Legea îi va acorda, în sfîrșit, recunoașterea meritată eroului brașovean Liviu Cornel Babeș, iar soția și fiica lui vor beneficia, după 17 ani, de drepturile prevăzute în Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. Camera Deputaților a adoptat ieri proiectul de lege privind modificarea articolului 2 din această lege, privind declararea ca erou-martir a lui Liviu Cornel Babeș, după ce și Senatul a adoptat același proiect, la inițiativa senatorului brașovean Nicolae Vlad Popa. Propunerea a mai ajuns la Camera Deputaților și în 1997, însă, atunci, cu raport de respingere din partea comisiei juridice, condusă la acea vreme de țărănistul Emil Teodor Popescu, pe motiv că n-ar exista nicio dovadă că Babeș ar fi făcut parte dintr-o mișcare pentru afirmarea unui ideal politic sau că ar fi fost urmărit și persecutat de organe de represiune ale regimului totalitar. Am reușit această «performanță», care mie îmi dă o satisfacție aparte, vizavi de ceea ce înseamnă Liviu Cornel Babeș. Pe de altă parte, am trecut plenul Camerei Deputaților, și am reușit să conving să treacă această lege, dat fiind și faptul că nu sînt dintr-un partid aflat la putere. Este o satisfacție și pentru că a trebuit să conving membrii fiecărei comisii de la Senat, unde sînt 11 membri, și Camera Deputaților, unde sînt 21, a declarat ieri senatorul PLD Nicolae Vlad Popa.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!