* Potrivit ministrului economiei, Varujan Vosganian, taxa auto va fi mai mare pentru o mașină cu norme de poluare Euro 4 decît pentru una cu norme Euro 2, deoarece se va lua în considerare durata de viață rămasă de utilizat a mașinii
Ministrul finanțelor și economiei, Varujan Vosganian, a explicat ieri, fără a prezenta însă grila de calcul, că valoarea taxei pentru prima înmatriculare va scădea pe măsură ce valoarea reziduală a mașinii este mai mică. Astfel, potrivit ministrului, taxa va fi mai mare pentru o mașină cu norme de poluare Euro 4 decît pentru una cu norme Euro 2, deoarece se va lua în considerare durata de viață rămasă de utilizat a mașinii.
Logica
lui Vosganian
De exemplu, o mașină Euro 2 mai poate fi folosită încă doi ani, pe cînd o mașină Euro 4 mai poate fi rulată încă 20 de ani. Pentru cei 20 de ani pe teritoriul României, aceasta poluează mai mult decît cea rulată doi ani în țară. Pot să vă spun ca pentru o mașină Euro 3 veche de cinci ani, taxa se va înjumătăți, a explicat Vosganian. Obiectivul nostru e ca poluatorul să plătească. Este opțiunea fiecărei persoane ce fel de mașină vrea să cumpere și acesta este și spiritul legislației europene, să nu blocăm prin taxe foarte ridicate această dorință. Dacă o persoană dorește să cumpere o mașină nouă, va plăti pentru perioada în care această mașină urmează să polueze. Dacă este o mașină de mîna a doua, va plăti ceva mai puțin, dar, atenție, asta nu înseamnă că noi încurajăm intrarea în țară a mașinilor second-hand, a declarat ieri ministrul economiei și finanțelor.
Noua formulă
de calcul trebuie
aprobată
de Parlament
Noua formulă de calcul a taxei de înmatriculare va fi depusă în Parlament săptămîna viitoare, ca amendament la Ordonanța de urgență nr. 110/2006 privind modificarea Codului fiscal, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților. Ordonanța 110/2006 a adus cîteva modificări Codului fiscal aprobat de Guvern, în decembrie 2006, cea mai importantă fiind eliminarea taxei de înmatriculare pentru autovehiculele cu masa de peste 3,5 tone. Ministrul economiei și finanțelor a anunțat, miercuri, că Guvernul va prezenta Comisiei Europene o nouă variantă a taxei de înmatriculare auto, care va respecta una dintre cele două cerințe ale forului european, respectiv diminuarea taxei pe măsură ce crește vechimea mașinii. Asta după ce Comisia Europeană a solicitat Guvernului să modifice taxa de înmatriculare astfel încît să fie eliminată discriminarea dintre mașinile second-hand din România, pentru care nu se plătește taxa, și cele din alte țări UE, pentru care se plătește. De asemenea, Comisia a cerut ca vechimea să nu fie considerată un factor care favorizează poluarea și, în consecință, taxa să nu depășească valoarea reziduală a mașinii. În noua variantă, mașinile Euro 5 vor fi scutite de taxa de primă înmatriculare, în timp ce pentru vehiculele de la Euro 4 la non-Euro, taxa va fi în funcție de cilindreea motorului. O altă modificare a taxei constă în majorarea limitei maxime de la care nu se mai face diferență între autoturisme de la șase la 15 ani.
Nu are avizul CE
Noua grilă de calcul a taxei de înmatriculare auto nu a făcut obiectul unei corespondențe oficiale cu Comisia Europeană și nu conține nici solicitarea Comisiei legată de introducerea taxei și la mașinile second vîndute de către cetățenii români pe teritoriul României. Nu avem o corespondență oficială cu Comisia Europeană pe noua variantă. Au fost numai tatonări. Cu excepția recomandării referitoare la introducerea taxei și pentru mașinile second vîndute de către români pe teritoriul României, celelalte observații ale Comisiei au fost luate în calcul la elaborarea noii formule, a declarat, ieri, ministrul finanțelor, Varujan Vosganian.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!