Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină

Miracole creștine

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 07.04.2007
* În preajma Paștilor, puterea divină se materializează în minuni care îi uluiesc pe credincioșii de pe tot pămîntul * Dumnezeu dăruiește și românilor miracole, pentru a ne întări credința în Învierea Fiului Său

În Sfînta noapte a Învierii, Iisus a călcat cu moartea pe moarte și a urcat de-a dreapta Domnului, dovedind astfel creștinilor puterea lui dumnezeiască. De la acel miracol, temelie a credinței creștine, oamenii au mai avut ocazia să vadă și alte întîmplări miraculoase. Și în zilele noastre se petrec minuni, fenomene inexplicabile pentru știință, dar posibile prin puterea divină. Dumnezeu ne trimite din cînd în cînd semne ale măreției Sale, ca să ne întărească credința. Vindecători cu puteri miraculoase, ape tămăduitoare, apariții sfinte, stigmate, icoane făcătoare de minuni, voci care transmit omenirii mesaje din partea Atotputernicului. Astfel de miracole se întîmplă și în România. Scepticii nu cred în veridicitatea lor, dar acum, înaintea Paștilui sărbătorit în aceeași zi și de catolici și de ortodocși, pînă și cele mai împietrite inimi se umplu de bunătate și cred în ceea ce numai Dumnezeu poate săvîrși.

Lumina sfîntă a ortodocșilor

Cea mai grozavă minune din zilele noastre, cu cea mai mare vechime în istoria creștinătății, se întîmplă la Mormîntul Sfînt de la Ierusalim. An de an, de Paștile Ortodox, focul divin se coboară din cer și aprinde candelele din biserica în care sînt adăpostite Golgota (micul deal pe care a fost răstignit Iisus) și „mormîntul cel nefolosit“ unde a fost așezat trupul mort al lui Iisus, așa cum scrie în Evanghelie. Sfînta Lumină se aprinde pe Mormînt între orele 12.30-13.30, în timpul Vecerniei Mari. Sfîntul Mormînt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către polițiști civili necreștini: un arab, un turc și un reprezentant din partea statului Israel. Apoi se sting toate luminile și se sigiliează ușa cu două peceți mari, benzi de pînză albă cu sigilii din miere și ceară. Gardienii rămîn de pază la ușa Mormîntului pînă cînd se aprinde Sfînta Lumină.

Miracolul de la Ierusalim

Patriarhul Diodorus I, cel care are sfînta misiune de a intra în Mormînt spune rugăciunile care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor. „Cîteodată aștept cîteva minute, dar, în mod obișnuit, minunea se întîmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba și poate lua multe nuanțe. Nu poate fi descrisă cu cuvinte omenești. Lumina răsare din piatră ca ceața care se ridică deasupra unui lac, piatra pare fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot Mormîntul, așa încît oamenii de afară văd Mormîntul plin de lumină“, mărturisește patriarhul. Miracolul nu se limitează doar la ceea ce se întîmplă în interiorul Mormîntului. Mulți credincioși declară că lumînările pe care le țin în mînă se aprind de la sine. Flacăra albastră poate fi văzută deplasîndu-se în diferite locuri prin biserică. Este însoțită de un vuiet. Se manifestă sub forma unor sclipiri alb-albăstrii, ca și cum milioane de aparate foto ar clipi în același timp. Oamenii încep să plîngă emoționați.

Viziunea de la Maglavit

În România, dovezi de iubire ale lui Dumnezeu s-au semnalat de-a lungul timpului în mai multe zone. El este cel care i-a învestit pe oameni simpli, dar credincioși, cu puteri supranaturale. În 1935, la 10 km de Calafat, în comuna Maglavit, făcea vîlvă un cioban clarvăzător. Lui Petrache Lupu i se arătase Dumnezeu, pe cîmp, sub forma unui bătrîn îmbrăcat în alb. Tînărul de 17 ani a încercat s-o ia la fugă, dar s-a împiedicat. Dumnezeu i-a vorbit ciobănașului. I-a spus să se ducă în sat, la preotul Nicoale Bobin și să-i povestească ce s-a întîmplat. Petrache n-a ascultat. Peste o săptămînă, Dumnezeu i s-a arătat din nou, dar ciobanul tot n-a transmis mesajul. Următoarea vineri, doi săteni l-au văzut pe Petrache vorbind de unul singur. Apoi, împins de o forță nevăzută, a căzut peste lapte. Mărturisindu-le că a avut o viziune, oamenii l-au crezut și vestea s-a întins.

