Schimbarea la Față a Mîntuitorului, una dintre cele mai importante sărbători creștine din timpul anului, aduce și o dezlegare la pește pentru cei care țin Postul Adormirii Maicii Domnului
Credincioșii prăznuiesc, duminica, 6 august, Schimbarea la Față a Mîntuitorului. Cunoscută în popor ca Preobrajenia sau Probejenia, sărbătoarea amintește de schimbarea la fața a lui Hristos, pe muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi Petru, Ioan și Iacov. Sărbătoarea face parte din praznicele împărătești și a fost celebrată prima dată în biserica zidită de Sfînta Elena pe muntele Taborului. În Calendarul popular, a șasea zi a lunii august are multe semnificații. Ea marchează hotarul dintre vară și toamnă. Tradiția spune că din această zi încep să îngălbenească frunzele, apele se răcesc, tîrîtoarele își caută ascunzișuri, iar păsările migratoare își încep călătoria. Tot acum sînt recoltate multe plante și fructe de leac. Cititorii în stele făceau în această zi observații și pronosticuri astronomice pentru lunile care urmau. În popor există credința că aceia care se roagă să scape de un viciu, în această zi, au toate șansele să reușească. În plus, credincioșii își pomenesc morții și dau de pomană struguri, must sau faguri de albine.
Originile sărbătorii
Schimbarea la Față a Domnului este o sărbătoare ceva mai nouă decît celelalte praznice împărătești. Se pare că a fost la început aniversarea anuală a sfințirii bisericii zidite în sec. IV de Sf. Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la față. După unii, ea ar fi înlocuit o veche sărbătoare păgînă a zeiței Diana. Atît în Răsărit, cît și în Apus, serbarea ei începe a fi menționată în documente din prima jumătate a secolului V, de cînd avem cuvîntări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei și papa Leon cel Mare. O găsim indicată și într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane și în alte cărți liturgice, manuscrise grecești, apare pe la începutul secolului VIII. În tot cazul, sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul pînă în sec. VIII, cînd Sfinții Ioan Damaschinul și Cosma de Maiuma compun imne pentru slujba zilei. În Apus sărbătoarea Schimbării la Față, deși serbată sporadic încă de prin sec. VII, s-a generalizat mult mai tîrziu, prin hotărîrea luată de papa Calist III de a consacra definitiv această sărbătoare, drept mulțumire pentru biruința cîștigată de oștile creștine asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456 (indicii despre serbarea ei sporadică în Apus găsim încă din sec. XII, cînd mai era privită ca o inovație). În această zi se aduc în biserici daruri și se împart credincioșilor (obicei creștin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului trulan). În unele părți (Biserica rusă) în această zi se face în biserici și la cimitire pomenirea generală a morților și mai ales a eroilor morți pentru apărărea patriei. Creștinii ortodocși, aflați în post, au dezlegare la pește.
Una dintre cele mai mari sărbători creștine
Schimbarea la Față a Mîntuitorului pe muntele Tabor este una dintre cele mai mari sărbători creștine, cînd apostolii Săi se conving că marele lor învățător este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat. Anterior, discipolii lui Iisus văzuseră și se uimiseră de minunile Lui, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, dar în sufletul lor ei îl considerau tot un om un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de pînă atunci. Însă, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Față, Sfinții Apostoli înțeleg că Iisus este fiul lui Dumnezeu. Evenimentul s-a petrecut în ultimul an al vieții pămîntești a Mîntuitorului, cu cîteva luni înainte de răstignirea Sa. Potrivit relatărilor biblice, Iisus venea spre nordul Țării Sfinte, se îndrepta către Ierusalim și le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce și Învierea Sa, care îl așteptau în Ierusalim. Ajungînd în dreptul muntelui Tabor, a lăsat la poalele muntelui ceata ucenicilor Săi și i-a luat cu El numai pe trei dintre aceștia: pe Petru, Iacob și Ioan - discipolii cei mai de nădejde, care vor fi martori și la rugăciunea Sa din Grădina Ghetsimani.
Semnificația teologică
Iisus, împreună cu cei trei, a urcat pe munte ca să se roage și, pe cînd se ruga El, apostolii, moleșiți de somn, tresar deodată la o priveliște nemaivăzută: chipul Mîntuitorului s-a făcut altul; fața Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada. Lucru și mai neobișnuit: în această lumină, doi bărbați stau de vorbă cu Iisus despre Patima și Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie. Ca ieșit din fire, uimit și mulțumit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie una (Matei 17, 4) - nedîndu-și seama de ceea ce spunea. Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit, cînd ochii apostolilor sînt martorii unei noi surprize - un nor de lumină îi învăluie și pe ei, iar din nor aud deodată un glas care zice: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L (Matei 17, 5). De spaimă, ucenicii au căzut cu fețele la pămînt. Dar Iisus s-a apropiat de ei și le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Cînd au ridicat ochii, nu mai era decît Iisus singur. Și El le-a poruncit să nu dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, pînă după Învierea Sa din morți.
