Un pas pentru Anda

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Roxana STOICA, 01.11.2007

• O tînără de 22 de ani, prizonieră într-un scaun cu rotile, din cauza unei boli genetice care nu-i lasă puterea de a păşi sau scrie, ar putea fi salvată cu un tratament în China • Ea are nevoie de 20.000 de dolari pentru transplant cu celule OEC, dar familia nu a reuşit pînă acum să strîngă decît 5.000 de dolari

Anda Păceşilă are 22 de ani. Este frumoasă şi inteligentă, şi are o sensibilitate aparte, care o ajută să creeze frumosul. Spre deosebire însă de tinerii de vîrsta ei, Anda e chinuită de o boală rară: ataxie Friedrich, o maladie care se manifestă prin pierderea echilibrului şi a puterii. Anda nu a fost însă întotdeauna aşa. S-a născut sănătoasă. A crescut, zbenguindu-se ca orice copil. Pînă la 13 ani. De atunci, pentru Anda viaţa a devenit o luptă chinuitoare cu propriul trup care o trăda. La început, măcar putea păşi, dacă era sprijinită. Boala nu s-a mulţumit cu atît. Curînd şi-a dat seama că nici mîinile n-o mai ascultă. Cînd a împlinit 18 ani, Anda ajunsese deja într-un scaun cu rotile. Total dependentă de cei din jur. A trebuit să renunţe la facultate şi la alte visuri pe care le au tinerii. Cel mai greu a fost însă să accepte gîndul că nu se mai putea mişca. Ba chiar a avut zile cînd credea că viaţa ei nu mai are niciun sens pentru ea. Numai că părinţi i-au fost mereu alături, iar puterea dragostei lor, şi a unui tînăr care o iubeşte, i-au dat şi Andei putere. Şi, uşor, uşor, ea a înţeles că trebuie să lupte pentru viaţa ei. Şi mai ales să spere că va veni din nou o zi în care trupul o va asculta. Şi o speranţă acum chiar există. Anda poate face în China un transplant cu celule OEC, pentru care este programată în aprilie. Un vis mare care costă însă 20.000 de dolari. Părinţii şi prietenii au reuşit să adune pînă acum doar un sfert din această sumă. Restul, ar putea veni cu voia lui Dumnezeu şi a oamenilor de suflet.

Boala a lovit la 13 ani

Pînă la 13 ani, Anda, singurul copil al familiei Păceşilă, a fost un copil ca toţi copiii. Iubea foarte mult şcoala, îi plăcea să citească, dar şi să alerge şi să se plimbe mult. „Părea un copil perfect pînă la 13 ani. Nu avea probleme de sănătate. Singurul lucru de care eram noi mai îngrijoraţi era faptul că era foarte slabă. Aşa ne-am dat seama că este ceva în neregulă. Îmi amintesc că, apoi mersul ei m-a îngrijorat. O urmăream cînd venea de la şcoală, şi parcă se clătina pe zi ce trece mai mult cînd mergea. Am început să mergem pe la doctori şi prin spitale. Întîi la Braşov, apoi am ajuns la Spitalul Universitar din Bucureşti. Ni s-a explicat despre boală. Care, din păcate, avansa foarte repede. Este cumplit să vezi, ca părinte, cum singurul tău copil se chinuie“, spune printre lacrimi Ilonka Păceşilă, mama Andei. Acum Anda are 22 de ani. În urmă cu trei ani, a terminat liceul, la secţia de design vestimentar, şi chiar s-a înscris şi la facultate. A renunţat însă după cîteva luni, pentru că boala se agravează, iar Anda nu mai poate scrie. Singurul efort pe care şi-l mai poate permite este să tasteze. De aceea, calculatorul a devenit fereastra ei spre lume. Singura.

„Internetul i-a adus dragostea şi vestea că are o şansă“

Anda îşi petrece multe ore în faţa calculatorului. Are foarte mulţi prieteni cu care vorbeşte pe Internet. Aici, poate fi ea însăşi, fără să simtă privirile curioase sau care inspiră milă ale oamenilor care n-o cunosc. Pe Internet l-a întîlnit şi pe Andrei, băiatul care acum îi este un suflet pereche. „Calculatorul este prietenul meu, este lumea în care pot să mă exprim fără să fiu nevoită să păşesc. Vorbesc cu multe persoane pe Internet. Unele ca mine, alţii sănătoşi, care mă încurajează şi mă privesc ca pe un egal al lor. De un an, am şi un prieten, de care m-am îndrăgostit. Nu credeam că unui om în situaţia mea îi va fi dat să se bucure de iubire. Şi totuşi, s-a întîmplat. Am vorbit două luni de zile online, i-am povestit şi depre boala de care sufăr, iar el a vrut să mă cunoască. Andrei este din Tîrgu-Mureş. A venit la Braşov, şi de atunci n-a mai plecat. Îl iubesc foarte mult şi cred că şi el mă iubeşte. Andrei îmi dă şi mai multă putere să merg mai departe. Să-mi împlinesc visul de a ajunge în China. Mi-aş dori foarte mult să pot să muncesc să cîştig şi eu un ban ca să putem aduna suma de 20.000. Dar nu prea am cum. M-am gîndit să lucrez ceva pe calculator. Sper să reuşesc. Poate Dumnezeu mă va ajuta să strîng banii de care am nevoie şi să pot deveni şi eu o fată normală. Părinţii şi prietenii mă ajută şi ei cu tot ceea ce pot. Dar e vorba de o sumă imensă pentru noi“, spune Anda Păceşilă. Iar durerea ei se adînceşte cînd e nevoită să-şi recunoască neputinţa nemeritată.

Speranţa Andei este în China

Tot de pe Internet, Anda a aflat că poate urma un tratament în China şi că ar putea să devină o persoană care să nu mai depindă cu totul de cei din jur. Pasul cel mare a fost cînd i s-a confirmat programarea pentru data de 12 aprilie 2008 la clinica unde ar urma să facă un transplant cu celule OEC. Mai sînt doar cinci luni, timp în care Anda trebuie să strîngă banii necesari operaţiei. „Mă mîngîie acum faptul că Anda şi-a recăpătat puterea să zîmbească. O sprijină sufleteşte mult şi Andrei, care a venit ca un semn bun în casa noastră. Sigur Dumnezeu l-a adus aici. Ca Anda să aibă un motiv în plus să lupte pentru viaţa ei. Cea mai mare bucurie a mea este să o văd pe Anda zîmbind din nou. Şi sperînd. Şi eu mă rog la Dumnezeu ca ea să fie copilul de acum opt ani. Fetiţa noastră care rîdea tot timpul şi care visa şi muncea pentru un viitor plin de succese. Totul părea pierdut, dar acum în sufletul nostru avem o speranţă. Operaţia din China. Dacă am putea strînge cei 20.000 de dolari şi să plecăm în China, totul ar fi ca un miracol. Ca un dar din cer. Am reuşit pînă acum să strîngem 5.000 de dolari. Ne-au ajutat şi cîţiva oameni cu suflet mare. Sînt sigură că orice părinte îşi dă seama prin ce durere şi disperare trecem noi. Şi ştiu că cei care îşi pot permite să ne ajute cu cît de puţini bani o vor face. Dacă ar rata şansa asta, pentru Anda ar fi ca o a doua condamnare. Nu cred că şi-ar mai reveni, după cît de mare e speranţa ei acum“, se tînguie mama Andei.