Lecţia de istorie

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 21.12.2006

* În manualele de istoria românilor de astăzi nu se spune tot adevărul despre zilele din decembrie ’89, cînd românii au fost împuşcaţi pentru că voiau să fie liberi * Elevii află cum era în comunism mai mult de la părinţi decît din şcoală

Se învîrt în jurul a 14 ani, sînt isteţi, îndrăzneţi, şmecheri. S-au născut în libertate. N-au prins comunismul, n-au nostalgii, nici înverşunare. Sînt derutaţi, de la şcoală află că pe vremea lui Ceauşescu era mai rău, dar de la părinţi au auzit că era mai bine. Învaţă din manuale ceea ce li se dă, amănunte despre decembrie 1989, seci, sumare, un capitol de istorie veche căruia n-au cum să-i simtă emoţia, aşa cum e descris evenimentul, pe fugă. O lecţie de istorie ca oricare alta. Pentru ei, practic, comunismul nici n-a existat. Iar manualele îi îndeamnă să nu afle mai mult decît nişte date cronologice. Monitorul Expres i-a provocat pe elevii clasei a VIII-a A, de la Şcoala Generală nr. 28 din Braşov la un exerciţiu de imaginaţie: „Cum era în comunism şi cum e acum, la 17 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989?“. Copiii au luat dezbaterea în serios şi n-au spus lucruri trăsnite.

Manuale în doi peri

Adulţii au lacune mari în ceea ce priveşte perioada comunistă. S-au uitat amănunte, cifre, nume, se încurcă succesiunea evenimentelor din decembrie 1989. Însă, cele care ar trebui să conţină întregul adevărul istoric sînt manualele, cărţile din care noile generaţii învaţă istoria acelor zile însîngerate. Răsfoindu-le, ar trebui să ne împrospătăm memoria, să retrăim Revoluţia pas cu pas, ca să spunem la sfîrşit: „Da, aşa a fost“. Dar citind lecţiile copiilor de astăzi, nu mai ştim ce să credem, a fost sau nu revoluţie? Au existat sau nu terorişti? Niciun răspuns în paginile manualelor întocmite de oameni de ştiinţă, totul e prezentat fugitiv, prea sintetic, prea distant, ca şi cum nu ar fi fost revoluţia noastră. Şi, mai grav, nu e toată. Părţi întregi din ceea ce s-a numit comunism şi decembrie 1989 lipsesc. Şi-atunci, cum să nu aibă elevii noţiuni vagi despre ceea ce însemna „înainte de 89“? După 17 ani, regimul comunist din România e condamnat oficial, dar încă nedesluşit şi prea vast pentru a încăpea în totalitate în manualele şcolare.

Şcolile, obligate să condamne Timişoara

„Îmi amintesc că, la 1 noiembrie 1989, erau minus 3 grade Celsius în şcoală. Îngheţase apa în vaza cu flori“, povesteşte Carmen Ionescu, directoarea din 1989 a Şcolii Generale nr. 28 din Braşov. A telefonat la inspectorat şi a anunţat că vrea să închidă şcoala. „M-au chemat la partid, în consiliu extraordinar. Mi s-a spus că s-a găsit soluţia: Consiliul Popular va da lemne şi sobe. Ca profesor de fizică, am calculat necesarul caloric: o jumătate de curte de lemne şi încă pe atîta, rumeguş. Am avut noroc că s-a încălzit vremea“, îşi aminteşte directoarea. În zilele masacrului de la Timişoara, inspectorul şcolar Mereţ a dat dispoziţie ca toţi directorii să ia atitudine, să condamne în scris revolta timişorenilor. „Am refuzat. I-am spus să scrie singur opinia şi s-o semneze în numele meu. Apoi mi-a povestit că fiul său e soldat la Timişoara şi e obligat să jure că va îndeplini noile ordine. În final, a spus că va raporta că nu m-a găsit“.

