leac

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 03.06.2014

• Pe la ţară, întîlnim şi astăzi credinţe despre proprietăţile terapeutice, dar şi magice ale plantelor medicinale

Plantele, descoperite şi apreciate de locuitorii acestor meleaguri încă din antichitate, au fost cultivate şi iubite, fiindcă au adus foloase omului, i-au încîntat privirea sau i-au ocrotit sănătatea. Spre norocul nostru, cunoştinţele despre plantele utile în medicina tradiţională nu s-au pierdut. Dar, odată cu întrebuinţările terapeutice, s-au perpetuat pînă în zilele noastre şi credinţele şi practicile magice. Unele superstiţii sînt amuzante, dar pentru oamenii de la sate sînt încă valabile şi sînt respectate neîndoios. Să cunoaştem şi noi aceste superstiţii despre ierburile de leac care circulă la ţară, dar de care mai ţin cont şi cei de la oraş.

Plante care alungă strigoii

Ţăranul român consideră plantele nişte fiinţe vii care aud, văd, simt, suferă şi au suflet. Le reproduc pe costumele tradiţionale, pe cuverturi, ştergare, mobilier, ulcele şi pe pereţii caselor. Plantele sînt pomenite în cîntece, colinde, ghicitori, incantaţii magice. Ierburile de leac apar şi în superstiţii. Usturoiul, avrămeasca, leuşteanul, pelinul, omagul sînt considerate duşmanii duhurilor rele. Usturoiul, important leac băbesc, se dădea contra viermilor intestinali, a durerilor de măsele şi urechi. Este considerat şi cea mai bună amuletă contra strigoilor şi deochiului. Se cosea un căţel de usturoi la o pănglicuţă roşie şi se punea la scufiţa pruncului. Odoleanul, ca ceai, era folosit pentru liniştirea nervilor. Pentru hipertensiune şi ,,inimă mărită“, se folosea rădăcina plantei. Purtată la sîn, era la fel de tare ca usturoiul în lupta cu forţele supranaturale. Din categoria plantelor care resping duhurile şi strigoii face parte şi avrămeasca. Este o plantă veninoasă cu proprietăţi iritante şi este considerată un vomitiv drastic, periculos. Mătrăguna, ca iarbă de leac, se punea pe umflături. Cu frunze aprinse se trata tusea, iar rădăcina plămădită se folosea contra reumatismului. Dar de această plantă, considerată sfîntă, este legată şi o superstiţie: dacă rupi din pămînt o mătrăgună rămîi surd. Iar cine are mătrăgună în bătătură, trage a sărăcie.

Ierburi care dau puteri supranaturale

Planta numită Dragostea sau Masa Raiului este adusă din locurile în care creşte şi se sădeşte în grădina casei, în loc ferit, curat, în credinţa că este protectoare a dragostei, că apără pe cei ai casei. În unele sate, cînd înfloreşte, se rupe cîte un fir pentru fiecare suflet din casă, se pun la grindă şi cel al cărui fir se usucă se spune că va muri în acel an, dar dacă creşte şi se înfăşoară pe după grindă, este semn că va trăi mult. Conform unei superstiţii, planta numită Duminicuţă poate fi culeasă numai dacă în locul ei se lasă ofrandă de pîine şi sare. Adusă acasă, se foloseşte la copiii care nu merg în picioare. Se pune lîngă foc, pe vatră, cu pîine şi sare alături, şi dacă se înnegreşte este semn rău. Planta miraculoasă a românilor, căruia i se atribuie cele mai mari virtuţi magice este iarba-fiarelor. Acela care şi-o încrustează sub pielea palmei nu poate fi nici măcar încătuşat, prin simpla atingere putînd descuia orice încuietoare. El e apărat de armele de fier, banii trag la el şi înţelege limba animalelor. Cu această iarbă se pot deschide uşile ferecate ce duc la comori. Se crede că se găseşte printre ierburile obişnuite, dar numai un an stă în acelaşi loc, în al doilea an răsărind peste trei ape curgătoare şi tot aşa, pînă în al nouălea an, cînd revine în acelaşi loc. Amintit în cîntecele populare, leuşteanul este o plantă folosită în descîntece împotriva ielelor, de întoarcerea laptelui şi împotriva şarpelui. Este cea mai însemnată plantă din grădina de legume, avînd o influenţă magică asupra întregii grădini. De aceea se spune că dacă ţi se fură leuştean din grădină, ţi se vor usca toate verdeţurile.

