Alocația pentru copiii se plătește după data de 10
Dimensiune font:
Autor: H.O.,
05.02.2008
Direcția de Muncă și Protecție Socială a anunțat ieri că plățile alocației de stat pentru copii va începe după data de 10 februarie. Plățile prin mandat poștal se vor face numai reprezentantului legal al copiilor, așa cum a fost comunicat de Inspectoratul Școlar Județean. Alocațiile nu se vor înmîna decît părintelui pe numele căruia a fost emis mandatul poștal. În conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1993 alocația se plătește unuia dintre părinți, dar și tutorelui, curatorului sau persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției. Persoanele care nu sînt îndreptățite să încaseze plata alocației de stat (nu sînt părinți ai copilului sau nu li s-a încredințat legal copilul) sînt rugate să returneze alocația de stat, chiar dacă au mandat emis (pentru că au fost consemnați eronat ca avînd calitatea de reprezentant legal), în caz contrar sumele încasate nelegal urmînd a fi recuperate în condițiile legii. menționăm că în situația ca reprezentantul legal se află temporar în situația de a nu putea încasa plata, sumele neîncasate se pot achita ulterior, la solicitarea persoanei îndreptățite (în termenul general de prescripție de trei ani), se spune în comunicatul semnat de Florin Costin, directorul Direcției de Muncă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!