Istoria manualelor de istorie

Directoarea a primit ordin să păzească tablourile lui Ceauşescu. Le-a strîns pe toate în biroul ei. „Am zis că poate n-o să mai fie nevoie să le punem înapoi. În zilele următoare n-am putut să dorm de teamă că vreun coleg informator mă va turna“, mărturiseşte Carmen Ionescu. A avut poate un presentiment, portretele n-au mai fost atîrnate niciodată deasupra tablei negre. Elevii şi profesorii au avut în 1989 cea mai lungă vacanţă de iarnă. S-au întors la cursuri în ianuarie, în democraţie. Au trecut de atunci 17 ani, pe băncile şcolii s-au perindat mai multe generaţii de elevi. La început, Revoluţia, proaspătul eveniment istoric, nu era consemnat în programă. Copii învăţau din vechile manuale. Profesorii încercau să explice Revoluţia, respectînd linia politicii oficiale. Prin ’91, odată cu noile manuale, s-a tipărit şi o istorie cu reţineri. Piaţa Universităţii, mineriadele încă nu-i lăsau pe istorici să elogieze FSN-ul. Abuzurile comuniste erau denumite „măsuri antidemocratice“. PCR, dictaturile lui Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu erau înghesuite într-o singură pagină, iar Revoluţia din Decembrie ’89, într-un singur paragraf. Cu următorul val de manuale, elevii au buchisit o istorie mai concretă, dar tot denaturată şi incompletă. Schimbarea a venit în doze mici. Nici azi, în manuale nu s-a scris formula finală a adevărului din decembrie 1989.

Ceva în plus, de la profesor

Profesoara de istorie Viorica Ciorogaru predă an de an aceleaşi lecţii: „(...) evenimentele din regim, începînd cu Dej, regimul stalinist, apoi naţionalist-comunist, apoi o perioadă mai bună, urmează înrăutăţirea situaţiei, apoi decembrie ’89. Istoria recentă e prezentată incomplet. Nu se spune exact dacă a fost o revoluţie sau revoltă, nu apar clar morţii de la Timişoara, cîţi au fost, ce s-a întîmplat cu ei, cine a tras, cine erau teroriştii, dacă a fost condamnat cineva la Braşov. Nu e tot adevărul. Ar trebui dezvoltată mai mult această perioadă de 45 de ani, precizînd vinovaţii. Istoria din manuale e aşa cum o scrie autorul“, crede profesoara. La fiecare oră, pe lîngă textul din manual, mai adaugă ceva şi de la ea. Amănunte care îi fac pe elevi să înţeleagă mai bine ce anume s-a schimbat în 1989. „Sînt foarte interesaţi, oricum au auzit poveşti şi în familie“. Uneori, nici profesorii nu ştiu cum să pună problema, pentru că nici istoricii noştri n-au ajuns de acord asupra multor aspecte legate de Revoluţie.

Ce a fost la Timişoara?

Dacă pînă în 1989, se studia un manual unic, în prezent, profesorii, părinţii şi elevii îşi pot alege o variantă didactică după care să se înveţe istoria. La Şcoala Generală nr. 28 este studiată cea a autorilor Liviu Lazăr şi Viorel Lupu, apărută în 2006. În acest manual, revoluţia din Timişoara poartă diferite denumiri: „începutul sfîrşitului“, „conflict“, „ciocniri“, revoluţionarii sînt „populaţia Timişoarei“, iar cei care au tras, „autorităţile“. Eroica luptă a timişorenilor e descrisă cît se poate de impersonal: „au fost devastate“, „au fost luate cu asalt“, „momentul de început l-a reprezentat oraşul Timişoara“. Scînteia s-a aprins, conform manualului, în 16 decembrie. În raportul Tismăneanu, cu o zi mai devreme. Cît despre victimele represaliilor, manualul vorbeşte de 40 de cadavre. Numărul lor a fost cel puţin triplu. Pe 20 decembrie, întors din Iran, Ceauşescu află că „situaţia se complicase şi mai mult“. În această propoziţie ambiguă sînt sintetizate toate evenimentele derulate în perioada 18-20 decembrie. Eroismului şi tragismului de la Timişoara i s-au rezervat doar cîteva rînduri.

Comuniştii au tras

Copiii de astăzi ştiu însă mai bine decît istoricii: „Atunci au murit mulţi timişoreni“, spune un băieţaş curajos. „Au tras în oameni, pe scările Catedralei“, adaugă altul. „Cine trăgea?“ devine o întrebare firească. „Armata trăgea, comuniştii trăgeau“. „Securitatea!“. De unde ştiu ei despre Revoluţie? De la părinţi şi bunici, de la şcoală, de pe Internet. „Atunci, a fost răsturnat regimul comunist, a fost o revoltă la Timişoara, apoi s-a transformat în revoluţie“, spune, sigură pe ea, o elevă silitoare din prima bancă. „Lucrurile au scăpat de sub control“, o susţine un coleg. „Cînd Ceauşescu a ieşit la balcon, oamenii au început să-l înjure“. „I s-a făcut frică şi a fugit“. „Oamenii nu mai puteau“. Manualul sugerează că organizarea mitingului a fost o greşeală de tactică, Ceauşescu fiind „prost sfătuit“. Evenimentele sînt derulate rapid, cuplul prezidenţial îşi ia zborul cu elicopterul de pe sediul CC, urmează procesul, răsturnarea dictaturii are ecouri internaţionale favorabile României. Şi gata Revoluţia din manual.

