Cine ascunde Dosarul 15 Noiembrie?

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Andrei PAUL, Harald ODĂŢEANU, Manuela NEGULESCU, 15.11.2007

• 214 ofiţeri de securitate şi miliţie au fost pe urmele braşovenilor care au avut curajul să se revolte împotriva lui Ceauşescu în 15 noiembrie ’87
• SRI susţine că dosarul de anchetă a dispărut din arhive
• La Braşov a fost deschisă prima expoziţie cu documente greu găsite în arhiva Securităţii
• „Noi sîntem doar nişte eroi fără glorie“, cred, după 20 de ani, mulţi dintre novembrişti
• Chiar dacă dosarul de anchetă a dispărut din arhive, prima expoziţie cu documente din arhiva SRI legate de revolta braşovenilor cuprinde o listă de 214 nume de ofiţeri de securitate şi miliţie care au fost pe urmele novembriştilor

„În ’89, eram deportat. Am aflat de la Radio Europa liberă despre căderea comunismului în celelalte state europene. Cînd am auzit despre Timişoara, m-am gîndit pentru o clipă că poate şi la noi va fi la fel. Nu am participat la Revoluţie, pentru că pînă în 21 decembrie am fost urmărit îndeaproape de securistul care răspundea de mine. În 20 decembrie am fost chemaţi la Miliţie şi ni s-a pus în vedere să nu părăsim localitatea. Cînd l-am auzit apoi pe Ion Iliescu, la balcon, explicînd că sistemul comunist e bun, dar că a fost prost aplicat, mi-am dat seama că de fapt nu s-a schimbat nimic. Apoi au venit alegerile, mineriadele. În toată perioada asta am trăit senzaţia că s-au schimbat doar conducătorii, iar cei care au fost reprezentanţii sistemului comunist au preluat puterea din nou şi se dau democraţi. Mulţi dintre ei au pus stăpînire pe terenuri, întreprinderi, sînt cei mai bogaţi români. Din participarea la Revolta din 15 Noiembrie, cred că şi eu am avut un mare cîştig: libertatea. De atunci, mi-am înfrînt teama, şi mă consider un om liber“, spune un om care a ieşit, exact acum 20 de ani, în stradă şi a strigat „Jos Ceauşescu“. Şi care a fost arestat, anchetat, deportat şi urmărit de securişti. Ca el, alte cîteva zeci de novembrişti. Care nici astăzi, după 20 de ani, nu pot vedea decît frînturi din ceea ce a a fost cumplitul dosar „Braşov-15 Noiembrie 1987“. Un dosar clasificat „secret de stat“.

O listă de 214 nume de ofiţeri de securitate şi miliţie care au instrumentat dosarele de urmărire ale deportaţilor braşoveni de după 15 noiembrie este cuprinsă în expoziţia documentară vernisată ieri la muzeul Casa Mureşenilor din Braşov, prima de acest gen din ţară. „Sînt foste cadre ale Ministerului de Interne, în speţă Miliţia, şi din Securitate. O listă de 214 nume, exhaustivă, spunem noi, alcătuită potrivit dosarele celor deportaţi. Există inclusiv personaje de notorietate acolo“, a declarat Mihai Demetriade, consilier asistent în cadrul Direcţiei Cercetare din CNSAS, unul dintre tinerii specialişti care s-au ocupat de descoperirea documentelor cuprinse în expoziţie. Unul dintre documente reprezintă o atenţionare a deja cunoscutului Werner Sommerauer, braşoveanul care după ce şi-a recunoscut la televizor, acum cîţiva ani, torţionarul, pe fostul ofiţer Ristea Priboi, ajuns parlamentar PSD, a fost dat în judecată pentru calomnie şi tîrît prin tribunale. Atenţionarea era făcută la ordinul telefonic al lui Emil Macri şi pus în practică de colonelul Vasile Gheorghe, care era atunci şeful Direcţiei a VI-a de anchete penale. „Documentul spune că Sommerauer îl cunoştea pe acest colonel din timpul anchetei de la Bucureşti. Este practic singurul indiciu că şi acesta a participat la anchetele de la Bucureşti“, a precizat Oana Marcu, consilier principal CNSAS.

