Cuvîntul colind derivă din latinescul colo-colare, care înseamna ceea ce trebuie respectat, cinstit. Sînt persoane care susțin că acest cuvînt provine de la latinescul calendae, termen care își are originea în calare (chemare). O altă propunere ar fi că acest cuvînt a colinda ar veni de la cylindea grec, care înseamnă rotire, întoarcere, învîrtire de soare ori de lună.
Colindele vestesc Nașterea Mîntuitorului. Ele se cînta în cor pentru că închipuie glasurile îngerilor care au cîntat la Nașterea Domnului. Colindele prezente la români nu au menirea de a impresiona ca produse muzicale artistice, ci au drept scop să ne descopere adevărul legat de Întruparea și Nașterea Domnului. Astfel, colindele au o bază biblică, redînd în versuri întîmplările și faptele legate de Nașterea lui Hristos. Sigur, există și colinde cu caracter profan, dar nu acestea sînt prezente în viața Bisericii.
Amintim că în timpul Calendelor lui Januarie, copiii romanilor mergeau din casă în casă și urau fericire prietenilor cu ocazia începerii Anului Nou. Acest obicei de a umbla în grup de la o casă la alta a fost asimilat de Biserică, însă i s-a dat un alt conținut.
Așadar, colindele sînt inspirate din Sfînta Scriptură și din Sfînta Tradiție, din slujbele divine, și din iconografie. Astfel, colindele nu s-au amestecat niciodată cu sărbătorile păgîne.
La început, colindele au circulat prin viu grai, adică pe cale orală, ele fiind mai tîrziu consemnate în scris și notate muzical. Faptul că ele se cîntă, le fac să fie ușor de reținut și transmis.
Ritualul se desfășoara de obicei începînd din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), pînă dimineața zilei următoare. Grupul de șase pînă la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaște obiceiurile tradiționale și, vreme de patruzeci sau optsprezece zile, ei se adună de patru, cinci ori pe săptămînă, într-o casă anumită, ca să primească instrucția necesară.
În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcați în straie noi și împodobiți cu flori și zurgălăi, colindătorii fac urări mai întîi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cîntă din trompete și bat darabana, pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele și să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cîntă prima colindă la fereastră și, după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă și își continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere și rostesc urările tradiționale. Colindătorii aduc sănătate și bogăție, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere și pere mici. Exceptînd familiile cele mai sărace, de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, carne, băutură etc.
După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toți tinerii. (Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase)
Dacă a colinda înseamnă a umbla de la o casă la alta, colindatul poate fi înțeles într-un sens mai larg. Deci, nu doar colinda din Ajunul Crăciunului este colinda propriu-zisă, ci sînt și colinde care se cîntă de Anul Nou, în Ajunul Bobotezei, în ajunul Floriilor și de Paști.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!