Gheorghe Crăciun a fost furat dintre cuvinte

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 01.02.2007

* Soarta a hotărît să încheie ultimul capitol al vieţii omului care mai avea încă mulţime de cuvinte de rostit şi rostuit * Personalităţi ale culturii române ţin vie memoria lui Gheorghe Crăciun

Scriitorul Gheorghe Crăciun nu mai e printre noi. S-a stins răpus de boală la doar 56 de ani, cînd încă avea multe de făcut pentru cultura română. E greu şi dureros de crezut că soarta a hotărît să încheie atît de brutal ultimul capitol al vieţii omului care mai avea încă mulţime de cuvinte de rostit şi rostuit. Cu siguranţă însă, aceeaşi soartă va păstra viu numele lui Gheorghe Crăciun. Vii vor rămîne şi cărţile pe care el le-a dăruit minţilor neodihnite. A fost un mare scriitor, eseist şi teoretician al literaturii pămîntene şi, poate şi acum, acolo în ceruri, e tot cu condeiul, într-o nouă lume pe care, după cum îl ştim, nu se va sfii s-o judece.

O personalitate a Braşovului

Vestea morţii lui Gheorghe Crăciun a căzut ca un trăsnet asupra noastră, a tuturor. A suferit, iar boala cruntă ni l-a luat mai devreme decît se cuvenea. Unii l-am cunoscut ca om, alţii îl ştim doar după cărţile lui. Braşovenii îl iubeau şi se mîndreau cu el. Acum, nu mai e. Dar rămîne cu noi, prin amintirile celor ce i-au preţuit spiritul, prietenia, învăţătura. Braşovean născut la 8 mai 1950, în Tohanul Vechi, Gheorghe Crăciun a fost, pe rînd, profesor de limba română la şcoli generale, apoi la liceu, în ultimii ani de viaţă devenind profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania“ Braşov. A fost scută vreme şi director al Bibliotecii „George Bariţiu“, a îndeplinit diferite funcţii de conducere la revistele „Interval“ şi „Observator cultural“ şi editura „Paralela 45“. A fost, şi rămîne, unul dintre fondatorii Facultăţii de Litere din Braşov.

„Pupa russa“, volumul consacrării

Viaţa lui a fost legată de Braşov, cel mai bine povestind-o chiar el în „Mecanica fluidului“, volumul tipărit acum patru ani, scris pe baza notiţelor de jurnal, care povestesc „biografia mentală şi corporală“ a scriitorului în perioada comunistă. Pentru creaţiile sale în domeniul prozei, teoriei literare şi eseisticii, Gheorghe Crăciun a primit numeroase premii şi distincţii şi a devenit membru al multor organizaţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Ca scriitor, a debutat în 1982 cu volumul „Acte originale / Copii legalizate“, pentru care a primit premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, 1983. A scris nouă cărţi de proză, trei volume colective şi două traduceri. „Compunere cu paralele inegale“ a fost tradusă în limba franceză, fiind un succes la Paris. Dar cartea care i-a adus consacrarea şi un loc binemeritat în lumea valorilor culturii române este „Pupa russa“, despre care spunea că e „un fel de Madame Bovary a lumii comuniste româneşti“.

„Iubea cu fanatism valorile literaturii“

„Era un om de o mare delicateţe sufletească, dar care nu-şi arăta sentimentele decît cu mare greutate“, îşi aminteşte scriitorul şi profesorul Alexandru Muşina , prieten bun al regretatului Gheorghe Crăciun. Muşina a admirat la el extraordinara putere de muncă: „Gheorghe considera că tot ceea ce ai trebuie obţinut prin eforturi proprii. Acest principiu l-a pus la baza reuşitelor sale intelectuale. Plus energia, tenacitatea ieşită din comun“. Colegi de generaţie, Muşina a văzut în creaţia acestuia o operă de excepţie. „Locul lui proeminent în literatura contemporană se datorează calităţilor lui, muncii lui, dar şi unei generozităţi reale, constructive, de om care credea cu fanatism în valorile literaturii, ca mod de înţelegere şi exprimare a lumii. Iubea într-un mod emoţional literatura română, deşi de multe ori îl decepţionase. Timpul va demonstra anvergura lui de mare scriitor, pe care, azi, nu toţi braşovenii au sesizat-o“, mai spune scriitorul Muşina.