Fotografii inedite din timpul demonstraţiei

Expoziţia cuprinde peste 70 de documente, inclusiv scrisori şi cărţi poştale interceptate de Securitate, la care se adaugă şase fotografii din 15 noiembrie 1987, chiar din ziua demonstraţiilor, provenind din colecţii personale, precum şi alte patru extrase din dosarele de urmărire ale deportaţilor. „Un lucru extraordinar este că am reuşit să expunem şi 22 de fotografii ale unora dintre cei arestaţi, torturaţi şi deportaţi în urma revoltei. Fiecare fotografie este însoţită de o scurtă fişă biografică a fiecăruia, chiar şi pozele unei familii care a fost nevoită să divorţeze, pentru ca soţia să nu aibă probleme cu autorităţile vremii. De asemenea, ne mîndrim cu faptul că sîntem primii care expunem fotografii făcute în timpul demonstraţiei. Pînă în urmă cu cîteva zile se ştia de existenţa a patru astfel de fotografii, dar am identificat, într-o colecţie particulară, încă două astfel de fotografii, pe care le expunem la Braşov, în premieră. Prin expoziţie vrem să arătăm represiunea la care au fost supuşi participanţii“, a declarat Valer Rus, directorul muzeului „Casa Mureşenilor“. Pe panourile din expoziţie se regăsesc şi extrase din ziarele străine apărute în zilele de după 15 noiembrie ’87. „Ideea acestei expoziţii a fost a lui Ovidiu Savu, în urma unei discuţii pe care a avut-o la o manifestare ştiinţifică cu un cercetător de la CNSAS. Aşa am început să adunăm materialul pe care îl expunem azi“, a precizat directorul muzeului „Casa Mureşenilor“.
Expoziţia va rămîne deschisă pînă pe 15 februarie 2008, după care directorul muzeului braşovean doreşte să o transforme într-o expoziţie itinerantă.

Dosarul de anchetă a dispărut

Expoziţia nu prezintă însă dosarul anchetei „15 noiembrie 1987“, dosar pe care SRI nu l-a pus la dispoziţia CNSAS. „Nu avem dosarul de anchetă. Dosarul nu ne-a fost dat de SRI, sub motiv că nu există. De la SRI am primit un singur dosar, fond documentar, care, chipurile, rezolvă problema Braşov 1987. Este vorba despre un dosar de peste 100 de file care cuprinde sentinţa în procesul de la Uzina Steagul Roşu, actul care atestă terminarea cercetării penale şi cîteva tabele cu cei care au fost anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi. Noi am plecat de la acest dosar, de la numele cuprinse în acest dosar, am făcut o interogare a bazei noastre de date pe aceste nume, şi au rezultat mai mult de 70 de dosare ale persoanelor condamnate, cuprinzînd datele lor din supravegherea informativă de după deportare. Durerea noastră este că nu avem documente din timpul manifestaţiei şi din timpul anchetei, ci avem documente de după deportare“, a explicat Oana Marcu (foto). Se ştie că Securitatea a fotografiat şi a filmat revolta, iar aceste probe au folosit chiar la arestarea participanţilor.

SRI îşi protejează foştii securişti

Motivul pretinsei „dispariţii“ a dosarului de anchetă este, potrivit lui Mihai Demetriade, foarte clar: „E plauzibil ca o parte dintre anchetatorii care au participat la Bucureşti la bătăi, torturi, anchete să fie actualmente protejaţi, prin refuzul accesului CNSAS la aceste documente. CNSAS a făcut, în mod clar, toate eforturile, pentru a obţine aceste dosare, însă SRI-ul a răspuns într-un mod cinic, ulterior, printr-un dosar, la solicitările noastre exprese, care este de fapt o copie la dosarul D52 iniţial, doar o copie xerox pe care ei au dat-o sub o altă cotă, motivînd că ne-au dat ceva nou. Acel «ceva» nou nu este decît o dublură a primului dosar. Motivaţia e clară: aceste personaje ori se află actualmente în funcţii-cheie, în funcţii publice, ori nu se află, dar sînt în continuare ocrotiţi de către SRI. Acesta este şi motivul pentru care nu putem răspunde solicitărilor din partea Asociaţiei 15 Noiembrie privitoare la dosarele lor, la rîndul nostru fiind blocaţi de SRI, prin lipsa informaţiilor“, a explicat Mihai Demetriade.

