Marinela Pop-Câmpeanu a prezentat, la cel mai așteptat eveniment monden al Parisului, o expoziție de sigilii franceze, britanice și românești
Celebrul Bal de Paris de anul acesta a fost dedicat României, cea mai nouă membră a UE. Printre invitații de marcă ai ducesei Rixa von Oldenburg, organizatoarea evenimentului, s-a aflat și brașoveanca Marinela Pop-Câmpeanu, prezentă cu o inedită expoziție de sigilii și documente din Europa medievală, modernă și contemporană.
România, invitata specială a ducesei.
Aflat la a X-a ediție, Balul Parisului a fost și în acest an unul dintre marile evenimente mondene ale mapamondului. Conceput ca o întîlnire anuală a tineretului din întreaga Europă și chiar de pe alte continente, Balul Parisului a sărbătorit România în perioada 7-8 decembrie. Printre activitățile dedicate țării noastre, s-au numărat o tombolă și o vînzare la licitație în favoarea Institutului Cultural Român din Paris. Seara de Bal a fost animată de formația de dansuri, muzică și costume populare românesti Cîntecele valahe. Colecția TED a ducesei Rixa von Oldenburg a prezentat costume de vînătoare, prilej cu care ducesa a amintit că România a fost mereu o destinație excelentă pentru amatorii de vînătoare. La eveniment, s-a mai amintit că 2007 este anul Brâncuși, iar România abordează o pagină nouă a istoriei ei, rămînînd o țară încă «secretă», cu siturile sale istorice, cu natura sa, puțin cunoscută de către turiști, cu arta sa religoasă tradițională, cu faimosul mit Dracula și castelele din Carpați.
Sigiliul, marca unei istorii comune
Teodor Baconsky, ambasadorul României la Paris, a prezidat Întîlnirea Economică, prima reuniune de acest fel din istoria balului. Specialiști din economie și cultură, primari, politicieni, diplomați din România și Franța au discutat despre viitorul relațiilor celor două țări. Brașoveanca Marinela Pop-Câmpeanu, profesor, istoric, sigilograf și conferențiar, a expus o Istorie a Europei prin sigilii și documente, folosind piese din colecția proprie. Această expoziție arată istoria Europei din secolul V pînă în secolul XX ca un spațiu cultural și istoric comun statelor și popoarelor care o compun de mai bine de o mie de ani, din care România face parte integrantă, se arată în comunicatul de presă francez. Expoziția brașovencei cuprinde facsimile și copii a 190 de sigilii realizate după originale cercetate în arhivele naționale franceze și românești. Este un adevărat voiaj în timp: Carol cel Mare, Ludovic cel Sfînt, Francisc I, Ludovic XIV, Napoleon I, Napoleon III, Richard Inimă-de-Leu, Cristina de Suedia, Carol Quintul, Vladislav de Polonia, Mircea cel Bătrîn și Mihai Viteazul. Cercetătoarea a mai prezentat și sigilii de universități, capele, biserici, de orașe medievale. Prin aceste documente, studiate în 15 ani de cercetare, cultura românească își găsește locul său natural în Casa Europa, spune Marinela Pop-Câmpeanu.
Ambasadorul istoriei românești
Marinela Pop-Câmpeanu este brașoveancă, dar locuiește la Paris. Specializată în cercetarea și conservarea patrimoniului mondial, este apreciată de către Universitatea bucureșteană, ca și de cea de la Sorbona, unde a obținut doctoratul, drept Maestră a Istoriei în sigilografie și cercetarea arhivelor. A fost translator la ministerele franceze ale turismului și culturii, conferențiar al muzeelor și monumentelor din Paris. Din 1991, este membră activă a Societății Franceze de Heraldică și Sigilografie. Cercetătoarea a realizat zeci de expoziții de sigilii și documente din Franța, Anglia, dar și din România, una dintre acestea fiind Civilizația și cultura română de-a lungul timpului, prezentată în cadrul serii eurasiatice UNESCO.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!