E lucru știut faptul că România este țara paradoxurilor. Unul dintre ele ar fi cel că deși marea majoritate a angajatorilor din mai toate domeniile suferă de lipsă de forță de muncă bine pregătită, o sumedenie de români nu au slujbă. În mod normal, această cerere și ofertă pe piața muncii ar trebui să se întîlnească undeva și să se și coreleze. Practica arată însă că, deși se organizează numeroase burse de muncă, cum a fost și cea de ieri din orașul nostru, și sînt scoase sute, dacă nu mii, de locuri de muncă, iar numărul solicitanților este cam de aceeași mărime, atunci cînd tragi linia la final nu rezultă aproape nimic. Aparent inexplicabilă, situația este generată pe de-o parte de forța de muncă slab calificată - spun angajatorii -, iar pe de alta, de salariile insuficient de mari, conform spuselor celor care ar dori un job.
Este clar că deschiderea granițelor UE a stimulat, în primul rînd, migrarea lucrătorilor calificați. La fel de clar este și faptul că niciun angajator nu-și permite să ofere astăzi, în România, salarii la nivelul celorlalte țări europene cu tradiție.
Cercul vicios generat astfel pare greu de părăsit. Poate n-ar fi rău să amintim faptul că o prognoză a evoluției pieții muncii ar fi extrem de necesară, la fel cum rezultatele acesteia ar trebui strict corelate cu profilul școlilor, liceelor și universităților. Chiar dacă acest lucru nu garantează faptul că viitorii absolvenți își vor lua, la rîndul lor, zborul spre meleaguri unde sînt plătiți mai decent. Dacă se vor întreprinde măsuri concrete în acest domeniu, ar mai fi totuși o speranță că nu vom deveni o țară doar a pensionarilor sau a celor care sînt în perpetuă căutare a locului de muncă ideal. Ar fi și păcat să se întîmple asta într-o țară ca a noastră în care, spre exemplu, foarte mulți constructori au ajuns să refuze lucrări importante pentru că nu mai au cu cine să le execute.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