„Dacă SRI nu-şi doreşte să se afle adevărul, este un lucru grav. Vom face o adresă la SRI, imediat cum se vor stinge ecourile acestui eveniment, pentru a pune la dispoziţia CNSAS sau a Asociaţiei acest dosar. Poate că dosare există şi la Ministerul de Interne, la armată. Expoziţia de azi e un început, însă sînt destul de puţine documente, iar lipsa dosarului de anchetă se simte. De la o singură fotografie pe care o aveam în trecut, acum avem şase. Noi sperăm că o să se descopere şi altele“
Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987

„Sîntem nişte eroi fără glorie“

„Am fost deportat la Botoşani, de unde nu puteam pleca, la fel ca toţi colegii mei, decît cu învoire specială de la securistul care răspundea de mine şi de la Miliţie. În ’89, ştiam, de la Radio Europa liberă, despre căderea comunismului în celelalte state europene. Cînd am auzit despre Timişoara, m-am gîndit pentru o clipă că poate şi la noi va fi la fel. Nu am participat la Revoluţie, pentru că pînă în 21 decembrie am fost urmărit îndeaproape de securistul care răspundea de mine. În 20 decembrie am fost chemaţi la Miliţie şi ni s-a pus în vedere să nu părăsim localitatea. Cînd l-am auzit apoi pe Ion Iliescu, la balcon, explicînd că sistemul comunist e bun, dar că a fost prost aplicat, mi-am dat seama că de fapt nu s-a schimbat nimic. Apoi au venit alegerile, mineriadele şi impresia mea s-a accentuat. După ’90 m-am întors la fostul loc de muncă, în aceeaşi secţie, am primit o locuinţă de la RIAL, m-am căsătorit şi apoi am divorţat, mi-am trăit viaţa ca un om normal. În 2003, am fost disponibilizat. În toată perioada asta am trăit senzaţia că s-au schimbat doar conducătorii, iar cei care au fost reprezentanţii sistemului comunist au preluat puterea din nou şi se dau democraţi. Mulţi dintre ei au pus stăpînire pe terenuri, întreprinderi, sînt cei mai bogaţi români. Din participarea la Revolta din 15 noiembrie, am avut un mare cîştig: Libertatea. De atunci, mi-am înfrînt teama, şi mă consider un om liber. Am norocul să nu am nici probleme deosebite de sănătate, după anchetele din ’87.“
Mihai Macovei, 41 de ani

„În perioada aceea am lucrat la Steagul Roşu, ca turnător. Aveam 33 de ani atunci şi 3 copii. În luna aceea, în noiembrie ’87, nu am primit salariul. Nimeni n-a putut explica despre ce e vorba. Pînă la urmă au zis că au oprit salariul pentru înfrumuseţarea oraşului. Eram furioşi, aveam multe greutăţi şi a trebuit să ne cerem drepturile. A trebuit să facem ceva. Şi am ieşit în stradă cu toţii. Şi am strigat «Jos Ceauşescu». Am fost ridicată de Securitate pe 17 noiembrie, am fost torturată, bătută, nu am ştiut ce se întîmplă cu mine. După aceea ne-au băgat într-o dubă şi ne-au dus la Bucureşti. Dar noi nu ştiam unde ne duc. Bărbaţii aveau cătuşe. Dar a meritat sacrificiul, cel puţin într-o privinţă: locuitorii din Braşov au avut parte după aceea de alimente, de căldură. Totuşi nu am făcut degeaba ceea ce am făcut. Şi sînt mîndră şi acum. Dacă ar mai fi să facem încă o dată, nu aş ezita nicio clipă. Acum sînt pensionată de boală. Cu nervii sînt distrusă, fără tratament nu pot să trăiesc. E şi din cauza a ceea ce s-a întîmplat după 15 noiembrie. Cel mai dureros este că lumea uită de noi. Înainte de 15 noiembrie, sîntem ridicaţi pînă la ceruri şi după săptămîna asta, sîntem daţi uitării. Parcă nu ne cunoaşte nimeni, parcă nici nu existăm, şi asta este foarte dureros. Pentru noi este de neuitat, este întipărit în sufletele noastre. E bine că acum Guvernul, Primăria mai compensează cu cîte ceva, dar păcat că nu au făcut asta mai devreme“.
Iuliana Biru, 53 de ani