„Europa a pierdut un mare prozator“

Scriitorul şi poetul Andrei Bodiu , decanul Facultăţii de Litere Braşov, l-a cunoscut pe Gheorghe Crăciun în 1980, la Cenaclul 19. „Mă leagă multe amintiri de Gheorghe, colegul şi prietenul meu. Amintiri de la facultate, de la revista «Interval», de la cenaclurile literare din Braşov. Ca student, ca tînăr profesor, mergeam des la el acasă, petreceam nopţi întregi stînd de vorbă“, povesteşte Bodiu. Ultima oară, s-au întîlnit în decembrie, cînd Bodiu l-a rugat să-i scrie o caracterizare, necesară la facultate. A primit plicul acum, a recunoscut scrisul inconfundabil al prozatorului şi sufletul i-a fost răscolit. Cu toate că era foarte bolnav, Gheorghe Crăciun nu şi-a uitat promisiunea. „A fost un om de mare caracter. Un prozator român mare din perioada postbelică. Va fi înţeles pe măsură ce va trece timpul, marile valori nu sînt atenuate de dispariţia fizică a creatorului. Posteritatea lui abia acum începe să se construiască. Noi, cei ce l-am cunoscut, vom face în aşa fel încît memoria lui să fie păstrată. Opera lui complexă, cu contribuţii esenţiale în proză, eseistică, teorie literară, ţine de memoria culturală română. Şi nu numai. Europa a pierdut un mare prozator“, apreciază Bodiu, încheind cu regretul dispariţiei unei mari personalităţi: „Ştiam că e bolnav, dar nu mi-am imaginat că se va sfîrşi aşa repede“.

În cer, între prieteni

Prozatorul şi publicistul Ioan Groşan, coleg de generaţie al braşoveanului Gheorghe Crăciun, e mîhnit. Şi tocmai îşi aminteşte de acel Crăciun în momentele de bună dispoziţie. „Rareori mi-a fost dat să văd un om mai viu şi mai ataşat ideii de prietenie. Gheorghe strălucea prin ludism şi ironie. N-o să uit niciodată rîsul lui discret atunci cînd noi, cei ludici şi poate mai puţin profunzi decît el, scăpam cîte o poantă“, spune Groşan, renumit şi pentru proza umoristică spumoasă. Romanul «Pupa russa» „a fost pentru noi toţi o mare şi plăcută surpriză. Şi ce e mai reconfortant pentru noi, optzeciştii, decît faptul că a fost tradus cu succes la o mare editură din Franţa?“. „Gheorghe, te-ai întîlnit acolo sus cu mulţi dintre prietenii noştri comuni. Îmi ţii şi mie un loc?“, întreabă el, ca şi cum Gheorghe Crăciun l-ar putea auzi.

Cel mai puternic caracter al generaţiei sale

Pentru scriitorul şi publicistul Stelian Tănase , Gheorghe Crăciun a fost un prieten apropiat. Acum doi ani, au petrecut împreună Revelionul. Îl consideră un scriitor de primă mînă. „Avea conştiinţa teoretică de prozator cea mai puternică dintre noi toţi, colegii de generaţie. Prin „Pupa russa“, a devenit un mare scriitor. Era printre puţinii cu caracter. Un om foarte muncitor, devotat complet scrisului, serios, foarte coerent, substanţial, lucru rar, fiindcă azi, natura românului e foarte volatilă, inclusiv a scriitorilor“, apreciază Tănase. Admira la Gheorghe Crăciun constanţa cu care a reuşit să-şi păstreze crezul literar. „Noi, generaţia mea şi a lui Gheorghe, am pornit împreună. Dar 90% s-au pierdut pe drum din cauza lenei, neseriozităţii sau beţiei. În urma lui Gheorghe rămîne un gol care se va simţi abia de acum încolo“, adaugă el.