Pentru dragoste şi fenomene meteo

Bozul este direct implicat în riturile de invocare a ploii, în timp de secetă sau în anumite zile importante din punct de vedere calendaristic în dezvoltarea vegetaţiei. Margaretele plantate în faţa uşii de la intrare ţin spiritele rele şi necazurile departe de casă. Se spune că sub soc locuieşte un duh rău care păzeşte comorile îngropate sub el. Floarea de soc se întrebuinţează în medicina populară împotriva tusei, a emfizemului pulmonar (se bea ca infuzie), răguşelii (se face o fiertură din flori de soc şi de muşeţel care se bea seara la culcare, învelind bine bolnavul să transpire), vărsatului de vînt (varicelă) şi scrofulelor (amigdalită). La români, busuiocul este planta dragostei. Este indispensabilă în farmecele de dragoste. În scop medicinal, busuiocul se pune la tăieturi şi la bube. Fumul rezultat din punerea plantei pe foc se trage în piept, contra tusei, şi pe nas, contra guturaiului. Cu tulpini aprinse de busuioc se ard negii. Împotriva durerilor de cap se face o legătură cu seminţe de busuioc. Lemnul de paltin alb se punea în vasele cu brînză pentru a împiedica mucezirea. Făcînd în casă fum din frunze de paltin, în ziua de Ispas, vei fi ferit de descărcările electrice din timpul furtunii. Despre salata verde se crede că ar avea proprietăţi magice, inclusiv puterea de a stimula dragostea şi de a contracara acţiunea vinului. Salata verde le ajută pe tinerele femei să rămînă însărcinate şi anumite soiuri de salată pot ajuta la naştere prin atenuarea durerilor. Dacă bei un pahar de zeamă de varză înainte de culcare şi apoi mergi către pat cu spatele, în vis, iubitul/iubita îţi va oferi un pahar cu apă.

Miraculoasa nuieluşă de alun

Vîscul se ţine pe pragul uşii de la intrare pentru a speria spiritele rele şi a le atrage pe cele bune. La drum, te fereşte de sălbăticiuni. Este singura plantă care scade tensiunea arterială la hipertensivi şi o creşte la cei hipotensivi. Sucul proaspăt de vîsc poate înlătura sterilitatea. Vîscul în casă vindecă boli, este un antidot al otrăvurilor, aduce noroc şi fertilitate. O fată care stă sub o ramură de vîsc, n-are voie să refuze niciun băiat care vrea să o sărute. Alunul apare în multe descîntece, în special în cele de muşcătură de şarpe. E şi leac băbesc contra vătămăturii (alune pisate, puse în rachiu cald, amestecat cu untdelemn). Ceaiul din floare era util în boala de piept. Băile de alun erau făcute copiilor slăbănogi, ca să-i întărească. Cu smicele (nuiele) de alun se descîntă apa neîncepută, cu care se spală rănile de la muşcătură şi e dată să bea celui muşcat de şarpe. Nuiaua de alun descîntată lua puterea şarpelui de a muşca. Cu nuielele de alun se descoperă comorile ascunse sau se neutralizează efectele nocive ale comorilor nefurate. Tot cu aceste nuiele sînt lovite de trei ori obiectele sau fiinţele ce trebuie fermecate sau desfermecate. Crenguţele de alun ţinute în vază feresc locuinţa de dezastrele provocate de apă şi foc. Pelinul era considerată plantă antidemonică, dar se lua şi contra limbricilor, în dureri de stomac, răceli, paralizie. Frunza opărită cu oţet se lega la cap contra durerilor. Cine purta pelin la brîu era apărat de friguri. Ca Ruzaliile, nişte duhuri rele, să nu te pocească, trebuia să porţi pelin la gulerul cămăşii.