„Eram muncitor la Steagu’, aveam 24 de ani. Pentru mine a meritat, a fost un act de curaj din partea noastră, ce am făcut şi sînt mîndru de asta. Am fost deportat la canal, în judeţul Vrancea, pînă în 1990. Familia m-a urmat, soţia lucra şi ea, dar în 1988 a dat-o afară Securitatea, ca să trăim din ce în ce mai rău. Asta a fost ideea lor. Braşovenii, şi românii în general, cred că au şi uitat ce s-a întîmplat atunci, prea puţini cred că mai ştiu ce s-a întîmplat în noiembrie 1987. Sîntem uitaţi de autorităţi, d-apăi de oamenii de rînd! Eu sînt tot ăla. Muncesc în continuare la Roman, tot în turnătorie. Dar pentru mine, ziua asta, de 15 Noiembrie rămîne în continuare ca un simbol a ceea ce am făcut atunci. Poate am fost un erou, pentru ceea ce am făcut. Şi sînt mîndru de asta. Securitatea m-a căutat foarte mult după revoltă. Aveau poze. Voiau neapărat să pună mîna pe «omul cască-albă». Eu am fost Omul cu casca albă“
Aurică Geneti, 44 de ani

„Soţul meu a fost strungar, iar acum este pensionar de boală. Atunci, în ’87, nu o duceam rău din punct de vedere material. Dar nu aveam curent, nu aveam căldură, mîncarea era pe raţie. Cînd a auzit ce se întîmplă acolo, pe stradă, a zis că se duce şi el. Pentru că şi copilul nostru trebuia să trăiască. Şi a plecat efectiv de acasă. Nouă nu ne lipsea nimic, dar a zis că toţi trebuie să ne ducem acolo.
După 15 noiembrie, a fost ridicat din faţă de la Prefectură, a fost primul pe care l-au urcat în maşină pentru că el instiga la revoltă, striga la ceilalţi să nu se lase. A smuls un sector de armă să arate lumii că soldaţii nu aveau gloanţe şi să aibă curaj. Acest moment s-a uitat. Acum, degeaba ai ce cumpăra dacă nu ai bani. Ne descurcăm destul de greu. Comparativ cu revoluţionarii din ’89, care mulţi dintre ei nici nu au ieşit în stradă, nu toţi, noi sîntem nimic. Ei au facilităţi. Dar cei din noiembrie ’87 au fost torturaţi. La Bucureşti, soţul meu a fost anchetat timp de trei săptămîni, timp în care le-au dat numai apă şi o lingură de arpacaş, bătut şi torturat.
După aceea a fost deportat la Alexandria. Şi acum, el are 400 de lei pensie cu totul, 200 de lei de la 15 Noiembrie şi 200 pensia de boală, că s-a îmbolnăvit cu nervii.“
Silvia Banciu, 52 de ani, soţia lui Gheorghe Banciu 51 de ani

„Atunci munceam. Şi acum muncesc. Cu siguranţă a meritat sacrificul de atunci, dar din punctul de vedere al speranţelor, vizavi de ceea ce se întîmplă în România, nu avem de ce ne bucura. Sînt total nemulţumit. După 15 noiembrie, am fost anchetat la Braşov şi Bucureşti şi după aceea, am fost deportat la Slatina. Nu a fost o tortură miliţienescă, dar a fost o tortură psihică. Atunci aveam 27 de ani şi m-am întors la Braşov cînd aveam 29 de ani.“
Vasile Anghel, 49 de ani

„După 15 noiembrie, pe soţul meu l-au deportat la Bîrlad, l-au dus la Rulmentul Bîrlad. Acolo era pleava Braşovului, criminali, huligani, hoţi, cei mai răi acolo erau duşi. Eu nu am plecat după soţul, că aşa a fost să fie. Aveam 26 de ani pe atunci, eram tineri. Eu aveam aici apartamentul meu. Nu ne-a dat nimeni apartament, că l-am avut, am făcut schimb.
Toată lumea zice acum că astea au fost vremurile, că asta a fost regimul. Chiar numai la rău a fost regimul ăsta? După 15 Noiembrie, schimbarea a fost că, peste cîţiva ani de la Steagul Roşu au fost disponibilizaţi aproape toţi. Acum soţul meu lucrează pe un şantier. Că tot este Cetăţean de Onoare al Braşovului. Dar soţul meu şi colegii lui s-au sacrificat atunci, într-adevăr. Din punct de vedere psihic sîntem la pămînt, mai ales cînd se apropie 15 Noiembrie. Parcă nu îţi face plăcere să îţi aduci aminte de ziua aceasta. În perioada asta, ne omogiază toţi, sîntem cei mai buni şi după aceea totul trece, şi o luăm de la început. Noi nu am cerut nimic, ni s-a promis o lege. Să fim după revoluţionari, că dacă ei au fost mari revoluţionari, să fim şi noi, măcar după ei. Nu neagă nimeni că a fost revoluţie. Dar acum, ce, e mai bine? O tot luăm de la început, să ne ajungă bani ca să plătim dările.“
Ana Paraschiv, 49 de ani

