Pentru fiecare vine o zi în care în stînga nu se poate, în dreapta nu se poate, înainte nu se mai poate. Rămîne pasul înapoi, dacă ai inteligența de a-l face la timp. Cam asta ar trebui să facă și premierul Tăriceanu, oricît de greu i-ar fi să se despartă de putere. Mai trist este pentru grupul lui de acoliți care, în disperare, va face tot posibilul să-l convingă că nu este cazul să renunțe. E doar vorba de pielea lor în joc. Scriam într-un editorial anterior că succesul platformei liberale a lui Stolojan și Stoica depinde foarte mult de masa critică pe care vor putea să o rupă din PNL în timp scurt pentru că, ulterior, din oportunism tipic românesc, ceilalți vor veni ca oile către gruparea cîștigătoare.
Apelul lui Flutur și al parlamentarilor liberali demonstrează faptul că adepții platformei liberale sînt deja destui, iar ignorarea lor nu poate duce PNL-ul decît fix în groapă.
Chiar dacă este extraordinar de greu să lase bucatele de pe masa puterii, premierul Tăriceanu nu prea mai are de ales. De el depinde dacă se desparte de putere și de partid cu fruntea relativ sus sau va ajunge să iasă din viața politică pe ușa din jos.
Ce mă distrează este faptul că, în timp ce marea majoritate a organizațiilor liberale din țară iau diverse poziții pro sau contra, liberalii brașoveni, în frunte cu șeful lor, au adoptat poziția mortului în păpușoi, așteptînd probabil să vadă cine cîștigă. Tot în spiritul tipic românesc, parcă-i și văd după limpezirea apelor declarînd fericiți: Am învins!
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!