Senatorul Nicolae Vlad Popa consideră că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) se face vinovată pentru situația în care se află uzina Rulmentul. În 15 august, Rulmentul ar putea să rămînă fără pază și condiții de funcționare, la mîna celor care sustrag fier vechi, a spus, ieri, senatorul PLD. El se arată îngrijorat de situația incertă în care se află uzina și de faptul că deși Rulmentul are în stoc produse de zece milioane de euro, are, în același timp și datorii de 80 de milioane. Din datele tehnico-economice pe care le deține, Popa este convins că uzina ar avea șanse de salvare, în condițiile în care poate funcționa pe un flux viabil folosind 40% din teren, iar restul ipotecîndu-l. Aceasta, plus un program de restructurare fac parte din soluția propusă AVAS-ului, de administratorul minoritar, care este o firmă din Oradea. Acționarul majoritar a refuzat însă soluția propusă de firma orădeană, numind un administrator unic care și-a dat demisia la scurt timp, lăsînd uzina într-o situație de incertitudine. Propunerea acționarului minoritar era una sănătoasă. Însă lipsa totală de responsabilitate a AVAS-ului a făcut ca acolo să fie numit un administrator, care prin demisia sa a lăsat lucrurile în plata Domnului, a declarat Nicolae Vlad Popa.
Senatorul PLD atrage atenția că începînd cu 15 august, la Rulmentul expiră și contractul cu firma care asigură paza, ceea ce pune uzina într-o situație delicată. Dacă se întîmplă vreun jaf la Rulmentul, AVAS va fi vinovat pentru că nu și-a făcut datoria, a respins planul de restructurare, deci sînt vinovați și pentru pierderile cauzate de oprirea producției, spune senatorul PLD.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!