Un papă al optzecismului

Prozatoarea şi publicista Doina Jela a fost chiar redactorul romanului „Pupa russa“. Ea îşi aminteşte cum a fost prima lor întîlnire. „Manuscrisul sosise de cîteva săptămîni. Ştiam că e socotit un papă al optzecismului, că nu e la prima carte. Dar, pentru a îmbunătăţi cartea, trebuia să-i propun să taie cîteva pagini. Nişte prieteni mi-au spus: «Nici nu te gîndi! Nu se poate discuta cu Crăciun». Mi-am pregătit serios întîlnirea cu el. I-am spus cu sinceritate că-l preţuiesc foarte mult, ştiu ce scriitor extraordinar e, dar e în beneficiul cărţii să renunţe la acele pagini. M-a ascultat oarecum crispat, apoi m-a întrebat: «Dar noi nu ne tutuim?». După cîteva zile, mi-a spus: «Am acceptat 90% din observaţiile tale» şi, la apariţia cărţii, mi-a mulţumit pentru colaborare, cu o dedicaţie“. Doina Jela   a observat şi ea, la fel ca ceilalţi oameni de cultură care l-au cunoscut, că Gheorghe Crăciun era dedicat actului artistic. „După dispariţia lui Mircea Nedelciu, care a descumpănit o întreagă generaţie de scriitori, pleacă un alt nume important. Despre Crăciun se poate spune cu certitudine că era teoreticianul ei, datorită lui deveniserăm conştienţi că această generaţie, a optzeciştilor, există. Prin dispariţia lui, la o vîrstă prematură, proza românească pierde, nivelui ei de idei pierde foarte mult“, consideră scriitoarea.

Volumele lui Gheorghe Crăciun

- 1982 „Acte originale / Copii legalizate“ (proză)
- 1988 „Compunere cu paralele inegale“ (roman - două ediţii)
- 1993 „Frumoasa fără corp“ (roman)
- 1997 „Cu garda deschisă“ (articole şi eseuri)
- 1997 „Introducere în teoria literaturii“
- 1998 „În căutarea referinţei“ (eseuri)
- 1999 „Reducerea la scară“ (publicistică)
- 2002 „Aisbergul poeziei moderne“ (eseu)
- 2002 „Mecanica fluidului“ (proză)
- În 2001, a publicat în Franţa romanul „Composition aux paralleles inegales/ Compunere cu paralele inegale“ (2001), distins cu premiul Jean Francois Caille al Societăţii Traducătorilor Francezi pentru cea mai bună traducere din 2001 şi nominalizat la Premiul Uniunii Latine în acelaşi an.
-A tradus volumele: „Deplasări/Deplacements“ (1996, ediţie bilingvă), de Serge Fauchereau, şi „Modernitatea“ de Alexis Nouss (2000).
- Este prezent în antologia „The Phantom Church and Other Stories from Romania“ (University of Pittsburgh Press, USA, 1996).

Incolorele idei verzi au adormit furioase

* Scriu despre moartea lui Gheorghe Crăciun, avînd conştiinţa comiterii unui act indecent. Ar fi detestat, cu siguranţă, toată agitaţia asta stîrnită în jurul numelui său. Parcă îl şi văd, trăgînd cu poftă din ţigară şi zîmbind un pic dispreţuitor. De fapt, poate chiar asta l-a ţinut în viaţă în ultimii ani – teama de clasicizare şi festivism, teama de a fi pus în manuale şi rame, de a prilejui evocări şi comemorări, de a-i face pe oameni să se simtă obligaţi să ţină discursuri, să spună cuvinte mari despre el, despre cărţile sale.
Scriu acest text şi mă străduiesc să fiu obiectivă, să respect brandul Crăciun. Conştiinţa mea lucidă îmi spune că gestul de aseară al lui Gheorghe Crăciun n-a fost altceva decît îndeplinirea unei banale formalităţi. Eu cred că moartea lui Crăciun a fost de fapt un proces de lungă durată. Gheorghe Crăciun a început să moară în 1999, odată cu Mircea Nedelciu, cînd, performînd un ultim gest de prietenie şi solidaritate, a lăsat o bucată din el să se ducă. A doua moarte, Crăciun şi-a consumat-o în simbioză cu Ion Dumitriu. S-a întors de la înmormîntarea pictorului cu faţa schimonosită de o semipareză şi, probabil, cu sufletul însfertit. Apoi a urmat Ioan Flora. Şi o altă viaţă i s-a consumat. Între timp au fost bolile şi oboselile, dezamăgirile şi victoriile, traducerile şi trădările, certurile şi împăcările, obsesiile şi rutinele, romanele şi cursurile. Fiecare şi-a primit obolul. La fel cum fiecare dintre noi am consumat de-a lungul vremii cîte o bucăţică din Gheorghe Crăciun – cu admiraţia şi aşteptările noastre, cu invidia şi meschinăriile noastre, cu proiectele şi entuziasmele noastre. Printre aceşti fiecare m-am numărat şi eu. Euamconsumatdingheorghecraciunurmatoareafelie: sugestia că madame Bovary ar fi putut fi bărbat, ideea că fraza Incolorele idei verzi dorm furioase este perfect valabilă din punct de vedere logic, fetişul pentru madlene, timp şi trup, învăţătura că se poate muri discret, motăneşte, atunci cînd ţi-ai epuizat toate cele 7 sau 9 vieţi.“
Rucsandra Pop - fostă studentă

