•„Mucenicii“ pe care îi gãtesc astãzi gospodinele sînt o ofrandã adusã sacrificiului întru credinþã a 40 de ostaºi creºtin
Potrivit unei vechi legende, de ziua Sfinþilor 40 de Mucenici nu este bine sã munceºti ºi nici sã-i pui pe alþii sã munceascã pentru tine. Legenda spune cã, în vremuri de demult, de ziua Sfinþilor, un þãran semãna mazãre pe ogor. Mucenicii l-au vãzut ºi i-au cerut lui Dumnezeu sã-l pedepseascã. Domnul a fost însã îngãduitor ºi le-a cerut sã îl ierte, ba chiar sã îi sporeascã fiecare dintre ei recolta. Omul s-a bucurat mult cînd s-a trezit cã are de 40 de ori mai multã mazãre. În anul urmãtor, lacom, ºi-a semãnat cîmpul tot în aceastã zi. Însã, de data aceasta, sfinþii l-au pedepsit ºi i-au dat 40 de sãptãmîni de boalã.
Obiceiuri strãmoºeºti
La noi, românii, sãrbãtoarea celor 40 de Sfinþi a dat naºtere mai multor obiceiuri frumoase, creºtine, dar ºi precreºtine, cãci ziua celor patruzeci de mucenici este aproape de data echinocþiului de primãvarã. Pentru ca sã fie îmbelºugat anul agricol abia început, þãranii aveau obiceiul sã scoatã afarã plugul, peste care aruncau un ou, semn al rodirii. În multe sate ale þãrii încã ºi astãzi se adunã în mijlocul curþii gunoiul din ogradã ºi din casã, i se dã foc, iar tinerii sar peste el, ca sã fie feriþi de rele ºi de boli tot anul. Cenuºa este pe urmã presãratã în jurul copacilor ºi în grãdinã. În ziua Mucenicilor, pãrinþii dãruiesc tinerilor cãsãtoriþi cîte 40 de nuci frumoase, în coajã, pentru ca urmaºii lor sã aibã o cãsnicie frumoasã, iar membrii familiei sã fie mereu sãnãtoºi.
Obiceiul de a bea de Mucenici 40 sau 44 de pahare cu vin
Obiceiul de a bea de Mucenici 40 sau 44 de pahare cu vin, la începutul anului agrar, este o reminiscenþã a sãrbãtorilor bahice ale Antichitãþii. Oamenii credeau cã vinul bãut de Mãcinici se transformã, de-a lungul anului, în sînge ºi putere de muncã. Dacã cineva nu putea sã bea 40 de pahare cu vin, trebuia sã guste sau cel puþin sã fie stropit cu vin. Numãrul paharelor de vin bãute ar corespunde cu numãrul Sfinþilor Mucenici din Sevastia.
Alungarea gerului ºi norocul pescarilor
În unele pãrþi ale Moldovei, ºi mai ales ale Munteniei existã obiceiul ca tinerii sã iasã în ziua celor 40 de Sfinþi ºi sã batã cu botele sau cu maiul în pãmînt ca sã intre gerul ºi sã iasã cãldura, zicînd: „Ieºi cãldurã din pãmînt / Intrã tu frig în pãmînt!“. Se spune cã, pe vremuri, imediat ce Sfinþii bãteau cu botele în pãmînt nu numai cã înceta gerul, ci ºi gheaþa începea sã se topeascã ºi sã se ducã pe ape. În Bucovina, se obiºnuieºte ca oamenii sã batã cîte o mãtanie pentru fiecare sfînt, sau, dupã cum spun unii, chiar cîte 40 de mãtãnii pentru fiecare sfînt, ca sã fie sãnãtoºi tot anul ºi, mai ales, pentru ca sã afle bani ascunºi în pãmînt. Tot în Bucovina existã obiceiul ca în ziua celor 40 de Sfinþi bãrbaþii sã meargã la pescuit. Cel ce va prinde patruzeci de peºti ºi va reuºi sã înghitã unul viu va avea noroc tot anul la prins peºte. Tot din acest motiv se zice cã în ziua celor 40 de Sfinþi e bine nu numai sã prinzi, ci chiar sã fierbi ºi sã mãnînci 40 de peºtiºori sau chitici.
40 de martiri pentru credinþã
Cei 40 de Mucenici, care au trãit la sfîrºitul sec. III î.Hr., în Asia Micã, pe vremea împãratului Diocleþian, erau 40 de ostaºi creºtini ce mãrturiseau ºi predicau oamenilor despre credinþa lor. Pentru cã nu au vrut sã se lepede de Christos, ei au fost osîndiþi. Mai întîi au fost loviþi cu pietre. Însã, din voia Domnului, pietrele îºi greºeau þinta ºi se întorceau asupra celor care le aruncau. Pentru cã n-au reuºit sã-i omoare cu pietre, cei 40 de ostaºi au fost aruncaþi goi în lacul îngheþat al Sevastiei. Legenda spune cã, dupã o noapte în care au rezistat în apa rece ca gheaþa, ei au fost scoºi vii din lac ºi au fost uciºi în chinuri groaznice, zdrobindu-li-se oasele picioarelor. Pentru a nu mai rãmîne nimic din trupurile mucenicilor, ele au fost arse, iar oasele au fost aruncate într-un rîu din apropiere. Dupã trei zile, episcopul Petru, din acea cetate, a mers noaptea pe malul rîului împreunã cu alþi creºtini ºi au adunat de acolo toate oasele sfinþilor, cãci erau luminoase, astfel încît puteau fi vãzute ºi în întuneric. Ele s-au pãstrat pînã în ziua de astãzi, pãrticele din moaºtele celor patruzeci de mucenici gãsindu-se în multe locuri ale lumii ºi chiar ºi în þara noastrã, în cîteva biserici, unde credincioºii ortodocºi li se închinã cu evlavie.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!