„Interzis să ai bogăţii“

Manualul a uitat că luptele n-au încetat pînă la moartea Ceauşeştilor, în 25 decembrie. Despre jertfele şi tensiunea românilor din acele zile nu se pomeneşte. Dar elevii au auzit cum a fost: „era haos“, „oamenii nu ştiau unde să fugă, ca să nu-i împuşte“, „o prietenă de-a mamei a murit cînd s-a dus să dea soldaţilor ţigări“, „pe Calea Bucureşti nu treceau maşini străine, ci maşini cu terorişti“. Cît despre motivele care au declanşat revoluţia, „oamenii simpli primeau mîncare cu porţia, depinde ce statut aveau pe scara politică“, spune un băiat mai reflexiv. Colegii îl completează: „presa era cenzurată“, „era program scurt la televizor, emisiuni cu Ceauşescu“, „se încălcau drepturile omului“, „oamenii erau urmăriţi de Securitate, le era frică“, „n-aveau dreptul să se informeze“. Pe vremea comunismului, „toate proprietăţile erau ale statului“, „Ceauşescu interzicea să ai bogăţii“, „mai erau şi bogaţi cum e Becali azi, dar n-aveau pe ce cheltui banii“.

Ceauşescu avea pile

Elevii de astăzi îşi imaginează cum era şcoala înainte de 1989. „Era violenţă în şcoli“, „erau mulţi decreţei“, „relaţia profesor-elev era tensionată“, „erau pionieri şi uniforme“, „n-aveau voie să zică Moş Crăciun, că le interzisese Ceauşescu, se zicea Moş Gerilă“, „nu primeau portocale, că erau interzise“, „profesorii duceau copiii la cîmp, la sfeclă“, „tinerii se distrau prin muncă şi ascultau Beatles“, „dacă ascultau muzică mai aşa, îi împuşcau“. „Mai puteam eu să spun: «Doamnă dirigintă, ce bine arătaţi astăzi!»?“, se întreabă un puşti cu cotă mare de popularitate. Elevii rîd, se distrează, sînt liberi, dezinvolţi. Altădată, pentru asemenea remarcă ar fi fost sancţionat. Cum de a reuşit Ceauşescu să conducă România atîta vreme? Întrebarea pare mai grea. Se gîndesc un pic. „Avea putere“, spune o voce firavă. „Şi pile“, adaugă altul. Iată un concept pe care Revoluţia nu a reuşit să-l înlăture.

„Nu se mai numesc comunişti“

Comparînd trecutul cu prezentul, copiii au ajuns la concluzia că e mai bine în democraţie. „Atunci era PCR-ul, acum sînt multe partide“. „Dar era bine că toţi aveau locuinţe, azi nu sînt locuri de muncă“. „Dacă nu sînt, de ce mai vii la şcoală?“ „Pentru că nu-ţi dă nimeni gratis“. Copiii, lăsaţi de părinţii căpşunari aproape singuri acasă, nu mai sînt siguri că cine are carte, are parte. „Atunci nu erau curent electric şi căldură, acum avem centrale termice“, „avem mîncare“, „nu mai ascultăm Europa Liberă“, „atunci nu-ţi era frică să ieşi pe stradă“. „Dar ţi-era frică să spui bancuri cu Ceauşescu, acum putem spune bancuri cu Băsescu“, conchide unul, mai glumeţ. Iarăşi se pun pe rîs. Am scăpat de comunism, dar nu şi de comunişti. Au văzut imagini din Parlament, de la condamnarea comunismului şi reprezentaţia lui Vadim. „Erau mulţi comunişti acolo“. „Eu nu cred că erau comunişti“. „Ba da, dar azi nu se mai numesc comunişti, dar se poartă tot aşa“, „au aceleaşi idei“, „de exemplu ăia care interzic icoanele în şcoli“. „În concluzie, acum e mai bine?“, întreabă diriginta. „DAAA!“, răspund în cor, copiii postdecembrişti.

Ceaţă şi în raportul Tismăneanu

Manualul îi ghidează pe elevii de astăzi, dar nu-i lămureşte. Rolul Securităţii în terorizarea românilor şi în înăbuşirea în sînge a Revoluţiei nu e subliniat. Nici măcar o lozincă din cele ce i-au însufleţit pe revoluţionari nu e pomenită. În schimb, e citat un fragment din „Istoria românilor“, de Catherine Durandin. Istoricul francez notează că revoluţionarii au scandat lozici în care se vorbea de „de greutatea de a fi eroi“. Care să fi fost aceea? Nu sînt nominalizaţi nici cei care au tras, nici teroriştii, sau cei care au profitat de trăirile sincere şi sacrificiul revoluţionarilor. Morţii de la Braşov, Cluj, Sibiu n-au existat. Dar nici raportul Tismăneanu nu e mai explicit: „La televiziune s-au făcut majoritatea diversiunilor“. Cine iniţia diversiunile? Comisia de specialitate n-a răspuns. „Ulterior nu a fost acuzat şi judecat niciun terorist“. Asta înseamnă că a fost identificat vreunul?

Unde este Iliescu?

Cît despre proces, acesta a fost plin de „incertitudini“. Ocolind pe cît posibil cuvîntul „revoluţie“, şi înlocuindu-l cu „răsturnarea dictatorului“, manualul de clasa a VIII-a reproduce, fără alte explicaţii, „Comunicatul pentru ţară“, precizînd preluarea victorioasă şi legitimă a puterii de către FSN. Apoi, se cere ca „sarcină de lucru“: „Stabiliţi pe baza informaţiilor prezentate dacă noua putere constituită după fuga lui Ceauşescu era îndreptăţită să preia conducerea sau nu“. Ghici ciupercă ce-i? Dar, ciudat, istoricii care au întocmit manualul nu-l pomenesc pe Iliescu. Absolvit de responsabilitate, el apare ca simplu membru al noii puteri, la fel ca disidenţii. Nicăieri nu sînt numiţi comuniştii reformişti, eşalonul doi, neocomuniştii. Vorbind de perioada în care partidele au apărut ca ciupercile după ploaie, manualul sugerează elevilor că ar fi fost o idee proastă. „Ca şi în cazul partidelor, au apărut zeci de sindicate libere, care au diminuat forţa acestor organizaţii profesionale“. Un context intern perfect năuc, fără nuanţe, simplificat pînă la exagerare, neclar pînă la ilogism. Din această materie, elevii vor da teze şi examene de capacitate.

Temă pentru istorici

Istoricii n-au curaj să dea verdicte, să spună lucrurilor pe nume. Dar de ce măcar nu-i îndeamnă pe elevi să caute ei adevărul? Manualul nu îi provoacă să compare revoluţiile din fostele ţări comuniste, nu dă teme de cercetare individuală. Ca de exemplu aceea de a căuta singuri mărturii din acele zile. Care generaţii ar putea s-o facă, dacă nu cele contemporane cu revoluţionarii? Nu sînt propuse cazuri exemplare, situaţii particulare din care s-ar putea înţelege mai bine nuanţele Revoluţiei. Dacă ei vor şti adevărul fără echivoc, sînt mari şanse să-l ştie şi generaţiile viitoare. Altfel, manualele de istorie scrise de democraţii de azi nu vor fi cu nimic mai breze decît cele ale nomenclaturii de ieri. Tot o minciună şi-o manipulare a minţilor tinere.

„Este necesară adaptarea rezultatelor cercetării şi a raportului pentru obiective cu caracter didactic (un manual despre regimul comunist în care subiectul represiunii să ocupe un loc important) care să fie predat în învăţămîntul mediu. Revizuirea manualelor şcolare şi introducerea în programele de învăţământ a unui curs obligatoriu de studiere a represiunii comuniste.“
(propunere din raportul final al comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România)

„În manuale nu scrie mai nimic despre Revoluţie. Elevii trebuie să înţeleagă că de atunci nu mai sînt nevoiţi să sufere de frig şi întuneric, să stea la cozi pentru lapte şi pîine. S-a produs o schimbare. Să nu ia de bun tot ce scrie în manual. Au existat mulţi profitori care ne-au confiscat Revoluţia şi care azi vorbesc despre acele zile după ce au învăţat pe de rost ceea ce au citit prin ziare. Braşovul e întotdeauna ocolit cînd vine vorba de decembrie 1989, dar, în realitate, în Braşov, au fost mişcări încă din 21 decembrie. Ca număr de morţi, sîntem pe locul doi, după Bucureşti. Vinovaţi vom găsi. Deocamdată avem unul, generalul Florea. Elevii vor şti totul despre Revoluţie dacă vor sta de vorbă cu adevăraţii revoluţionari. Iar manualele ar trebui astfel structurate încît lecţia despre Revoluţie să fie predată în decembrie, nu la sfîrşitul anului. Trebuie făcută această schimbare, deoarece Revoluţia, comparabilă doar cu cele două războaie mondiale, e încă vie.“
Ioan Demi, iniţiatorul revoltei muncitorilor de la ICA Ghimbav, din 21 decembrie 1989

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: