Cum poți fi atît de cretin încît să introduci obligativitatea mersului la grădiniță de la 3 ani, atîta timp cît știi că în fiecare an părinții fac toate presiunile posibile pentru a prinde un loc, și nu reușesc decît cîțiva acest lucru? Foarte simplu. Trebuie doar să fii ministru al învățămîntului în România, iar numele tău chiar nu contează. Nu-i singurul lucru năstrușnic pe care-l poți face din această poziție. Poți în fiecare an să zăpăcești toți părinții cu odrasle în sistemul de învățămînt, anunțîndu-i că de la anul nu mai este valabil ce a fost în ultimii ani, că nu mai dau capacitate, ci numai teze unice. La două sau poate la șapte materii. Pînă la urmă, se pare că miza este de a schimba cît mai mult ce au făcut predecesorii tăi. E ca un concurs în care aceasta pare să fie singura miză. Nu pare să conteze o oarecare omogenitate sau strategie în modul în care evoluează învățămîntul românesc. Acesta pare să fie doar un mic amănunt, iar de evoluția învățămîntului par să fie interesați doar părinții, care sînt siliți să dea piept cu inovațiile sistemului pînă își văd copiii depășind obstacolele create de ministeriabilii cu pricina.
Exportăm cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună absolvenți ai tuturor formelor de învățămînt. Absolvenți care au studiat în mod gratuit toți acești ani, statul suportîndu-le costurile. Nici măcar asta nu pare să preocupe pe cineva. Cum poți recupera investiția pe care statul o face în X sau în Y? Nicicum, mai exact. Știm însă că școlile, conform ultimei propuneri de modificare, vor primi bani funcție de numărul și performanțele elevilor lor. Și mai știm că aspiranții la postul de profesor vor ajunge să dea examen la școala unde candidează, urmînd să fie desființat concursul național de titularizare, deși, la catastrofa înregistrată în ultimele sesiuni, ar trebui să se mai gîndească dacă asta chiar este cea mai bună idee. Ce nu știm este cînd se va termina tot bîlciul acesta. Nu-i de mirare. Cred că nici cei în drept nu au habar.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!