Moșii de toamnă sînt pomeniți în fiecare an în prima sîmbătă din noiembrie. A fost aleasă o sîmbătă, pentru că aceasta este ziua în care Mîntuitorul a stat în mormînt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorît la iad, ca să elibereze din el pe toți drepții adormiți. Biserica face pomenirea celor adormiți sîmbăta și pentru că este o zi premerge duminicii - ziua Învierii - numită și cea dintîi zi a noii creații sau a opta zi, ziua veșniciei. În ziua Moșilor de toamnă, clopotele parohiilor ortodoxe din aproape toate colțurile țării îi îndeamnă pe credincioși să aprindă la mormintele celor dragi o lumînare și să se roage alături de preoți pentru mîntuirea sufletelor lor.
Vorbim cei adormiți, nu trecuți în neființă
Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo adormiți, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvîntului adormit, înțelesul care îl asociază cu Învierea. Cînd Mîntuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică de numai 12 ani abia murise, spune: Nu plîngeți; n-a murit, ci doarme (Luca: 8,52). Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stări date de modul viețuirii pe pămînt (unit cu Dumnezeu sau despărțit de El). Creștinii se roagă pentru cei morți, pentru că au credința că, prin rugăciuni, sufletul pentru care se roagă va ajunge la Judecata universală într-o stare mai bună decît aceea cu care s-a despărțit de trup. În zilele de Moși, o persoană din fiecare familie vine la biserică cu o colivă, o sticluță de vin, aprinde două lumînări (pentru că la morți tot timpul trebuie să fie cu soț), și cere să fie pomeniți morții familiei respective.
Prescura reprezintă darul omului către Hristos
De Ziua Morților, în biserică, slujba începe cu Sfînta Liturghie și continuă cu Parastasul, ce reprezintă o ierurgie specială, în care trupul mortului este simbolizat prin colivă. În pomelnicul însoțit de prescură și de o lumînare este scris numele de botez al fiecărui mort. Prescura reprezintă darul omului către Hristoș care îl întoarce mai apoi prefăcut în Trupul său. La sfințirea vinului și a pîinii pentru împărtășanie sau Proscomidie, așa cum este cunoscută în termeni bisericești această parte din Liturghie, preotul scoate părticele din prescură și le așază pe Sfîntul Disc (este un vas care are aspectul unui taler, în care se pun părticele din prescură în timpul liturghiei, mai precis în timpul Proscomidiei), alături de partea care-L reprezintă pe Hristos răstignit. În vreme ce face acest lucru, preotul rostește numele celor morți cu credința că pomenirea lor îndreptată spre Hristos Îl face și pe Hristos să-i pomenească în fața Tatălui.
Hrană pentru trup și suflet
În afara canoanelor bisericești ce se săvîrșesc în biserică, în casele credincioșilor, gospodinele trudesc pentru a face tot felul de bunătăți ce vor fi date de pomană, dar mai cu seamă colivă. Aceasta reprezintă, în religia ortodoxă, o ofrandă adusă sufletelor celor plecați dintre noi. Așadar, ea reprezintă hrană pentru trup, dar și pentru suflet. Departe de a fi doar un ritual străvechi, care a reușit să treacă puntea timpurilor fără să fi cunoscut transformări esențiale, semnificația colivei are rădăcini puternic ancorate în lumea spiritualității. Grîul fierț îndulcit cu miere, reprezintă însuși trupul celui care a trecut în viața de apoi, iar ingredientele folosite pentru pregătirea ei reprezintă virtuțile sfinților sau ale răposaților pomeniți ori dulceața vieții eterne pe care sperăm că a cîștigat-o cel mort. Coliva mai semnifică și Biserica lui Hristos, unde cei vii, împreună cu cei morți, se regăsesc în rugăciune. Bobul de grîu este simbolul învierii trupurilor. Acesta pentru a încolți și a rodi trebuie mai întîi semănat. La fel și trupul, se îngroapă și putrezește, pentru ca mai apoi să învieze întru nestricăciune.
Originea obiceiului pregătirii colivei
Deși nelipsită din pomenile pe care credincioșii le fac pentru morții lor, puțini sînt cei care știu cîte ceva despre originea obiceiului străbun de pregătire a colivei. Potrivit istoriei, Iulian Apostatul, ultimul împărat roman păgîn, a renunțat la creștinism pentru a se converti la monoteismul neoplatonician. O dată cu dezicerea de religia creștină, credincioșii acelor vremuri au ajuns să fie batjocura împăratului, care a ales să se închine idolilor. O întîmplare care arată acest lucru a fost consemnată de istorie și recunoscută ca fiind una dintre minunile înfăptuite de Sfîntul Teodor Tiron. Într-un an, în Săptămîna Mare a Patimilor, la ordinul împăratului Iulian Apostatul, guvernatorul Constantinopolului a stropit cu sînge jertfit idolilor toate proviziile din piețe. Acela a fost momentul în care, după jumătate de secol de la moartea sa, Sfîntul Teodor Tiron i s-a arătat în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului și l-a avertizat de fapta împăratului păgîn. Acesta i-a anunțat pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci mai degrabă să mănînce grîu fiert cu miere. A fost prima oară cînd s-a consemnat pregătirea colivei. Acest obicei s-a păstrat peste timpuri și a căpătat conotații religioase mult mai importante decît la început.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!