„Astăzi vine mami!“

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 06.04.2007

* Paul şi Cristina Asaftei îşi vor revedea astăzi mama plecată la muncă în Italia *Cei doi puşti rămaşi de cinci ani în grija bunicii sînt printre puţinii copii care, deşi nu sînt cu părinţii lor, plecaţi să muncească între străini, au o copilărie fericită

De Paşti, părinţii se întorc acasă. Unii dintre ei. Alţii nu reuşesc nici măcar cu ocazia sărbătorilor să-şi vadă copiii. Vorbesc la telefon şi le trimit bani şi cadouri. Adevărate drame se petrec în familiile în care unul dintre părinţi sau amîndoi îşi încearcă norocul peste hotare, în căutarea de slujbe mai bine plătite ca în România. Copiii rămîn în grija rudelor, vecinilor sau a nimănui. Tînjesc după mîngîierea mamei şi vorba bună a tatei. Se descurcă cum pot, mai bine, mai rău, dar supravieţuiesc.
Există însă şi copii puternici care, deşi lipsiţi de grija şi educaţia părinţilor, îşi trăiesc aproape normal copilăria. Cristina şi Paul Asaftei, rămaşi în grija bunicii şi a străbunicii lor, sînt nişte copii cuminţi, ascultători şi buni la învăţătură.

Cinci ani fără mama

În familia Asaftei se fac pregătiri pentru Paşti. Bunica face cozonaci, cea mică ajută la curăţenie, băieţelul duce gunoiul. E triplă sărbătoare: Paştile, aniversarea lui Paul şi întoarcerea mamei acasă. Vor merge la aeroport s-o întîmpine, apoi vor petrece cum se cuvine Sfintele Sărbători. Împreună. Nu s-au mai văzut din decembrie şi puştilor le e tare dor de mami. Şi Simona, mama lor, abia aşteaptă să-i îmbrăţişeze. Pentru Paul şi Cristina aşa a fost să fie viaţa, să stea despărţiţi de părinţi pentru o vreme, pînă cînd aceştia vor reuşi să strîngă bani pentru o casă a lor. Simona abia terminase liceul acum cinci ani cînd a plecat la Roma, unde soţul ei lucra deja de doi ani în construcţii. A muncit cu ziua ani buni pînă a reuşit anul trecut să capete o slujbă stabilă, la un spital. Din păcate, greutăţile şi viaţa printre străini i-a îndepărtat pe cei doi părinţi. S-au despărţit. Dar au continuat să-şi iubească la fel de mult copiii. Tatăl nu i-a văzut decît o dată, în şapte ani. Mama însă, ori de cîte ori prinde cîteva zile libere, se repede în România să-şi îmbrăţişeze comorile.

Premiul I cu coroniţă

Pe Paul şi Cristina însă îi iubesc şi cele două femei în grija cărora sînt zi şi noapte. Bunica se ocupă numai de ei. Au tot ce le trebuie, şi lucruri şi mîncare, şi afecţiune. Astfel că puştii nici nu zici că nu au părinţii aproape. Sînt copii ca toţi ceilalţi copii, ba chiar mai bine îngrijiţi şi mai educaţi ca unii dintre cei care-şi văd zilnic părinţii. „Eu îmi văd de şcoală, nu lipsesc, iau note bune. Am văzut la televizor alţi copii care sînt răi, nu învaţă, vorbesc urît, fiindcă nu sînt părinţii lîngă ei să le spună ce e bine să facă, dar noi nu sîntem aşa“, explică Paul, ca un om mare. Cristina are doar 9 ani, e elevă în clasa a III-a la Şcoala Generală nr. 28 şi carnetul ei de note e plin de „foarte bine“. Amîndoi au luat premiul I cu coroniţă. Paul e în clasa a V-a, e în echipa de fotbal a şcolii şi e tare la geografie, limbi străine şi sport. Duminică e ziua lui, împlineşte 12 ani. E bărbatul casei.

Şi mamă, şi bunică

„În clasa lui Paul, un copil din trei are cel puţin un părinte plecat din ţară. Sînt copii cu probleme. Dar Paul e un elev foarte bun, îngrijit, curat, ascultător. E o situaţie fericită. Educaţia profesorilor şi a bunicii a dat roade. Dar există şi cazuri în care nici măcar nu ştim în grija cui sînt lăsaţi aceşti copii. Probabil, ca adulţi, şi ei tot asta vor face, deşi noi îi încurajăm să înveţe tocmai pentru a găsi servicii bine plătite şi în România“, spune Dumitru Muntean, dirigintele lui Paul. Deşi nu i-a cunoscut părinţii, profesorul nu are niciun reproş să-i facă bunicii cînd vine la şedinţa cu părinţii. „O fată de la mine din clasă are părinţi, are tot ce-i trebuie, dar nu vine la şcoală“, a observat Paul. „Îi iubesc ca pe propriii mei copii, le fac toate poftele, unde plec eu vin şi ei, nu-i las singuri, îi îndrum, îi ocrotesc, îi ajut la lecţii. Nu le înţeleg pe mamele care îşi lasă copiii pe mîna oricui, fără o supraveghere de încredere“, spune bunica, a doua mamă a celor doi fraţi.

