Consilierul local PD-L Vasile Kraila, inițiatorul acestui proiect, spune că lucrările vor începe în vară și se vor încheia într-un an
Terenul pe care se va construi clinica se află pe Strada Carierei și a fost pus la dispoziție de Primăria Brașov
Municipiul Brașov va avea o clinică privată de cardiologie la standarde europene. Construcția va începe, cel mai probabil, în luna iunie, iar lucrările exterioare vor fi finalizate pînă la venirea iernii, urmînd ca în lunile reci să fie finalizat interiorul. Consilierul local Vasile Kraila (PD-L), inițiatorul acestui proiect, a prezentat, ieri, macheta viitoarei clinici de cardiologie. Terenul pe care se va construi clinica se află la intersecția Străzii Carierei cu Mărășești, și a fost pus la dispoziție de Primăria Brașov. Proiectul viitoarei clinici de cardiologie a fost realizat în Germania, respectă toate normele europene impuse și, în plus, va fi supus unei dezbateri publice. Clinica va fi construită printr-un parteneriat public privat, Primăria contribuind cu terenul, iar finanțarea urmînd să fie suportată de societatea timișoreană Cardio Expert. Investiția se ridică la aproximativ 14 milioane de euro.
,,Pacienții vor scăpa de șpaga la medic
Pentru demararea lucrărilor la viitoarea clinică, urmează să fie demolată clădirea care ocupă acum acel teren, timp în care sînt așteptate avizele pentru demararea construcției.
Reprezentanții societății Cardioexpert SRL au depus ieri documentația necesară începerii lucrărilor la Agentia de Protecție a Mediului Brașov, în vederea avizării. Firma a transmis actele necesare și deținătorilor de utilități din municipiu, în vederea obținerii autorizațiilor de construcție.
Consilierul Vasile Kraila spune că viitoarea clinică privată de cardiologie va fi accesibilă oricui pacient care are nevoie de ajutor medical și este înscris în sistemul Asigurărilor de Sănătate. Confortul asigurat de clinică va fi total diferit de cel oferit acum de spitalele de stat. Nu vor sta 12-14 bolnavi într-un salon, ci maximum doi, iar saloanele vor avea grupuri sanitare proprii, așa cum prevăd normele europene. Va exista o colaborare cu casele județene de asigurări de sănătate, prin urmare costurile vor fi, parțial, acoperite. În plus, medicii specialiști și tot personalul care va lucra în viitorul spital vor avea salarii la standarde europene, prin urmare pacientul și familia lui va scăpa de stresul șpăgii pentru medici!, susține consilierul local PD-L.
Cu aviz de la Bruxelles
De dotările viitorului spital de cardiologie se va ocupa firma timișoreană, iar conducerea clinicii va fi asigurată de un renumit cardiolog timișorean, prof. dr. Bogdan Mut. Profesorul Bogdan Mut, viitorul director al clinicii și medicii din echipa sa vor ca spitalul să obțină autorizația de funcționare de la Bruxelles, prin urmare vor sosi la Brașov inspectori de la Bruxelles, dar și specialiștii de la Ministerul Sănătății, mai spune Vasile Kraila.
Brașov, primul loc la decese provocate de boli ale inimii
Într-un clasament realizat la nivel național, Brașovul ocupă primul loc în ceea ce privește decesele provocate de bolile cardiovasculare, avînd cea mai mare mortalitate provocată de boli ale inimii. Se știe că un cardiac nu poate aștepta, iar la Brașov, acum, programările se fac și pe 2 sau 3 luni, după care e posibil ca pacientul să fie direcționat spre Tîrgu-Mureș, Cluj sau Timișoara. Situația din sistemul sanitar este îngrozitoare, iar acum, o clinică particulară este mai ieftină decît una de stat, dacă ținem cont și de faptul că pacientul nu va mai cheltui bani cu deplasări, mîncare de acasă sau șpăgi. Sistemul național de sănătate este o bătaie de joc și aștept să fiu contrazis de oricine ar avea curaj s-o facă. Mi-au murit cu zile prieteni care puteau să mai trăiască dacă ar fi avut parte de atenție și tratament corespunzător. I-a omorît sistemul. Locul unde îmi țin eu cîinii este mai curat decît spitalele din România, acuză Vasile Kraila. Clinica va deveni funcțională cel mai tîrziu în primăvara anului viitor.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!