„După momentul 15 noiembrie, am fost deportat în Craiova, a fost o perioadă destul de grea pentru că am refuzat ca soţia să vină după mine, să rămînă în Braşov orice s-ar fi întîmplat. Şi aici a intervenit Securitatea între noi, că eram tineri căsătoriţi. În ’90 am simţit o deznădejde totală. Credeam că va fi mai bine. În ’89 aproape că nu-mi venea să cred, deşi realizam că se va face o schimbare în conducerea ţării. Ulterior m-am convins că tot binele a ajuns în mai rău, avînd în vedere că ne conduc tot securiştii şi tot cei care au făcut parte din fostul aparat al Partidului Comunist Român. Sacrificiul a meritat pentru că a fost un prim pas la prăbuşirea comunismului şi nu am reuşit să ne dăm seama ce o să se întîmple, pe moment. Sîntem nişte eroi fără glorie. O perioadă, în fiecare an, între 10 noiembrie - 1 decembrie sîntem văzuţi destul de bine, dar pe urmă, uită toţi de noi. Dacă voiam să mă angajez undeva, după ’90, mă întrebau de ce am întrerupere cu 130 lit. i. Şi dacă le explicam că eram unul dintre cei 61 care au participat la Revolta de la 15 Noiembrie, şi atunci nu mă primeau. Am pierdut cinci sau şase locuri de muncă din cauza asta. Acum sînt pe liber şi sînt întreţinut de familie.“
Gheorghe Gyerko, 46 de ani

Werner Sommerauer are 72 de ani şi este deja cunoscut prin faptul că ofiţerul de securitate care l-a torturat în ’87 l-a cărat prin tribunale în anii 2000. Sommerauer este cunoscut nu numai pentru solidarizarea cu Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, înfiinţat în urmă cu 28 de ani de dr. Ionel Cană si de un grup de intelectuali şi muncitori, dar şi pentru faptul că l-a recunoscut pe Ristea Priboi drept torţionarul său, iar pentru asta a fost dat în judecată.
„M-au arestat şi în ’79, cînd am aderat la SLOMR, şi în ’87, cînd după anchetă am fost şi deportat. În 2007, cei care ne-au arestat atunci sînt aproape toţi în funcţii, chiar mai mari decît au avut înainte. Nu ştiu nici măcar care mai este situaţia cu procesul meu cu Ristea Priboi. Avocata mi-a spus că am cîştigat, dar nu ştiu nimic oficial, n-am primit nicio hîrtie. Bolile mi s-au agravat. Am reumatism cronic, ulcer cronic, sciatică, ameţeli. Sănătatea mea e la pămînt. Viaţa mea e în pericol. Şi nici nu pot dovedi că tot ei mi-au omorît nevasta. Pînă nu se face o curăţenie generală în întreg sistemul din România, nu vom ajunge la democraţia pentru care am luptat. Securiştii au certificate, ordine şi medalii. În ultimii 20 de ani, eu m-am descurcat cu prudenţă, pentru că am fost un om cumpătat întotdeuna. Dorm pe arcuri şi am trei camere care sînt rîvnite de alţii, cu perversiune. Am pensie de 380 de lei, mai primesc o sută şi ceva de lei de la Foştii Deţinuţi Politic şi celelalte drepturi pe care le avem ca foşti deţinuţi politic. Oficial, avem medicamente gratis, dar niciodată nu am beneficiat de ele. Pentru lupta noastră, sîntem marginalizaţi, iar noi am rămas tot huligani, cu cazierul neşters, cu toate că parlamentul comunist aderase la Declaraţia Drepturilor Omului, iar acţiunea noastră fusese de fapt o reacţie la încălcarea acestor drepturi. Asta s-a ales din idealurile noastre despre democraţie. Sînt consternat, dezamăgit şi amărît.“

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!

Articolul anterior

Punctul critic

’87

Articolul urm�tor

Ziua cea mare