Atunci cînd pui în fața unei persoane în culpă o realitate care nu-i face cinste, aceasta reacționează extrem de diferit. Majoritatea amenință în general cu datul în judecată. Alții dezmint în mod vehement. Unii încearcă să cadă la pace, rugîndu-ne să închidem ochii. Modalitățile sînt extrem de diverse, dar trebuie să recunosc faptul că nimeni pînă acum nu ne-a acuzat de faptul că am fi trucat o poză pentru a crește impactul materialului. Am ajuns să vedem și asta: un manager de spital județean care - în loc să explice cum, în anul 2008, un pacient cu afecțiuni grave este culcat pe o ușă scoasă din țîțîni - spune celorlalți reprezentanți media că pozele noastre sînt trucate. Asta deși reporterul nostru le mai avea și la acea dată în aparatul digital, salvate, cu tot cu dată și oră, iar pacientul din imagini era încă internat în secția respectivă, fiind transferat în urma articolului într-un pat normal.
Practic, după o astfel de afirmație venită din partea unui om de la care ai alte pretenții, nu ai mai avea prea multe de spus. Eu, în schimb, am, chiar dacă nu în prea multe cuvinte și tot ceea ce pot spune acum este: Rușine!. Realitatea nu poate fi trucată și nici cosmetizată, doamnă manager! Lucrați la cauze și nu la efecte, și rezolvați problemele majore ale pacienților! Nu presa este de vină că prezintă astfel de lucruri. Principalul vinovat sînteți dumneavoastră, în a cărei parohie se pot petrece astfel de lucruri incredibile. Pacienții nu sînt nici cifre, nici stocuri, nici mijloace circulante. Sînt oameni vii, cu probleme diverse, care ajung în acea clădire din pricina bolii. Sînt oameni din ale căror taxe, plătite de-a lungul vieții, dumneavoastră vă încasați salariul bunicel, lună de lună. Sînt cei care ar avea nevoie atunci cînd ajung acolo de un pat, un medic bun și atent, un tratament adecvat, o mîncare acceptabilă și chiar de un cearceaf. Nu sînt personaje din vreun film care pot fi aranjate cu vreun program de calculator, gen Photoshop. Sînt oameni în slujba cărora ar trebui să stea, la orice oră din zi și din noapte, orice medic sau cadru medical. Și mai sînt, totodată, oameni, ca mine și ca dumneavoastră, care nu și-au dorit nicio secundă să ajungă la spital și care nu își doresc altceva decît să ajungă cît mai curînd, sănătoși, acasă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!