După un mandat în care Aristotel Căncescu a făcut ce a vrut în CJ, în special cu vicepreședinții, pe care i-a ținut fără atribuții, le-a luat biroul, secretara și mai știu eu ce, începînd de ieri, CJ Brașov intră într-o nouă eră. Odată cu alegerea lui Otilian Neagoe și a lui Attila Kovacs în funcțiile de vicepreședinți CJ, datele problemei sînt cu totul altele. Brusc, celor doi li s-au găsit spații de birouri în incinta clădirii CJ. Și acesta ar fi doar un semnal. Se cam știe care le vor fi atribuțiile delegate, fapt de mirare date fiind precedentele. E clar că, în acest mandat, vicepreședinții CJ vor avea o viață mai ușoară decît predecesorii lor. Motivul nu este că președintele CJ ar fi ajuns la gînduri mai bune, ci faptul că fără sprijinul PSD sau UDMR, PNL-ul actualului președinte ar deveni minoritar, și n-ar mai putea vota nimic în CJ. Și așa pentru majoritățile de patrimoniu, unde este necesar votul a două treimi din consilieri, va fi nevoie și de votul PD-L. În acest caz, o majoritate construită prin satisfacerea individuală a nevoilor consilierilor județeni, prin trimiterea lor în misiuni economice la Rio de Janeiro nu prea mai ajută. Modificarea legii permite conducerilor partidelor să excludă din partid alesul care votează altfel decît s-a hotărît la organizația din care face parte, fapt ce atrage implicit pierderea mandatului. În aceste condiții, va fi nevoie de mult balet, de respectarea partenerilor și, mai ales, de concretizarea promisiunilor făcute de fiecare partid în campania electorală. Pînă la urmă acesta ar fi chiar marele cîștig, nemaivorbind de cîte s-ar putea face fără luptă, fără declarații belicoase și sterile. Începutul e bun. Să vedem și continuarea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!