Citeam într-un ziar central zilele trecute că, pentru a suplini lipsa forței de muncă, o făbricuță din Sfîntu Gheorghe a decis să cumpere 5 roboți a 50.000 de euro fiecare pentru a-și putea onora contractele de export. Tot respectivul material ne spunea că fiecare robot înlocuiește munca a 8-10 oameni și soluția a fost adoptată în disperare de cauză. Se aude că, deși la AJOFM-ul local ar fi depuse cam 1.000 de solicitări pentru loc de muncă, nimeni nu a dat curs cererii lor de angajare. M-am întrebat de ce oare, și răspunsul mi l-a dat chiar una dintre persoanele în cauză: muncitoarele, în majoritatea lor, sînt plătite cu salariul minim pe economie în condițiile în care trebuie să lucreze 8 sau chiar 12 ore extenuante. Pentru a suplini lipsa de forță de muncă s-a apelat la angajați aduși de la zeci de kilometri distanță, ba chiar din alte județe. S-a luat în calcul inclusiv posibilitatea importurilor de chinezoaice, dar recentul episod de la Bacău, în care angajatele chinezoaice nemulțumite și-au atacat directorul cu linguri și furculițe, a demonstrat faptul că nu este întotdeauna soluția optimă.
Roboții cumpărați nu vor cere salarii decente, nu se vor revolta și probabil au chiar o perioadă serioasă de garanție. Rămîne de văzut în cît timp va fi amortizată investiția și de analizat faptul dacă nu cumva o majorare a lefurilor angajatelor nu ar fi fost o soluție mai simplă. Ce n-am reușit să aflu este dacă respectivii roboți sînt sau nu chinezești.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!