Sulfina şi neghina

Este foarte mare noroc să găseşti un trifoi cu patru foi. Trifoiul apără atît omul cît şi animalele de ghinioane şi descîntece şi aduce noroc celor care îl ţin în casă. O fată îşi va găsi alesul în ziua în care va găsi un trifoi cu 4 foi. Babele îl puneau în scăldători pentru întărirea celor slăbiţi de boli. Se zice că acela care mănîncă sfeclă roşie se îndrăgosteşte. Sulfina era bună contra moliilor şi ploşniţelor, dacă era pusă între haine. Ceaiul ajuta în insomnii şi dureri de ochi. Tulpinile fierte ajutau contra vărsăturilor. Babele indicau să se lege sub maramă planta ruptă luni dimineaţa. Salcia era leac în reumatism şi friguri. Lujerii tineri, dospiţi în ţuică, se dădeau contra durerilor de stomac. Superstiţia spune că dacă baţi pe cineva cu mîţişori de salcie de la biserică, în ziua de Florii, pe acela nu-l mai dor urechile în timpul anului. Dacă prinzi o frunză ce cade în prima zi de toamnă, nu vei fi răcit toată iarna. Neghina era considerată o plantă de rău augur, însă seminţele pisate se luau în vin, ca purgativ, iar rădăcina şi făina de neghină, fierte în vin, se luau în pîntecarie. Nucul aducea speranţa însănătoşirii. Babele doftoroaie recomandau băi cu frunze de nuc pentru bube, rîie şi reumatism. Cu frunzele fierte şi calde de nuc lecuitoarea înfăşura burta femeii, ca să-i uşureze naşterea. Însă nucul nu trebuia tăiat niciodată, că era rău de moarte. Copacul putea fi doborît doar dacă avea trunchi tot atît de gros cît cel al omului care-l tăia.

Ceapa de sub pat

Lecuitoarele de altădată foloseau seminţele pisate de pepene verde contra vărsăturilor. Numai că nu era voie să tăi pepene verde pe 29 august (Tăierea capului Sf .Ioan) pentru că erai în pericol să suferi de friguri. Răşina de pin era folosită la prepararea pomezilor şi alifiilor, iar fiertura de lăstari în reumatism şi rahitism. În acelaşi timp, în magie, atunci cînd cineva se chinuia greu înainte de a muri, babele îl scăldau în lăutoare făcută din lemn de pin ca să se ducă mai uşor. Un ghiveci cu aloe în casă previne accidentele casnice. Lemnul de frasin, purtat ca talisman, are darul să protejeze oamenii, în special cînd sînt în apropierea apei sau dacă trebuie să facă o călătorie cu vaporul. Atîrnat de tocul unei uşi, frasinul ţine departe spiritele rele. Crenguţele de mur pot atrage mai mulţi bani în casă. Iarba mîţei aduce în casă noroc. Pune cîteva castane pe foc sau pe grătar, dă-le nume, şi castana care va sări prima îl reprezintă pe cel/cea care te iubeşte. O ceapă tăiată pe jumătate şi pusă sub patul bolnavului îl va ajuta să lupte cu febra şi cu efectele otrăvirii. Bulbul pisat sau copt se recomanda contra bubelor, rănilor. În arsuri, se ungea locul cu ceapă pisată, amestecată cu smîntînă. Femeile care n-aveau lapte mîncau multă ceapă. Însă capătă dureri de ochi, zice o credinţă, acela care aruncă ceapa în foc ori mănîncă pieliţa subţire.