„Sînt şocată şi îndurerată. Nu pot să cred că Gheorghe nu mai există. Ceea ce păstrez în minte este imensul lui talent literar, firea caldă şi colegială, erudiţia şi fineţea lui de analist, devotamentul enorm pentru literatură, profesionalismul literar foarte greu de întîlnit. Este o pierdere enormă pentru literatura română şi pentru cărţile începute, care ne dădeau atîtea speranţe.“
Gabriela Adameşteanu - scriitor

„Era închis în el, un introvertit tipic, un mare suflet, un spirit foarte senin în gîndire, un intelectual de rasă.“
Liviu Papadima - critic literar

Despărţire

„Anunţăm dispariţia unuia dintre fondatorii literelor braşovene, prietenulşi colegul nostru, prof. univ. dr. GHEORGHE CRĂCIUN. Eminent profesor şi mare scriitor român GHEORGHE CRĂCIUN a fost un model de seriozitate academică, un autentic creator de şcoală, care s-a dedicat total dezvoltării filologiei în universitatea noastră. Studenţii şi colegii au văzut în el de-a lungul anilor un reper moral, artistic şi ştiinţific de o desăvîrşită calitate. Pentru facultatea noastră, dispariţia acestui mare profesor este o pierdere ce poate fi greu măsurată. Literatura şi cultura română suferă şi ea, astăzi, o pierdere de nereparat, GHEORGHE CRĂCIUN fiind unul dintre cei mai importanţi scriitori postbelici.“
Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Litere

Pe ultimul drum

* Acum că Gheorghe Crăciun s-a dus, ne mai rămîn doar scrierile sale. Şi amintirile despre un om admirabil, scriitor de excepţie şi profesor dăruit literaturii şi învăţăceilor săi. Optzeciştii au rămas fără un coleg remarcabil, iubitorii cuvîntului tipărit vor căuta în zadar titluri noi semnate Gheorghe Crăciun. Ne e dor deja de el. Vineri, 2 februarie, la ora 13, la Biserica Ortodoxă din Tohanul Vechi, Zărneşti, va avea loc slujba de înmormîntare. Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Lui!

