Că nu m-am uitat niciodată în ultimii ani la TVR1 sau 2 nu-i problema lor, ci a mea. Am tot mai puțin timp pentru a face asta și prefer totodată să citesc decît să mă uit la tot soiul de emisiuni tembele sau știri care au vagă legătură cu realitatea. Pînă la urmă, liberul arbitru al telecomenzii îmi oferă posibilitatea de a alege postul pe care doresc să-l vizionez. Ce nu-mi oferă nici telecomanda și nici altcineva este posibilitatea de a refuza să plătesc o sumă care-mi este scoasă din buzunar lună de lună fără temei. E taxa radio-tv pe care o plătesc nu numai la domiciliu, ci și la sediul tuturor firmelor mele, deși la niciuna dintre ele nu am vreun televizor și nici la vreun apartament sau casă unde figurez ca proprietar. Lună de lună alimentez în acest fel bugetul SRR care nu a făcut nimic, din punctul meu de vedere, ca să merite acești bani.
Personal, aș cere celor în drept să-mi codeze accesul la postul public dacă aceasta ar fi singura modalitate de a plăti birul informației publice. Bir pe care diriguitorii postului public se gîndesc să-l majoreze, găsind în această măsură soluția eficientizării activității instituției. Asta fără să-i consulte pe plătitori sau vreo instituție abilitată în supravegherea activității. În zilele noastre, dacă veniturile nu acoperă costurile, ai două soluții: mărești veniturile sau tai costurile. Cred că înainte de a mări veniturile forțat prin creșterea sumelor luate cu japca din buzunarul meu, dar și al fiecărui român, ar trebui eficientizate costurile prin ajustări drastice ale capitolelor de cheltuieli neobligatorii și chiar reduceri pe schema de personal. Altfel, instituția publică va intra, la un moment dat, în colaps financiar. Și tare mă îndoiesc că acesta va putea fi rezolvat cu o nouă majorare de tarif.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
