Se naște acum, sub ochii noștri o școală nouă. Dar nu la o școală cu clase, ghiozdane și manuale mă duce gîndul cînd spun asta. Ci la o școală care predă, generație de generație, rostul de-a viața și jocul de-a puterea.
Are școala veche, se spunea pe vremuri despre cîte un distins domn. Sau doamnă. Asta dubla imediat respectul pentru cel sau cea care, deși poate într-un pardesiu ros la mîneci sau cu o pălărie demodată, te fascina, și chiar intimida, prin felul îngrijit de a se purta și mai ales prin fraza nobil șlefuită de greutatea lecturilor temeinic însușite. Sau doar a bunului-simț și a dreptei măsuri. Și credințe. Era buna școală veche, care începea cu școala celor șapte ani de acasă. Uită-te la ăsta, se vede, are școala veche, se spune acum, în vremurile noastre, încă în șoaptă, despre cîte unul ajuns, cu suspectă discreție, mare domn. Sau doamnă. Unul dintre aceia care, deși au pardesie de firmă și mașini de lux, te fac să te strîngi arici și să te ții, cu repulsie, cît mai departe de ei. De felul lor alunecos și insidios și de vorba bine rindeluită sub lama exercițiului delațiunilor sau condamnărilor temeinic însușite. Să te ferești, ca de unul care și cînd tace îți cutremură amintirile și șansa viitorului. E vorba de produsele școlii trecutului recent, absolvenții științei distrugerii vieții altora pentru a o clădi pe-a lor. Știința batjocoririi și a puterii. Scopul lor e să rămînă singurii profesori. Stăpînii catalogului. Mai ales acum, cînd redescoperind buna școală veche, tocmai se năștea o școală nouă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
