Ucis de patronii italieni pentru un milion de euro
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Roxana Stoica,
12.06.2008
Cuplul de italieni l-au sedat pe făgărășean, l-au pus în mașină, i-au dat foc și se pregăteau să încaseze asigurarea de viață pe care l-au obligat s-o încheie în favoarea concubinei patronului
Tînărul român ucis de patronii săi în Italia pentru o asigurare de viață de un milion de euro era din comuna făgărășeană Mîndra. Adrian Ioan Cosmin avea 28 de ani și muncea în Italia de patru ani. El și-a urmat părinții care muncesc deja de șapte ani în Italia. Cosmin voia însă să se întoarcă acasă într-o bună zi. Deja își ridicase în comună, lîngă casa părintească, o casă mare, cu etaj, la care muncea cu spor cînd revenea în concedii. În comună, îl aștepta fratele lui mai mic, în vîrstă de 7 ani, pe care îl cresc bunicii.
Contract cu moartea
De doi ani, Cosmin lucra fără contract la o firmă de transport a unui cuplu de italieni din Verona. Sub promisiunea că îi va face forme legale de mumcă, patronii l-au obligat pe brașovean să încheie o asigurare de viață în valoare de 1 milion de euro. Tot ei au impus și ca unicul beneficiar al asigurării în cazul în care Cosmin și-ar fi pierdut viața să fie Cristina Nero, concubina patronului italian Tancredi Valerio Volpe. Presa italiană spune că de atunci patronii românului și-au făcut planul să-l ucidă. În urmă cu cîteva zile, românul a fost găsit mort într-o mașină incediată. Ceea ce trebuia să pară pentru toată lumea o sinucidere s-a dovedit, după autopsie, a fi o crimă. La anchetă, Cristina Nero a cedat și a povestit că ea și bărbatul ei au pus la cale crima, pentru a încasa asigurarea de un milion de euro.
Crimă plănuită?
Carabinierii din Cavaion Veronese, un orășel aflat la 20 de kilometri de Verona, au fost alertați la ora două noaptea, că un automobil aparent abandonat este în flăcări. Cînd pompierii au stins incendiul, au găsit pe scaunul șoferului cadavrul unui bărbat. Trupul fusese carbonizat în incediu, dar cu ajutorul Poliției Române, victima a fost identificată ulterior. Autopsia a scos la iveală că românul era mort înainte ca flăcările să-i cuprindă trupul. După un interogatoriu îndelungat, Cristina Nero, concubina patronului pentru care lucra Cosmin, a recunoscut crima. Ea a povestit că totul a fost plănuit. I-a dat lui Cosmin o cafea în care dizolvase un puternic sedativ. Cînd s-au asigurat că românul este inconștient, l-au urcat în mașina lui. Italienii au dus automobilul la ieșirea pe autostradă și apoi l-au stropit bine cu benzină și l-au incendiat. Cristina Nero are 31 de ani și a devenit mamă abia acum cîteva luni. Tocmai pentru că are copil mic, femeia se află în arest la domiciliu, în timp ce concubinul ei, Tancredi Valerio Volpe, în vîrstă de 34 de ani, a fost arestat.
Al cui va fi milionul de euro?
Cîteva articole publicate în presa italiană lasă să se înțeleagă că românul ar fi avut și o relație cu patroana sa. Și că italianca și-a convins amantul să facă asigurarea și s-o treacă pe ea drept unică beneficiară. Procurorii italieni vor să afle în ce condiții și-a încheiat românul neobișnuita asigurare și dacă a fost forțat sau doar amăgit să încheie o poliță de asigurare de 1 milion de euro în favoarea italiencei. Potrivit legislației italiene, în sistemul de asigurări, titularul poliței poate desemna pe oricine drept beneficiar, indiferent dacă persoanele sînt sau nu rude. Dacă se va constata însă că beneficiarul poliței a provocat moartea celui asigurat, atunci nu are dreptul să intre în posesia banilor, de sumă putînd beneficia cele mai apropiate rude ale decedatului. Teoretic, milionul de euro ar ajunge astfel la părinții îndoliați. Conform presei italiene, este posibil ca procurorii să ceară un test ADN pentru copilul Cristinei Nero, pentru a stabili dacă bebelușul nu s-a născut din relația cu Cosmin. Dacă se dovedește că micuțul este urmașul făgărășanului, atunci el ar fi considerat ruda cea mai apropiată a decedatului și ar intra în posesia milionului de euro.
La Mîndra, oamenii se crucesc și plîng
În timp ce părinții lui Cosmin așteaptă finalizarea anchetei în Italia, acasă, la Mîndra, oamenii care l-au cunoscut pe Cosmin se crucesc și plîng. Toți îl șiau pe tînăr pentru că era harnic și priceput. A făcut liceul la Făgăraș și-a luat bacalaureatul. Abia după aceea, a plecat la părinții săi în Italia. Oamenii îl admirau și pentru că din banii strînși în Italia voia să-și facă o casă mare de om gospodar în care să-și ducă apoi liniștit viața. Ultima oară venise la Mîndra de Paște, ca să fie alături de fratele lui mai mic și de bunici.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!