N-am să pot să uit niciodată spaima din privirile mamei mele cînd i-am spus, în 21 decembrie 89: Mă duc în centru! Trebuie să fiu acolo! N-am să uit că puștiul meu avea atunci un an, dar mi-am spus că măcar pentru el trebuie să merg, pentru ca lui să-i fie bine. N-am să uit răpăitul de apoi al armelor automate cînd au tras foc de somație tocmai cînd îmi asiguram la telefon mama, din colțul Modaromului, că totul este bine și că este liniște. Nu am cum să uit privirea înspăimîntată a secretarului de partid pe întreprindere care încerca să ne bareze ieșirea din clădire. N-am să pot să uit cum, în mijlocul mulțimii, în fața teatrului, au început să tragă în timp ce îmbarcam un individ în haine de milițian cu tresele rupte într-un TV dubiță pentru a fi dus la garnizoană, unde să fie judecat. Asta după ce ținusem de ghioaga uriașă a unui individ care ținea morțiș să-i crape capul.
Luarea ZB-urilor pe semnătură de la Uzina 2. Înarmarea colegilor care apărau SPI la capătul lui 34. Percheziționarea mașinii de către soldații care mai aveau un pic și deschideau focul. Butoaiele de plastic umplute cu apă, de teamă că teroriștii vor otrăvi Tărlungul. Brigăzile puștanilor din blocuri care patrulau cu topoare și cuțite la vînătoare de teroriști. Italianul împușcat accidental pe Strada Lungă pe care îl aresta fiecare baraj de revoluționari. Inclusiv noi. Delirul TV în vîrtejul căruia ne prinseserăm cu totul. Percheziția la intersecția cu Griviței pentru că butonam un radio în buzunar ca să aflu ultimele știri. Și cîte altele. Eu mi le aduc aminte în orice secundă. Nu și cei care nu le-au trăit. Unii dintre ei sînt chiar revoluționari cu brevet. Nu pentru ei scriu aceste rînduri. Scriu pentru cei care ar vrea să știe ce a fost atunci, și nu au de unde. Și mai scriu pentru cei care au fost atunci în stradă, riscîndu-și viața, chiar dacă nu dădeau doi lei pe ea, dar care aveau un singur regret, în caz c-ar fi murit: n-ar fi știut ce urmează după. Acum știu!
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
