Ultima frontieră

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 01.12.2006

* Pînă la Marea Unire, Predealul a fost hotarul dintre Austro-Ungaria şi România * Cele mai aprige lupte s-au dat la 1916 *

Predealul a însemnat vreme de secole hotarul dintre două provincii româneşti: Transilvania şi Ţara Românească. Ca zonă de graniţă, a văzut nu numai negustori trecînd prin vamă, cu carele încărcate de mărfuri, ci şi bătălii dintre cele mai grele. Pe-aici ne-am războit cu turcii, apoi cu austriecii cu ungurii, ungurii cu ruşii. Dar cele mai aprige lupte s-au dat în Primul Război Mondial, cînd austro-ungarii voiau să-şi păstreze teritoriul cu orice preţ. Predealul n-a vrut să mai fie graniţă, nefiresc plasată în inima ţării. Cînd a sosit ziua Marii Uniri, s-a vărsat din nou sînge românesc la Predeal. A fost pentru ultima oară. De atunci, România nu mai e cea de peste Carpaţi, Transilvania nu mai e cea de dincolo de Predeal. Sînt una şi aceeaşi ţară.

Treceţi, batalioane române, Predealul!

Şi astăzi mai găseşti, pe drumul de pădure dintre Clăbucet şi cabana Susai, gloanţe austriece şi româneşti. Sînt urmele luptelor din 1916 şi 1918. Prin Predeal au trecut batalioanele române Carpaţii, înaintînd în Transilvania, pe pămînt românesc. Vreme de 50 de ani, Predealul a fost tăiat în două de graniţa României cu Ardealul austro-ungar, graniţă pulverizată la 1 decembrie 1918. În „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război“, prozatorul Camil Petrescu a evocat, ca participant la război, luptele de la Predeal, în capitolul „Ne-a acoperit pămîntul lui Dumnezeu“.

„Vama nu mai este“

La începutul Primului Război Mondial, Predealul era cea mai importantă poartă rutieră şi feroviară a României către Imperiul Austro-Ungar în care era încorporată cu forţa şi Transilvania. În august 1916, frontiera de la Predeal a fost forţată de o companie de grăniceri români care a ocupat gara ungară, luînd prizonieri. „Vama nu mai este, finanţii nu se mai văd, iar jandarmii cu pălăria lor tare, împodobită cu mari pene de cocoş, au zburat de pe aceste plaiuri“, scria Iordache Tacu, un predelean din acele vremuri. În octombrie, soarta războiului s-a schimbat. Nemţii au început bombardamentul cu artileria grea de la Rîşnov. Armata română s-a retras, predelenii s-au refugiat la Azuga. Prăpădul s-a soldat cu decimarea efectivelor româneşti. „Tunurile bubuiau cumplit, rachetele se înălţau în toată clipa, în diferite direcţii, ca o ploaie de stele căzătoare. Trupe proaspete române erau aduse în vagoane“, povesteşte Tacu, din regimentul 73.

Gorniştii sună atacul

„Odată cu bucăţile de pămînt săreau în aer capete, braţe, picioare, paturi de armă, ori jumătăţi de trup ostăşesc care se agăţau de crengile brazilor“. „Trupele germane, cu hainele cafenii ca pămîntul, apar la atac, val după val. De undeva, din dosul brazilor, gorniştii batalionului nostru sună întruna atacul. Companiile se avîntă una după alta, dar pare că pier sub pămînt, aşa sînt secerate de mitralierele duşmane, care ţăcăne întruna, împrăştiind moartea. Nu-mi vine să cred că sînt teafăr şi neatins“, povesteşte predeleanul, rănit cîteva ore mai tîrziu. Spitalul din Sinaia devenise neîncăpător pentru sutele de răniţi. Şi Predealul a suferit stricăciuni. Luptele pentru posesia Predealului au continuat pînă la 23 octombrie, cînd a fost cucerit. Abia în primele zile ale lui decembrie, austro-ungarii au mai slăbit măcelul.

Au mai rămas doar trei predeleni

În timpul ocupaţiei, predelenii s-au refugiat pe Valea Prahovei. În comună, au mai rămas trei persoane în vîrstă: Ioan Popovici, Cristea Drăguş şi Voica Derdelea. Oraşul fusese distrus în totalitate. Românii, soldaţi sau civili, obişnuiau să cînte un cîntec: „Dac-am plecat, Predealule, din tine,/ Nu-i vina noastră, iarăşi vom veni,/ N-am fost nicicînd învinşi şi nu vom fi nici mîine,/ Cînd ceasul izbăvirii va sosi“. În primăvara lui 1917, s-au mai întors cîţiva localnici, în total, 50 de bărbaţi, 200 de femei şi 200 de copii, pentru care erau organizate „ausweiss“-uri, fiind obligaţi periodic să se prezinte la control, în Azuga.

Trei cimitire şi mii de eroi

Pacea de la Buftea din 7 mai 1918 hotăra neaşteptat ca Predealul să treacă din nou în stăpînirea Austro-Ungariei. După Marea Unire din 1 Decembrie 1918, Predealul a devenit simbol al jertfelor din Carpaţi, oraş-martir. La plecare, în 1918, nemţii au distrus toate instalaţiile, liniile telegrafice şi telefonice. Lupta pentru Transilvania s-a sfîrşit abia anul următor. Predealul, localitatea grănicerilor şi vameşilor de altădată, are astăzi trei cimitire de eroi din tot atîtea campanii de reîntregire: 1913 (războiul pentru Cadrilater), 1916 şi 1918. Mai există şi un monument al soldatului voluntar, poetul erou Mihail Săulescu, un monument al eroilor din Primul Război Mondial care au luptat la gara Predeal şi un obelisc pe care scrie: „Aici se odihnesc osemintele ostaşilor căzuţi în luptele din jurul Predealului în anul 1916“.

Repere istorice

- Prima menţiune documentară a denumirii Predeal şi a graniţei apare în scrisoarea lui Constantin Brâncoveanu din 26 februarie 1705: „Să vie postavul pînă la hotarul Tătar, adecă, pîn la Predeal, ca să n’aibă postavul vreo zătniceală“.
- După anul 1852, vama de la Breaza se mută la Predeal, pe locul fostului parc din Predeal.
- În 1918, utimul an al Predealului ca zonă de frontieră, graniţa pornea de pe culmile Caraimanului, peste Valea Cerbului, la cota 1304, de pe Clăbucetul Baiului, cota 1505, muntele Sorica, cota 1709, muntele Urechia, cota 1757, vîrful Cazacul, cota 1601 Muntele Prislopului.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: