Cu siguranță este o pură întîmplare că tot circul actual cu bilețele politice și punerea în discuție a suspendării președintelui Traian Băsescu s-a întețit în preajma zilei de 26 ianuarie. Zi în care, indiferent de greutatea evenimentelor cotidiene, se vorbește mai mult, mult prea mult, exasperant și indecent de mult, de Nicolae Ceaușescu. Iar asta nu mai este o întîmplare. Cu fiecare an care ne duce tot mai departe de decembrie 1989, nostalgia după Ceaușescu pare să crească. Dospește, parcă, an de an, proporțional cu uitarea. Și în mare măsură cu frustrarea. Ce regretau mai ieri, de ziua răposatului, nemîngîiații dorului de Ceaușescu? Viața pe care o duceau atunci. Culmea e că, din evocări, erau complet absente cuvintele coadă, întuneric, frig, teamă, umilință, foame, izolare, lipsuri, mizerie sau moarte. Pe vremea dînsului eram egali, se rățoia la microfon un ins cam trecut, ridicînd amenințător un deget sprijinit într-un ghiul. Ceaușescu ne-a ținut la școli, se lamenta un om cu șapca îndesată pe frunte. El cum avea bani pentru noi, cum a putut să construiască în același timp și Casa Poporului, și bulevarde, și străzi, și blocuri de locuințe gratis și să ne dea și salarii la toți, a mai spus un bărbat ce părea să fi prins la maturitate acele vremuri mărețe despre care vorbea. Culmea amintirilor a venit de la un domn, ce fusese ceva la Scornicești. El ne-a dezvăluit cum a scos tovarășul Ceaușescu propria batistă și a șters cu mîna nasul copiilor care l-au așteptat cîteva ore, în ger, să aterizeze cu elicopterul în satul natal. Multe astfel de vorbe au curs în apărarea memoriei lui Ceaușescu și a iepocii de aur. Ca un reproș la toți ăștia, de acum. Nici eu n-am uitat. Mai păstrez ultima cartelă care ne făcea egali pentru sfertul de pîine zilnic și kilul de carne pe trimestru. Mai aud zdrăngănitul din noapte al sticlelor goale de lapte așezate la cozile fantomelor foamei. Și strigătele femeilor care își adunau copiii de printre blocuri cînd se dădea brînză, cîte-un sfert de persoană ca să ajungă la toți. Și lampa cu gaz sau lumînarea la care cei mici învățau să scrie cu mîinile înghețate despre cel mai iubit fiu al poporului, care ne făurea viitorul luminos. Îmi mai amintesc și furia cumplită care a însoțit gloanțele cu care Ceaușeștii au fost trimiși în mormînt. Și gustul de sînge al primelor zile de libertate cîștigată.
Cine a cîștigat însă de 17 ani eșecurile războaielor televizate de mucava politică? Cine a ieșit cu adevărat învingător la fiecare șut dat în fundul democrației? Cine va ieși învingător acum, în războiul voturilor pentru suspendarea președintelui Băsescu, se întreabă iar toți analiștii politici și vorbitorii la zecile de televiziuni și scriitorii la miile de ziare? Geoană sau Băsescu? Băsescu sau Tăriceanu? PSD, PRM și PC? PNL? Sau PD?
Mă tem că răspunsul va veni din nou, la anul, pe 26 ianuarie.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
