Remarcabil la alegerile franceze nu mi se pare faptul că o femeie a ajuns în turul doi al prezidențialelor, ci faptul că prezența la vot a poporului francez a fost de peste 85%, dovedind cît de mult le pasă francezilor de propria soartă și cît de mult își doresc să participe cu toții la schimbarea de care Franța are atîta nevoie.
În acerba competiție electorală a învins, în primul rînd, claritatea și explicitatea mesajului pe care Nicolas Sarkozy l-a avut pe întregul parcurs electoral. Nu este singurul lucru. Doamna Royal a pierdut pe propria mînă, încercînd să-și forțeze norocul în confruntarea televizată finală, impulsivitatea sa nereușind să o ajute în recuperarea handicapului.
Cu zece ani în urmă, nimeni nu s-ar fi așteptat să audă un discurs atît de categoric cum a fost cel al președintelui Sarkozy, care nu s-a sfiit să spună faptul că pentru el Turcia nu face parte din Europa. La fel cum nu s-a sfiit să le spună celor care nu agreează modelul francez - și aici a țintit în special către imigranți - că sînt liberi să plece.
Spre deosebire de alte țări, în Franța, președintele are puteri uriașe. Poate demite premierul, poate convoca referendumul cînd îl taie capul, ba poate chiar să legifereze tratatul european, trecîndu-l doar prin votul legislativului. Tot acolo, la alegerile legislative, poporul acordă în general votul candidaților de aceeași culoare, fapt care generează în fapt un guvern cu aceeași doctrină ca și președintele.
Nu poți să nu fii impresionat în mod plăcut cînd auzi un învingător care cere celor care l-au votat să-i respecte contracandidatul, cum îl respectă și el, și care subliniază faptul că nu va fi doar președintele celor care l-au votat, ci și al celorlalți, cerîndu-le tuturor să îl susțină pentru ca țara să-și poată ocupa locul pe care îl merită ca națiune. Și nu oricum. Reabilitînd munca și morala, și în spiritul toleranței și al libertății.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
