* Un nou scandal aruncă în aer centrul de plasament din Codlea * Un băiat de 17 ani a fugit în timpul nopții din centru și în cîteva ore a comis trei infracțiuni * Depășit de situație, șeful centrului, Radu Tudorică, a fost obligat să-și dea demisia
La numai o săptămînă după scandalul legat de copiii care au devenit părinți sub ochii personalului de la centrul de plasament Casa Prieteniei, un nou incident aruncă în aer situația de la casa de copii din Codlea. Un băiat de 17 ani a fugit din centru și, într-o singură noapte, miercuri spre joi, a comis trei infracțiuni: a spart un Aro, a intrat prin efracție în Clubul Copiilor și apoi a furat două biciclete din scara unui bloc. Iar problemele par să se țină lanț la Casa Prieteniei. Există un număr relativ mic de copii, 17 - 18, care își fac în centru propriile reguli. Nu pot să fiu de acord că un grup de tineri sparge farfuriile pentru că nu le convine mîncarea, în condițiile în care meniul zilei respective consta în pulpe de pui cu piure, nu pot să fiu de acord că, la nervi, un grup de copii ajunge să dea foc unei mese. Din informațiile pe care le am de la fundații se pare că acolo au existat și abuzuri sexuale între tinerii de peste 18 ani, lucru greu de demonstrat încă, dar, în același timp, nu imposibil. Este păcat însă să punem o bulină neagră pe toți copiii instituționalizați acolo, pentru că în centrul de la Codlea sînt și copii cuminți, care învață bine și care, acum, sînt afectați de tot ce se întîmplă, spune Mariana Tihărău, secretarul general al județului, președintele Colegiului Director al DGASPC. Și pentru că situația din centrul de la Codlea a scăpat de mult de sub control, secretarul general al județului a cerut eliberarea din funcție a actualului șef al centrului, Radu Tudorică (foto medalion). Iar ieri, șeful de centru și-a dat demisia.
Probleme în lanț
În urmă cu trei săptămîni, doi copii instituționalizați în centrul de la Codlea au devenit părinți. Mama are 14 ani, tatăl 16 ani. Iubirea lor s-a înfiripat și s-a consumat sub ochii personalului de la centru, care a considerat-o o simplă poveste de dragoste între doi adolescenți. Nimeni din centru n-a observat sarcina fetei decît atunci cînd ajunsese deja în luna a cincea. Două luni mai tîrziu, copila a fost mutată la un adăpost special pentru mame cu copii mici. La 1 februarie a născut un copil sănătos. Acum mama și bebelușul se află la centrul maternal, iar tatăl a rămas în Codlea. Cu puțin înainte de izbucnirea scandalului minorilor deveniți părinți, un alt incident a zguduit centrul din Codlea. Mai mulți copii instituționalizați aici au reclamat faptul că sînt lăsați să meargă la școală cu încălțăminte ruptă, în condițiile în care în depozitele centrului există încălțăminte nouă.
Și explicații
Conducerea centrului a explicat însă că, în cazul copiilor deveniți părinți, vina nu este exclusiv a angajaților. Tinerii nu pot fi urmăriți 24 de ore din 24 din două motive: primul că au dreptul la intimitate și doi că personalul angajat este insuficient. În ceea ce privește încălțăminte păstrată în depozit, conducerea centrului a explicat că tinerii voiau adidași noi pentru a-i putea vinde, lucru care se practică tot timpul. Nu este vinovată în exclusivitate actuala conducere, dar cred că acolo lucrurile au degenerat pentru că atît șefii de centre care aveau calitatea fie de asistent social, fie de psiholog, după 2001 nu au făcut decît să se bucure că au cîștigat niște funcții de conducere, fără să se implice în adevărata problematică a copiilor instituționalizați, lăsînd-i pe copii să-și răspundă singuri la întrebările firești pe care și le-au pus. Aduceți-vă aminte de cazul fetiței care a folosit o pungă de plastic în loc de sanie și a decedat în impactul cu un copac, iar șeful de centru a continuat să-și exercite funcția, a declarat Mariana Tihărău.
Cercetat
pentru un furt
Era greu de crezut că problemele din centrul de la Codlea se vor termina odată cu dezvăluirea lor în presă. Și, într-adevăr, noaptea trecută, un tînăr instituționalizat la acest centru a ajuns să fie cercetat de Poliție. Băiatul a spart un autoturim ARO, de unde a sustras niște unelte cu care a spart Clubul Copiilor din Codlea. Și ca tacîmul să fie complet, a mai furat și două biciclete din scara unui bloc. Momentan, adolescentul este cercetat de Poliție și audiat în fața unui psiholog. Dacă va fi găsit vinovat, atunci i se va întocmi dosar penal, apoi va fi trimis în judecată. Nu pot să fiu de acord cu situația la care s-a ajuns, adică la hegemonia copiilor, în care actuala conducere a centrului nu mai reușește să țină sub control situația, deși, în condiții normale, toate aceste lucruri ar fi putut fi prevenite din timp, spune Tihărău.
Se impune
un regulament
Cum în centrul din Codlea, în care locuiesc 65 de copii cu vîrste de pînă la 20 de ani, fiecare zi aduce un nou scandal, iar fiecare începe să-și facă reguli proprii după care se ghidează, un regulament respectat atît de adulți, cît și de copii pare să fie una dintre soluții. E greșit să punem o bulină neagră pe toții copiii instituționalizați aici. Și asta pentru că există un număr relativ mic de copii, 17-18, care profită de condițiile sociale pe care le au acasă și își fac în centru propriile reguli. Nu pot să fiu de acord că un grup de tineri sparge farfuriile pentru că nu le convine mîncarea, în condițiile în care meniul zilei respective consta în pulpe de pui cu piure, nu pot să fiu de acord că, la nervi, un grup de copii ajunge să dea foc unei mese. Cred că prioritară acum este stabilirea unui regulament, bazat pe respectarea drepturilor, atît ale copiilor, cît și ale personalului. Acest regulament trebuie respectat și nu trebuie să existe nici o motivație atunci cînd regulile sînt încălcate, adaugă secretarul general al județului.
Am cerut
eliberarea din funcție
a șefului de centru
Fără discuție, sînt o mulțime de factori care au dus la izbucnirea lanțului de scandaluri de la Codlea, însă se pare că șeful de centru este depășit de tot ce se întîmplă acolo. Am cerut eliberarea din funcție a șefului de centru. Am crezut de cuviință să fac acest lucru pentru că nu mai este credibil în fața conducerii DGASPC prin modul în care nu a reușit să gestioneze problemele deosebite din centru. A trăit cu impresia că, cunoscînd acele probleme, le poate rezolva singur, și a indus conducerii Direcției ideea că lucrurile sînt ținute sub control și că acolo nu se mai întîmplă anumite fapte. De fapt, situația stătea cu totul altfel, iar lucrurile care se întîmplau acolo erau mult mai grave. Din informațiile pe care le am de la fundații se pare că acolo au existat și abuzuri sexuale între tinerii de peste 18 ani, lucru greu de demonstrat încă, dar, în celași timp, nu imposibil. Este păcat însă să punem o bulină neagră pe toți copiii instituționalizați acolo pentru că în centrul de la Codlea sînt și copii cuminți, care învață bine și care acum sînt afectați de tot ce se întîmplă, a completat Mariana Tihărău.
Și-a dat demisia
Depășit de tot ce s-a întîmplat în ultimele săptămîni la centrul Casa Prieteniei, șeful de centru, Radu Tudorică, și-a dat demisia ieri. Am sperat că va face față tuturor problemelor din centru, însă aceste probleme sînt multe prea grave și de aceea, astăzi (n.r. - ieri) și-a înaintat demisia, a explicat Liana Braniște, directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!