Sărbătoarea Schimbării la Față i-a atras în mod deosebit pe călugări
Sărbătoarea Schimbării la Față este considerată aceea a îndumnezeirii naturii omenești și a participării trupului trecător la bunurile veșnice, care sînt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mîntuirea noastră prin Patimile Sale, Mîntuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplația slavei Sale Dumnezeiești. Din acest motiv, sărbătoarea Schimbării la Față i-a atras în mod deosebit pe călugări, care și-au închinat întreaga viață căutării acestei lumini. Se crede că Schimbarea la Față a Mîntuitorului a avut loc în timpul festivalului evreiesc Booths și astfel prăznuirea acesteia în Biserica Creștină devine împlinirea prin Noul Testament a sărbătorii Vechiul Testament. În prezent, prăznuirea are loc în 6 august, cu patruzeci de zile înainte de Înălțarea Sfintei Cruci. Așa cum Petru, Iacov și Ioan au văzut transfigurarea înainte de răstignire astfel încît ei să afle cine este cel care va suferi pentru ei, Biserica leagă aceste două praznice pentru a-i ajuta pe credincioși să înțeleagă misiunea Mîntuitorului și faptul că suferința Lui a fost voluntară și pe deplin acceptată.
Dispută teologică
Această întîmplare a constituit subiectul unei dispute teologice între Sfîntul Grigorie Palama și Varlaam de Calabria. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumina creată, în timp ce Grigorie Palama susținea că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu. Acest fapt susține argumentul lui Grigorie, mai larg, cum că noi nu-l putem cunoaște pe Dumnezeu în esența Sa, dar Îl putem cunoaște în energiile Sale, pe măsură ce El Însuși se revelează. Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul al XIV-lea, despre natura luminii din Tabor și despre contemplație. De notat, de asemenea, că, după o tradiție care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană realizată de apostoli a fost aceea a Schimbării la Față.
Probejenia
Probejenia, sărbătoare populară cu dată fixă care marchează hotarul dintre vară și toamnă în Calendarul Popular, este sinonimă cu Schimbarea la Față din Calendarul creștin-ortodox. La Probejenie frunza codrului începe să-și schimbe culoarea, iarba încetează să mai crească, pleacă primele păsări migratoare (berzele și stîrcii). Din această zi, omului îi este interzis să se mai scalde în apele rîurilor și să omoare, conform obiceiului, șarpele care-i iese în cale. Fiind celebrată în același timp cu Schimbarea la Față, la Probejenie este dezlegare la pește și la struguri. În această zi sînt recoltate multe plante și fructe de leac: leușteanul, avrămeasa, usturoiul, florile de mușețel, alunele etc. Tot în această zi se fac observații meteorologice în legătura cu toamna ce urmează. În popor există credința potrivit căreia cine se roagă să scape de un viciu, de o patimă, în această zi, va reuși. Tot în 6 august își pot sărbători onomastica cei care se numesc David sau Cristina.
Credințe populare
De praznicul Schimbării la față a Mîntuitorului sînt legate, de veacuri, și o serie de credințe și obiceiuri populare.
Se crede astfel că din acest moment întreaga natură capătă amprenta toamnei: culorile florilor pălesc, apa din izvoare și fîntîni devine mai rece, fructele încep să se coacă, iar cerul dimineților are o culoare mai puternică.
Agricultorii cred că, după 6 august, este posibilă oricînd căderea brumei.
În preajma acestei sărbători, stupii sînt pregătiți să fie duși acasă, din credința că florile pălesc și nu mai au în ele dulceață.
Femeile, mai ales în mediul rural, nu mai lasă noaptea ferestrele deschise, din credința că, în miez de noapte, duhurile rele se trag, de frig, în case și că membrii familiei atinși de ele rămîn o vreme cu membrele înțepenite sau strîmbe, de parcă i-ar fi tras curentul.
Durerile de cap ivite în această zi persistă tot anul.
Dacă se spală în zorii zilei cu roua din grădină, luată de pe florile abia îmbobocite, chiar și bătrînele cu chipul zbîrcit pot redeveni frumoase sau măcar vor fi privite cu mai multă plăcere de omul iubit.
Se crede că, dacă vremea se schimbă brusc în această zi, aspectul său nou se va menține același pînă la 15 august, cînd se serbează Adormirea Maicii Domnului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!