Ultimul CV al autorului, redactat de el însuşi
„GHEORGHE CRĂCIUN

2. Data şi locul naşterii: 8 mai 1950, în comuna Tohanul Vechi, jud. Braşov.
3. Starea civilă: căsătorit.
4. Studii secundare: Liceul Nr. 1 Sighişoara-secţia umanistă, absolvit în 1969 (1965–1966, cls. IX, Liceul Zărneşti; 1966–1969, cls. X–XII, Liceul Nr. 1 Sighişoara).
5. Studii universitare: Facultatea de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti, specialitatea română-engleză, absolvită în 1973 (cu o lucrare de licenţă de lingvistică generală - „Teoria cazurilor a lui John Fillmore şi limitele ei aplicative“
6. Studii postuniversitare :———
7. Specializări: august 1990-bursier al Fondation pour une Entraide Intelectuelle Européene, Paris, Franţa;
- ianuarie 2004–scriitor în rezidenţă la Unabhängige Literaturhaus NO, Krems, Austria;
- noiembrie 2005–scriitor invitat în cadrul proiectului „Les Belles Etrangčres“ iniţiat şi susţinut de Centre National du Livre, Paris, Franţa.
8. Specialitatea de bază : Limba şi literatura română.
9. Specialitatea în care activează în prezent : Teoria literaturii; scriere creatoare.
10. Limbi străine cunoscute : engleză, franceză.
11. Doctorat: doctor în filologie al Universităţii Bucureşti cu teza „Dimensiuni tranzitive în poezia modernă“ (conducător ştiinţific prof. univ. dr. Mircea Martin), 2000.
12. Funcţii pe perioade: profesor de engleză–franceză la Şcoala Generală din comuna Nereju, judeţul Vrancea (1973–1974) ; profesor de limba şi literatura română la Şcoala Generală Nr. 1 Zărneşti, jud. Braşov (1974–1989; în anii şcolari 1982 -1983, 1984 -1985 şi 1988 -1989 am fost detaşat ca profesor de limba şi literatura română la liceele Tractorul, Andrei Şaguna şi, respectiv, la Şcoala Generală Nr. 13 din Braşov); bibliograf la Biblioteca George Bariţiu din Braşov (15 mai 1989-1 februarie 1990); director al Bibliotecii George Bariţiu din Braşov (1 februarie-1 martie 1990); consilier-şef la Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Braşov (1 martie-1 septembrie 1990); redactor-şef adjunct al revistei Interval din Braşov (1 septembrie 1990-1 octombrie 1991); lector de teoria literaturii la Universitatea Transilvania Braşov (1991–2001); conferenţiar (1 octombrie 2001–1decembrie 2004) şi profesor (de la 1 decembrie 2004) la aceeaşi universitate. În perioada 1 ianuarie 1996–1 ianuarie 1997 am fost şef de catedră al secţiei filologie a Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii Transilvania.
Alte funcţii: redactor-şef adjunct al revistei Interval (1991-1993); redactor coordonator al revistei de avangardă culturală Paralela 45 (1995 -1999), consilier editorial, redactor-şef şi director editorial la editura Paralela 45 din Piteşti (1996– 2005); redactor-şef adjunct (octombrie 2000–aprilie 2001) şi membru în comitetul consultativ (din 2005) al revistei Observator cultural din Bucureşti. În cadrul editurii Paralela 45, am iniţiat şi coordonat mai multe colecţii cu caracter beletristic („Colecţia 80“, „Şcoala de la Târgovişte”, „Biblioteca Românească“, „Ficţiune fără frontiere“ ş.a.) şi didactic („Compact“, „Dicţionarele Paralela 45“, „Biblioteca de limba română“ ş.a.).
13. Titlul universitar atestat: doctor în filologie.
14. Calitatea actuală: profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania Braşov.
15. Distincţii obţinute: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Acte originale/Copii legalizate“, 1983; Premiul pentru proză al revistei „Viaţa Românească“, 1984; Premiul „Paula“ al oraşului Braşov pentru eseul „Aisbergul poeziei moderne“ publicat în serial în revista Calende, 1992; Premiul Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Compunere cu paralele inegale“, 1993; Premiul „Mihai Eminescu“ al oraşului Suceava pentru romanul „Frumoasa fără corp“, 1993 ; Premiul „Cartea anului“ al Salonului Naţional de Carte pentru romanul „Frumoasa fără corp“, Cluj, 1994; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru antologia „Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice“, 1995; Premiul „Mihai Eminescu“ al oraşului Suceava pentru volumul „Cu garda deschisă“, 1997; Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România– ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului 1997 pentru volumul „Cu garda deschisă“, 1998; Premiul de proză „Octav Suluţiu“ al revistei Familia, 1988; Premiul revistei Tomis şi al Asociaţiei Scriitorilor din Dobrogea pentru volumul „În căutarea referinţei“”, 1998; Premiul revistei Poesis, pentru lucrarea „Dimensiuni tranzitive în poezia modernă“, 1999; Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului 2002 pentru volumul „Aisbergul poeziei moderne“, 2003; Premiul pentru eseu al revistei Cuvântul pentru volumul „Aisbergul poeziei moderne“, 2003; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Piteşti pentru volumul „Aisbergul poeziei moderne“”, 2003; Premiul Cosiliului Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru volumul „Mecanica fluidului“, 2004; Premiul de proză al revistei Cuvântul pentru romanul „Pupa russa“, 2004; Premiul Cartea anului al revistei Tomis pentru romanul „Pupa russa“, 2004; Premiul de proză al Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul „Pupa russa“, 2004.
16. Membru al unor societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale:
- Uniunea Scriitorilor din România (membru din martie 1990)
- Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România-ASPRO (membru fondator din iunie 1994).
- Asociaţia de Literatură Comparată din România (membru fondator din noiembrie 1997).
- Academia Româno-Americană (membru corespondent din 1998).
- Societatea de Ştiinţe Filologice din România.
- Asociaţia Culturală „Interval“ (membru fondator din 1991).
- Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) (membru fondator din 2001).“

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!

Articolul anterior

Funcţionarii publici pregătesc noi proteste

Articolul urm�tor

Ce-ar fi scris el?