De vreo două zile, ațîțată și isterizată de mahalaua politică, a intrat la greu dihonia și în lumea presei. Nume cu pretenții sau dintre cei care se cer lideri absoluți ai opiniei publice, dar și personaje care și-au cîștigat sonoritatea doar prin zgomot făcut pe posturi centrale, căci nu încap în discuție anonimii provinciali, își aruncă între ochi noroi și metafore pline de stil și putoare. Unul mai sfînt ca altul, unul mai păzitor al deontologiei decît altul, unul mai cinstit ca altul. Își reproșează reciproc statutul de slugă la stăpîn, cu toții, evident, în slujba marelui adevăr. Se porcăiesc intelectual, se acuză de odioase vînzări și-și sparg în cefe vechi valijoare cu interese dosite, de pe vremea cînd erau frați de-o cruce. Fiecare cu cruciada sa. Chiar dacă în drumul sfînt, parte dintre ei au mai creștinat, ca-n orice război pentru marea dreptate, ba cîte-un cont dolofan, ba
un purcoi de comision, ba cîte-un consulat și, la nevoie, chiar și-o ambasadă. Și ei ispitiți de mireana căpătuială, aproape la fel ca și politicienii despre care scriu cu atîta scîrbă. Politicieni care, cu simetrică silă, vorbesc acum cu tot mai mare ușurință despre presă ca despre o tîrfă tăvălită în patul tuturor demagogilor, oportuniștilor și infractorilor cu trecere și buzunare largi. La o adică, și unii și alții au ceva dreptate. Pentru că, în lumea slinoasă în care trăim sînt destui politicieni care strivesc orice ziarist care nu se lasă cumpărat la apăsate pupături în fund. Dar și ziariști care dau din coadă, doar-doar vor fi cumpărați să facă asta. Din nefericire. Din fericire, vine și o bună zi cînd plătesc și unii și alții. Căci marele judecător rămîne publicul. Căruia nu-i place deloc să fie înșelat la preț. Nici în politică și nici în presă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!