Pot să înțeleg, pe de-o parte, înlocuirea examenului de capacitate cu acest nou model al tezelor unice, forme de examinare care, datorită numărului lor, dau posibilitatea copilului de a recupera un eventual blocaj la una dintre teze. Nu sînt de acord în schimb cu corectarea și notarea lor de către același profesor care predă. Momentan, nimeni nu suflă vreun cuvînt despre cum se va face corectarea și notarea, dar dacă va fi lăsată la latitudinea profesorilor din școli, riscul subiectivismului și al notelor umflate este extrem de mare. Asta mai ales la școlile mai slăbuțe, unde profesorii tind să-și ajute - în mod greșit - elevii, defavorizîndu-i pe cei care au învățat, dar sînt notați riguros și, bineînțeles, mai modest.
Eu m-am șocat văzînd, anul acesta, notele de admitere la o serie de universități unde media de admitere a fost undeva peste 9,50. Nu vreau să contest valoarea învățămîntului actual, dar mii de medii generale peste 9,50 mă determină să mă gîndesc că undeva, acolo, în sistem, avem o problemă.
Ce ați face dacă ați fi părintele unui copil care învață, dar nu se ridică peste 8,50-8,75, orice ar face, întrucît acestea sînt notele pe care le acordă profesorii la școala la care învață? Nu cred că ați rămîne indiferent, ci ați încerca să faceți ceva. Nu cere nimeni defavorizarea cuiva. Cere doar aplicarea unei unități de măsură unitare pentru toată lumea, astfel încît toți candidații să aibă șanse egale. Oare la asta s-a gîndit cineva?
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