Din nou împreună

Simona sună acasă de 5-6 ori pe săptămînă. Nu rezistă o zi fără să le audă glăscioarele. „Mă întreabă cum învăţ, dacă o ascult pe Buni. Eu o întreb cînd vine acasă“, spune Paul care s-a obişnuit cu absenţa mamei.
Dar cînd a plecat prima oară, acum cinci ani, plîngea de dorul ei. Acum, că ştie că o va vedea, moare de nerăbdare să vadă dacă i-a adus cadoul promis: tricouri cu fotbaliştii Kaka şi Drogba. „Nu ştiu dacă a înţeles numele la telefon, ea nu se pricepe la fotbal“, se amuză băiatul.
Mami le-a adus şi computer. E bătaie pe laptop, Cristina vrea să joace jocuri, Paul vrea pe Internet. Cînd mama îşi va pune la punct conexiunea de Internet, vor vorbi mai mult. Pînă atunci, se mulţumesc cu pozele şi telefoanele. Pentru patru zile, vor fi din nou împreună. Vor ciocni ouă roşii, vor merge la biserică în noaptea Învierii, iar marţi îşi vor lua rămas bun. Le-a promis şi o excursie la Roma. Mami va veni definitiv acasă abia peste cîţiva ani, cînd va avea bani de apartament. Atunci, Cristina va fi o domnişorică, Paul un adolescent înalt. Şi vor avea timp berechet să recupereze aceşti ani în care i-au despărţit sărăcia şi 2.000 de kilometri.

Mama fără chip

* „Cele mai dramatice cazuri sînt cele în care sînt plecate mamele sau ambii părinţi“, spune Monica Schiller, psiholog la Şcoala Generală nr. 28, unde o treime dintre elevi trăiesc fără un părinte, cel puţin. Unii au plecat pentru un an, alţii pe cinci sau mai mult. „O mamă şi-a încheiat contractul pe patru ani şi a semnat altul pentru încă nouă. Eu aş fi fericită dacă astfel de mame măcar ar realiza că îşi sacrifică copiii. Dar, stînd de vorbă cu cîteva, am aflat că ele se consideră cele sacrificate. Că suferă acolo, singure, printre străini, în timp ce copiilor nu le lipseşte nimic. De fapt, e invers. Copilul are nevoie de ambii părinţi. Lipsa unuia dintre ei duce la carenţe afective, instabilitate emoţională, lipsa motivaţiei pentru învăţătură. Sînt copii apatici, fără curiozitatea specifică oricărui copil normal“, explică Monica. Mai rău, unii nu mai recunosc autoritatea rudei care ţine loc de tutore, stau toată ziua pe stradă, chiulesc, se dau mari cu cît cîştigă părinţii afară, intră în găşti dubioase. De aici pînă la infracţiune nu mai e decît un pas. „Am un caz cu un elev care, la 9 ani, fumează. Lipsa de afecţiune declanşează şi comportamente agresive. Alţii au ticuri“. Părinţii mai încearcă să le spună la telefon să se ţină de carte, dar „prin telefon nu se face educaţie. Nici psihologul, nici profesorul nu pot suplini lipsa părintelui. Singura soluţie pentru salvarea acestor copii este reîntregirea familiei“, crede psihologul. Cînd se întîlnesc după mult timp, copiii refuză să-şi îmbrăţişeze părinţii. „Am un caz cu o fetiţă care a desenat-o pe mama ei fără chip, cu spatele“, mărturiseşte Monica. Alţii, nu se dezlipesc de mama şi de tata, ca şi cum ar vrea să nu-i mai piardă niciodată. Cînd vor fi mari, vor repeta ceea ce au trăit în copilărie, poate nici nu-şi vor dori copii, fiindcă au învăţat de la adulţi fuga de responsabilitate. Sau vor lupta din răsputeri să aibă familia închegată de care n-au avut parte.

40.000 de copii singuri acasă

* Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului deţine o statistică cutremurătoare privind situaţia copiilor lăsaţi acasă de părinţii plecaţi în străinătate. Aproape 3.000 de copii cu părinţi plecaţi în străinătate beneficiază de o măsură de protecţie. În peste 14.300 de familii, lipsesc ambii părinţi. 280 de copii beneficiază de asistenţă maternală, iar 290 sînt protejaţi în centrele de plasament. În total, în România, 40.000 de copii au rămas fără cel puţin un părinte plecat la muncă peste hotare. Se estimează că numărul real este cel puţin dublu, deoarece adulţii părăsesc ţara şi fără contracte de muncă, motiv pentru care nu apar în evidenţe. Cele mai frecvente probleme cu care se confruntă micuţii sînt abandonul şcolar, traficul de copii şi, uneori, chiar sinuciderile. Majoritatea sînt îngrijiţi de rude, dar există cazuri în care copiii sînt lăsaţi în grija vecinilor sau singuri acasă. Mariana Topoliceanu, directorul Direcţiei de Servicii Sociale din Primărie, spune că, în acest an, s-au înregistrat doar şapte solicitări în municipiu, din partea părinţilor care au părăsit ţara. „În municipiu, am identificat pînă acum doar 500 de copii care au părinţi plecaţi, depistarea tuturor cazurilor e un proces de durată“.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: