Ce poþi scrie atunci cînd moare un scriitor? Cã va trãi prin rîndurile sale prinse între coperþile cãrþilor? Dar atunci cînd moare un profesor? Cã va trãi prin elevii sau studenþii sãi? Dar ce poþi spune cînd cel care a plecat dintre noi a fost ºi una ºi alta, cum a fost Gheorghe Crãciun? Cred cã poþi spune cã va fi descoperit ºi apreciat acum de mult mai mulþi oameni, însã aceºtia nu vor mai avea ocazia sã-l cunoascã aºa cum a fost el.
A colaborat cu noi la ziar, dar a renunþat repede, din simplul motiv cã publicistica nu o considera ceva pentru el, pãrîndu-i-se, cred, mult prea facilã ºi poate într-un fel mult prea perisabilã. Cu toate acestea, l-am simþit oarecum tot timpul aproape, poate ºi prin studenþii sãi cu care am lucrat de-a lungul timpului ºi-n care parcã sãdise un strop de Gheorghe Crãciun. Citindu-i doar lista volumelor publicate sau a premiilor literare, obþinute de-a lungul anilor, poþi realiza cît de mare a fost în modestia sa Gheorghe Crãciun. ªi totodatã poþi realiza cît de mic eºti tu, cel care, dacã ai mai avea nouã vieþi, nu ai reuºi sã faci ceea ce a fãcut ºi sã scrii cum ºi cît a scris el. ªi mai poþi sã te întrebi ce-ar mai fi scris aici, printre noi, dacã nu cumva chiar o mai face, zîmbind poznaº de undeva de acolo, din cer.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
