Ați fost vreodată în clinica de oncologie de la Cluj? Probabil nu, și nici nu vă doresc să ajungeți vreodată. Aglomerația este undeva în jurul celei înregistrate în metroul din București, între Stația Eroilor și cea a Aviatorilor. Un culoar lung, ticsit de oameni care se roagă ca investigațiile și controlul făcut acolo să arate că nu au cancer. Un astfel de om a fost și mama mea. S-a numărat printre cei al căror verdict a fost cel de care le era frică - cancer. A fost unul dintre cei care, totodată, au acceptat faptul că după operație va trebui să facă chimio- și radioterapie pentru a evita o posibilă recidivă. Și a făcut tratamentul indicat, după ce directorul Direcției Sanitare de la acea dată i-a asigurat pe cei apropiați că nu există niciun risc, întrucît Brașovul are cea mai modernă aparatură. Bazîndu-se pe asta, a făcut tratamentul. Și a murit. Pentru că cei puși să lucreze cu modernele aparate au suprairadiat-o și i-au nenorocit în interior totul. N-a existat vreun proces în care să fie stabilită culpa medicală. Nu avea niciun rost. În România nu cred că a existat vreodată vreun medic condamnat pentru că a ucis un om din culpă medicală.
Ieri, la un congres desfășurat la sala Europa de la Aro-Palace, s-au prezentat cîteva aparate care previn tocmai acest accident. Extraordinar de moderne. Ele dozează cantitatea de radiații pentru a nu pune în pericol sănătatea pacientului. Întrebările mele sînt simple: Ce pot face acele aparate, dacă personalul medical uită să le bage în priză sau amînă să se uite pe monitor? Vor înregistra aparatele cine a fost în tură, pentru a ști, și omul de rînd, măcar cine i-a ucis părintele? Sau vor fi și acestea unele dintre cele mai moderne aparate pe care le are Brașovul pentru rezolvarea unor grave probleme?
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
