La o săptămînă după ce femeia din Voila a recunoscut că și-a înecat băiețelul în rîu, o fetiță de doi ani a ajuns la spital bătută, arsă cu țigara și sodomizată de tatăl vitreg. Două drame dureros de descris, consumate în taina unor sate brașovene, sînt măsura grea a unei realități inexplicabil ticăloșite. Aproape că nu e zi de la Dumnezeu să nu se ițească vocea ororilor a căror pradă cad mereu, și mereu, copii. Copii aduși pe lume fără dorință și fără dragoste, ca rod nedorit al unei primare împerecheri. Copii lepădați după naștere ca un balast. Tot mai mulți și tot mai chinuiți. Uneori, trebuie să fie uciși, violați sau schilodiți în bătăi demente ca lumea să afle că s-au născut, că există și au trăit în chinuri. Alții nu au nici bruma asta de sinistru noroc. Cresc ca buruienile, cu nume de împrumut și condamnați la fără-de-identitate pînă cînd, supraviețuitori într-o nemiloasă selecție naturală, mulți ajung ei înșiși niște maturi plini de ură și pofte animalice gata să atace, să ucidă, să siluiască. Să caute, împinși de resorturi intime, pe care nici ei nu le pricep, o nedreaptă dreptate. Să multiplice la un indigo slinos propriul destin, pentru că altul nu știu să înțeleagă. E o realitate care se prelinge dospind, bucuroasă să rămînă și să puiască la umbra realității oficiale. Sînt pline cimitirele de crucile unor copii dați morții, sînt pline centrele de plasament de copii salvați din plămădeala răului, sînt pline ochi și pușcăriile de păcătoși pentru care celula e doar un popas. Fiecare este o poveste știută. Trecută. Poate și uitată. Dar cîte alte orori se zbat să se nască, poate chiar în această clipă, în ogrăzi întunecate, pe ulițe neștiute sau în spatele unor ziduri ale tăcerilor complice?!
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