Păpădia, plantă magică

Dacă iei o păpădie înflorită şi sufli în ea cu putere, atîtea seminţe cîte rămîn indică numărul copiilor pe care-i vei avea. Se zice că dacă o păpădie rămîne deschisă toată noaptea, a doua zi va ploua. Dacă mirosind o păpădie ţi se îngălbeneşte nasul, cineva e îndrăgostit de tine. Se crede că, adăugînd buchetului de nuntă două, trei păpădii, căsătoria va aduce prosperitate, sănătate, iar copiii vor fi frumoşi. Este, de asemenea, de bun augur pentru o tînără să poarte un colier de păpădii făcut de ea, şi ghinion dacă i-l oferă cineva. Ghinion aduce şi culesul păpădiilor dintr-un cimitir. Rădăcina de păpădie prăjită în smînînă se întindea pe o frunză de brusture şi se aplica pe zonele cu dureri reumatismale. Ceaiul din rădăcina păpădiei şi din flori uscate se lua contra durerilor de ficat. Frunza se storcea pe bube, după ce se descîntau. Ramurile verzi de mesteacăn se puneau cu un capăt în foc, iar seva ce ieşea prin celălalt capăt era o bună doctorie pentru pecingine. Fetele se ungeau cu această sevă ca să le crească părul lung. Mesteacănul era plantat în curte ca să aducă fericire în familie. Muşeţelul atrage bunurile materiale şi ţine la distanţă blestemele şi farmecele. Ciuboţica-cucului are efecte diuretice şi vitaminizante, dar purifică şi spiritul. Lăcrămioara se cultiva pentru noroc şi prosperitate. Ceaiurile din tulpini se luau contra durerilor de piept. Din flori se prepara odinioară o apă de obraz, în credinţa că acela care se va spăla cu ea va fi alb ca laptele. Roua de pe lăcrămioare se folosea ca picături contra conjuctivitei.

Ghioceii şi dovleacul

Decoctul de lobodă se lua contra diabetului şi se considera că această plantă anunţă afaceri bune. Ghiocelul era adăugat în scăldători contra reumatismului. O superstiţie spune că toţi copiii trebuie să aducă mulţi ghiocei mamelor, ca la vară să roiască ograda de tot atîţia puişori. Se credea că gorunul aduce un noroc neaşteptat dacă-l întîlneai pe drum. În medicina de la sate, scoarţa se folosea ca leac al rănilor învechite. Florile de fîn amestecate cu tărîţe de grîu se adăugau în baie contra răcelii. Semănătorul trebuia să arunce mai întîi sămînţa pe ogor cu ochii închişi, zicînd: „Aşa să nu vadă păsările grîul, cum nu-l văd eu acum“. Se credea că acela care ia o pietricică şi o înveleşte în iederă şi atinge negul, acesta va dispărea. Piatra trebuie aruncată într-un loc umblat, ca să treacă negul asupra celui care va lua pietricica. Cine mînca dovleac avea viaţă lungă. Copt, era legat la gît contra gîlcilor. Vrejul lung se adăuga în scăldători pentru cei slabi, bolnăvicioşi. Ca să nu faci rîie, nu trebuia să mai mănînci dovleac după Crăciun. Dacă femeia gravidă fura un dovleac, năştea copil pleşuv ca dovleacul.

Menta, planta călătorilor

Pe arsuri se puneau, altădată, boabe de fasole pestriţă, pisate, cu boabe de porumb. Iahnia era folosită în degerături. Nu trebuie să mănînci fasole în prima săptămînă din Postul Mare, că faci bube. Frunzele de ferigă se puneau în baia copiilor rahitici. Rizomul cules toamna e bun contra teniei, pisat şi amestecat cu miere. Se credea că acela care vede înflorind feriga, va avea mulţi bani. Dacă ţii gălbenele în casă, scapi de musafiri nepoftiţi. Menta, utilă în crampe, dureri de dinţi şi sughiţ, era recomandată călătorilor pentru că oferă protecţie. Zorelele aduc armonie în casă. Gura-leului ţine la distanţă blestemele, la fel şi sunătoarea. Floarea-soarelui aduce noroc în casă şi îmbunătăţeşte starea emoţională. Ceaiul din rădăcini de fragi se lua contra tusei, iar cel din tulpini în bolile de rinichi. Cu decoct se spălau bubele. Fetele se spălau cu floare de fragi, ca să fie plăcute. Dar nu era indicat să dormi sub cerul liber după ce ai mîncat fragi, pentru că şerpii puteau să-ţi intre în gură, atraşi de mirosul plăcut. Decoctul florilor de cicoare era util în boli de ochi. Ceaiul se lua contra durerilor abdominale, a durerilor canceroase, pentru scăderea tensiunii. Ceaiul era bun pentru înnoirea sîngelui. Fetele se spălau cu floare de cicoare, ca să fie plăcute. Femeile se încingeau cu tulpină de cicoare, la Sînziene, ca să nu le doară mijlocul în acel an.

