L-am auzit zilele trecute, la votul pentru noul Guvern, pe cozeurul Crin Antonescu luîndu-i în rîs pe foștii camarazi din alianță folosindu-se de-o glumă despre post. Cum că, pentru cei trecuți în opoziție, abia după Paște ar începe postul mare. Probabil că știe bine ce știe domnia sa despre bucatele mereu de dulce ale puterii și restricțiile din farfuria golită a adversarilor, indiferent de ere sau culte politice.
Despre adevăratul post însă, ce și-or mai aminti oare politicienii sau dregătorii zilelor noastre? Despre postul cel ținut cu suflet și credință sau despre înfrînare, ce altceva decît bancuri o mai bîntui prin mintea lor de poftitori la tronuri și măriri trufașe? Cît de pregătiți or mai fi, fiecare dintre cei ajunși la preaplinul din ei, să-și poarte crucea sau să îndure o batjocură fără să ridice degrabă o piatră mai mare și mai grea decît cea cu care s-ar simți loviți? Cîți dintre ei, dar cîți dintre noi ne mai găsim puterea să ne privim cu adevăr chipul și inima atunci cînd urîm, rîvnim, uneltim, batjocorim sau schilodim cu strîmbătate și trufie truda și ostoirea altora deopotrivă pe lume cu noi! Cît bine și cît rău ne silim să lăsăm ca dîră pe pămînt trecerii noastre? N-avem vreme să privim în urmă, prea grăbiți să ne amăgim pentru mîinele mai rodnic. Un mîine care s-ar putea încheia azi. Acum. Acum e viața pe care ne-o clădim. Așa cum ziua de azi e tot ce avem. Iar azi, în Vinerea Mare, Sfînta Zi a Patimilor, pe care nu noi ne-am învrednicit s-o îndurăm pe drumul Golgotei, măcar azi ne-am putea sili să ne dăruim răgazul de-a desluși cîtă prăpastie se află între mîntuire și mărire.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