Ciobanul prooroc

Românii au venit în pelerinaj din toate colțurile țării, ca să asculte îndemnul la pocăință transmis de Dumnezeu prin gura lui Petrache. Minunile au început să curgă la Maglavit. Ologii își aruncau cîrjele, orbii vedeau din nou lumina soarelui, după ce stăteau sub salcia plîngătoare unde s-a arătat minunea. În timpul războiului, Petrache Lupu a ajuns la Cotul Donului pentru a sfinți trupele române, din ordinul personal al lui Antonescu. Tot aici, a prorocit sfîrșitul războiului. Securitatea l-a ridicat de-a lungul anilor de mai multe ori pe Sfîntul din Maglavit, l-a bătut, dar Petrache a supraviețuit. Nimeni n-a îndrăznit să taie salcia tămăduitoare. Neurologul Gheorghe Marinescu și profesorul Parhon l-au consultat pe cioban și l-au declarat perfect sănătos.

Minunea din Șchei

În Brașov, acum trei ani, avea să se petreacă o altă minune. Două icoane din casa unei credincioase din Șchei au plîns. Magdalena Sandu a văzut cum, din ochiul stîng al Maicii Domnului izvorîse o lacrimă. S-a speriat. La scurt timp, au izvorît lacrimi și din ochii lui Iisus, din cealaltă icoană. I-a telefonat celui care pictase icoanele, părintele Visarion din Comarnic. Preotul s-a minunat și le-a cerut să atingă lacrimile, să se convingă că nu e o năzărire. În scurt timp, părintele Gherasim, prim-ucenic al părintelui Visarion, a venit în Brașov, întîlnindu-se în casa binecuvîntată de Dumnezeu cu alți prelați ai bisericii. Protopopul Zenovie Moșoiu al Brașovului a îngenuncheat. Atunci, șiroaiele de lacrimi ale Mîntuitorului s-au transformat în lacrimi de mir. Întîmplarea a făcut ca în acea casă să existe o cameră de filmat. Viorica a imortalizat pe peliculă ambele momente: lacrimile de apă și lacrimile de mir. Icoanele au plîns pînă seara tîrziu, sub ochii tuturor.

Lacrimi din icoane

Deși icoanele au plîns doar o zi, credincioșii au auzit de minune și au început să se perinde prin casa Magdalenei. Unii plîngeau, alții au cerut gazdei să-i lase să stea în preajma icoanelor, să scrie acatiste, să se roage. Erau și ortodocși și catolici. Pe 30 noiembrie 2004, icoanele au fost luate de către reprezentanții bisericii. Au fost studiate la București, Tîrgoviște și alte orașe, apoi s-au întors în Brașov. Acum, sînt expuse la biserica Sfîntul Ioan Botezătorul din Craiter. Magdalena crede c㠄minunea s-a întîmplat ca să ne aducă pe drumul dreptei credințe, ca oamenii să se convingă și să creadă. Astfel de miracole s-au produs înaintea unor evenimente importante pentru creștinătate“. Icoane cu Maica Domnului care au plîns mai există în România. Este însă pentru prima oară la noi cînd plînge însuși Mîntuitorul.

Crucea izvorîtoare de mir

La Roman, în luna iunie a anului 1998, în mijlocul unui butuc de fag despicat cu toporul s-au ivit două cruci. O bătrînă tăia lemne de foc, cînd a dat peste minune. Preoții au decis că e un semn de la Dumnezeu. Închise într-o vitrină de sticlă, cele două bucăți de lemn cu chipul Sfintei Cruci sînt așezate acum la loc de mare cinste, în biserica Precista Mică din Roman. Astfel de cruci au mai apărut și în trunchiurile altor copaci. Veche de aproape jumătate de secol și pomenită de mai toți marii noștri istorici, Crucea de la Coslogeni este o minune recunoscută de toți creștinii. Legenda spune că un om s-a trezit țintuit locului, iar boii au refuzat să mai meargă. A înnoptat în cîmp și a avut un vis în care un înger îi spunea că acolo se află îngropat un mare sfînt. A doua zi, săpînd la rădăcina copacului, țăranul a găsit o cruce de piatră de doi metri. Prima minune s-a săvîrșit atunci cînd o fată mută și-a recăpătat graiul după ce a dormit o noapte lîngă cruce. Crucea e și astăzi o enigmă. În zile anume hotărîte de Dumnezeu, din două puncte aflate pe brațele Crucii, cam în locul unde s-ar imagina cuiele țintuite pe mîinile Mîntuitorului, se prelinge mir. Cei care s-au uns cu acest mir s-au tămăduit.

Purtătorii rănilor lui Iisus

Semne ale crucificării s-au arătat și pe corpul oamenilor, în locurile unde au fost rănile lui Iisus.
În preajma sărbătorilor de Paști, stigmatele celor aleși de Dumnezeu încep să sîngereze. În cazurile reale de stigmatizare, rănile sînt adînci și pot chiar perfora mîinile sau picioarele. Sîngerările sînt abundente. Rănile emană adesea un miros plăcut, de flori. Stigmatele sînt însoțite de dureri cumplite. Rănile nu se infectează, dar nici nu răspund la tratamentele medicale. Începînd cu 1982, într-o casă din Damasc, dintr-o copie a icoanei Fecioarei Maria și din corpul Myrnei Nazzour (foto sus) a început să curgă ulei. Pe palmele și picioarele femeii au apărut semnele crucificării. Specialiștii din mai multe țări au analizat compoziția uleiului. Rezultatele de laborator au fost aceleași: din corpul ei iese ulei de măsline 100%. Fecioara Maria i s-a arătat Myrnei de multe ori comunicîndu-i mesaje pentru binele omenirii. Numai în anii în care Paștile ortodox și cel catolic s-au sărbătorit în aceeași zi, rănile s-au închis de la sine. Fenomenul a fost confirmat de chirurgi. Preotul italian Padre Pio a sîngerat 50 de ani. El avea și darul tămăduirii, dar și al prorocirii. I-a spus lui Karol Wojtyla, pe cînd era doar un tînăr preot: „Vei deveni Papă“. Se spune că pe planetă există în permanență 12 purtători de stigmate, în viață. Vaticanul a consemnat aproximativ 500 de cazuri pînă în prezent, din care a santificat doar 62.

Minunea de la Seuca

Și românca Rozalia Marian din Seuca a primit mesaje divine. Ea a fost aleasă în 1999 de Fecioara Maria ca să transmită îndemnul Ei la dragoste și înțelegere între oameni. Mai mult chiar, binecuvîntînd fîntîna din curtea familiei Marian, harul vindecător al Maicii Domnului a început să lucreze. O bătrînă s-a vindecat de cataractă doar spălîndu-și ochii cu apa din fîntînă. Alții s-au vindecat de paralizie, boli de piele, cancere, și-au găsit slujbe, iar satul a fost protejat de inundații și grindină, deși cele vecine au fost crunt lovite. Maica Rozalia Marian este nevăzătoare și suferă de diabet. Dar o vede cu ochii minții pe Maica Domnului care ne poruncește să mergem la biserică și să formăm un grup de rugăciune, format din 7 catolici și 7 ortodocși, pentru iertarea păcatelor și întoarcerea la credință a celor rătăciți. „Dragi copii, căutați-L pe Fiul meu cel Sfînt. Rugați-vă zi și noapte, veniți dragi copii, veniți aici, multe haruri veți primi, nu vă temeți, Satana nu vă poate face nimic dacă sînteți înarmați cu arma rugăciunii“, este unul din mesajele trimise nouă de Maica Sfîntă.

Părintele vindecător de la Sîmbăta

Dar cele mai multe și mai inexplicabile tămăduiri se petrec în Săptămîna Luminată, cînd creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului. În România există peste 200 de izvoare tămăduitoare. Una dintre ele se află la Sîmbăta de Sus. Fîntîna „Izvorul Tămăduirii“, atestată documentar din secolul XVI, a adunat în jurul ei, de-a lungul timpului, multe întîmplări miraculoase și legende. Credincioșii fac adevărate pelerinaje la această fîntînă, a cărei apă vindecă și cele mai incurabile boli. Unul dintre călugării care au slujit la Mănăstirea Sîmbăta se spune că a făcut minuni vindecînd suferinzi. Părintele Arsenie Boca (1910 - 1989 - foto sus) socotea că boala apare în suflet și din suflet ricoșează în trup. Mulți oameni s-au întors spre credință, după ce au fost vindecați de harul părintelui Arsenie. Au fost cazuri în care cancerul a fost vindecat pe loc, acolo, în biserică.

Tămăduiri în Piatra Craiului

Schitul din Munții Piatra Craiului este renumit pentru puterea lui tămăduitoare. Tînărul monah Ioanichie, luminat de părintele Cleopa, a refăcut bisericuța săpată în stîncă. Pe drumul către mănăstirea Colțul Chiliilor, într-o poiană, se află și un izvor cu apă vindecătoare, ce-a tămăduit o mulțime de oameni bolnavi. Credința veche de secole a zărneștenilor este c㠄veneticul care soarbe cu poftă din apa cristalină a izvorului nu va uita niciodată Colțul Chiliilor, iar de are vreo boală, se va tămădui“. Biserica din peșteră e ocrotită de Sfîntul Pantelimon, patronul munților și al animalelor. Se mai spune că însuși faptul că, rezistînd la slujbă în frigul din biserică, oamenii își vindecă sufletele și bolile trupești.

Moaște făcătoare de minuni

Un miracol de netăgăduit al creștinilor de pretutindeni este și păstrarea trupului întreg după moarte, fără să putrezească. Prin viața lor plină de pilde, cei ce au urmat în dreapta credință pe Mîntuitorul Hristos și nu s-au abătut de la poruncile Lui se învrednicesc de darul îndumnezeirii. Aceștia sînt sfinții, ale căror trupuri se păstrează intacte peste timp. Moaștele sînt înzestrate și cu darul tămăduirii, cine le atinge se însănătoșește. Totul depășește logica și limitele înțelegerii noastre. Dar puterea acestor oase este reală. Așa se întîmplă în cazul moaștelor Sfintei Paraschiva (foto jos) de la Iași, Sfîntul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfîntul Dimitrie cel Nou din București, Sfîntul Mina din București, Sfînta Filofteia de la Curtea de Argeș, Sfîntul Grigore de la Costești, Sfîntul Daniil Sihastru de la Voroneț, Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica. Dincolo de mormînt acești sfinți își dovedesc harul de a vindeca, în numele credinței.

Cum se calculează data Paștilor?

* Regulile calculării datei Paștilor au fost adoptate în 325, la Sinodul I Ecumenic din Niceea. Acestea sînt:
- Paștile se vor serba totdeauna duminica.
- Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară (pentru că așa calculau și iudeii data Paștilor lor, de care era legată data Paștilui creștin).
- în anii în care 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocțiul de primăvară) cade duminică, Paștile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paștile Iudeilor, dar nici înaintea acestora. Sinodul de la Niceea a stabilit că data Paștilui va fi calculată din vreme de către Patriarhia din Alexandria. Data Paștilui poate varia deci într-un interval de 35 zile, între 22 martie și 25 aprilie.

Fără explicație științifică

* Icoanele sau statuile plîngătoare constituie una din enigmele pe care nici știința modernă nu le poate explica. Fenomenul se petrece în cele mai diverse locuri din lume, în lăcașuri de cult sau în casele oamenilor simpli, la icoane vechi sau recente, iar lacrimile sînt de apă, sînge sau mir. Lichidul izvorît din ochii sfinților se spune că este tămăduitor. S-au înregistrat cazuri de vindecare a orbirii, astmului și chiar a unor boli grave. La insistența reprezentanților bisericii, vindecările au fost certificate de medici. S-au semnalau și zeci de cazuri de reînnoire a icoanelor în care chipul lor întunecat s-a înseninat, schimbîndu-și expresia. Se spune că icoanele nu plîng fără rost. Ele vestesc o nenorocire sau un eveniment crucial la nivel național sau chiar mondial. Începutul conflictului din Cecenia a fost semnalat prin lacrimile a două icoane din cătunul Zelenciuk: „Grabnic Folositoarea“ și „Maica Domnului de Iveria“. În Ucraina, există o icoană a Mîntuitorului care plînge continuu din 1998 cu lacrimi de sînge, încît, pe pieptul lui s-a format o adevărată crustă sîngerie. Analizele au relevat faptul că este vorba de aceeași grupă sanguină cu cea impregnată în Giulgiul de la Torino. Icoana Maicii Domnului de Iveria din Montreal este continuu izvorîtoare de mir, din 1982.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Drumurile județene intră în reparații capitale

    Articolul urmïżœtor


    Paștele e unul

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 30 milisecunde, încărcat în milisecunde