Bradul, macul şi bujorul

Urzica este recomandată pentru sănătatea părului şi combaterea anemiei. În acelaşi timp, are proprietatea magică de a îndepărta blestemele şi se spune că le întoarce către cel care le-a trimis. Narcisele erau considerate florile egoiştilor, dar erau şi leac în aprindere de plămîni şi suspine. Bradul are şi funcţie medicinală, dar şi magică. Răşina lui lecuieşte diferite boli, sub formă de alifie în care babele puneau ceară, seu, coada şoricelului, scrum de copită de cal, pînză de păianjen, toate plămădite în rachiu. Cu alifia aceasta se ungeau bubele. Rămurelele tinere erau puse în băi contra reumatismului. Ceaiul din conuri verzi era dat contra durerilor de stomac. Superstiţia spune să nu răsădeşti brad, căci vei muri cînd rădăcina lui va fi cît capul tău. Se mai zice în folclor că anul va fi bogat în toate atunci cînd bradul face cucuruzi mulţi, cu polen galben. Macul se dădea copiilor, ca să doarmă. Cei care aveau guşă, înghiţeau în Postul Mare cîte o linguriţă de seminţe de mac, dimineaţa. Miresele care mergeau la cununie puneau în papuci atîtea fire de mac cîţi copii doreau să nască. Seminţele de mac se turnau în fîntîni, ca să plouă. Crenguţele de măr erau purtate în sîn pentru evitarea nedreptăţilor şi ispitei. Fierte, erau bune contra bubelor dulci. Ceaiul din flori de bujor era luat contra durerilor de piept şi era bun în boli femeieşti. În medicina veterinară, se dădea cînd vitele urinau sînge. În scăldătoarea pruncului născut, dacă e băiat, se pune bujor, ca să fie rumen ca bujorul.

Cînepă şi viţă-de-vie

Ciuboţica-cucului sub formă de ceai se lua în dureri de cap. Pisată cu apă, era bună contra frigurilor. Rădăcina fiartă ajuta în boli de rinichi. În preajma plantei, se zice că şi-ar face cuib cucul. Florile se legau la vasele de lut care se dădeau de pomană, în amintirea morţilor. Cînepa era şi ea plantă cu virtuţi magice şi terapeutice. Din seminţe fierte se făcea alifie pentru răni şi bube dulci. Contra durerilor de urechi, se ţinea urechea pe o oală în care se puneau cărbuni aprinşi şi sămînţă de cînepă. Cînepa mai era bună contra limbricilor şi a durerilor facerii. Ca să crească bine cînepa în acel an, femeile trebuiau să bea şi să joace la Sfîntul Vasile sau în ziua lăsatului de sec din Postul Mare. Cînd vezi o rîndunică primăvara, aruncă ţărîna în sus şi pînă acolo de înaltă va creşte cînepa. Brînduşa era folosită la vopsit ouă şi lînă. Era şi leac pentru răni şi degerături. Decoctul era folosit contra păduchilor şi cheliei. Se spune că e păcat să rupi această plantă de toamnă, pentru că ea e bucuria morţilor. Primăvara, cînd plînge viţa, se adună seva în sticluţe şi se foloseşte contra durerilor de ochi. Ceaiul din ciorchine e bun în alinarea durerilor de cap şi la curăţirea stomacului. Decoctul de ramuri şi ciorchini (cu pojarniţă şi cătină) e recomandat contra diareei. Tescovina cu ovăz şi boz e bună în băi contra reumatismului. Superstiţia spunea că nu trebuie să mănînci cîrcei, ca să nu te apuce cîrceii.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: