Întoarcerea de pe „Muntele Ucigaş“

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Mihaela COJOCARIU, 30.09.2006

* Alpiniştii care s-au încumetat să „atace“ vîrful Nanga Parbat (8.125 m) din Pakistan, al treilea ca înălţime din Munţii Himalaya, au revenit teferi acasă

Expediţia braşovenilor pe „Muntele Ucigaş“ a luat sfîrşit. Alpiniştii care s-au încumetat să „atace“ vîrful Nanga Parbat (8.125 m) din Pakistan, al treilea ca înălţime din Munţii Himalaya, au revenit acasă. Nu s-au întors cu o victorie, dar s-au întors teferi. Iar peste un an-doi vor încerca din nou. „Muntele nu pleacă de acolo, mai încercăm şi altă dată“, spune Ladislau Hathazi, maestrul sportiv şi managerul expediţiei. Care însă nu crede că el, personal, îi va mai însoţi pe colegi într-o nouă expediţie. Echipa Clubului Alpin Român „Transilvania“ formată din Ladislau Hathazi, Alexandru Floricioiu - conducătorul tehnic al expediţiei, Adam Arpad, Mircea Stănilă, Szöcs Imre şi Torok Ianoş, a revenit în ţară miercuri seara. Ei au pornit la drum pe data de 22 august, alegînd ca traseu versantul Rupal, ruta Schell, fiind însoţiţi de medicul Bolog Erno din Ungaria şi Dorin Drăgoi. Acesta din urmă a revenit la Braşov cu cîteva săptămîni mai devreme decît colegii săi.

Beţe-n roate

Ca şi organizare, expediţia a fost o reuşită, crede Hathazi. Însă nu au fost lipsiţi de probleme care le-au pus beţe în roate şi care au condus la eşecul expediţiei. În primul rînd, Clubul Alpin Român „Transilvania“ a primit aprobarea pentru organizarea expediţiei de la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului cu două săptămîni mai tîrziu faţă de termenul solicitat. Iar cînd vine vorba despre o expediţie în Himalaya perioada aleasă pentru escaladare este deosebit de importantă. Pentru că vremea poate să-ţi devină un duşman. Printre evenimentele neprevăzute s-a numărat şi o avalanşă de pietre şi aluviuni care a întîrziat cu cinci zile expediţia, deoarece alpiniştii au fost nevoiţi să aştepte pînă cînd drumul a fost eliberat. Aşa se face că Principalul duşman a rămas vremea nefavorabilă şi în special furtuna de o săptămînă care i-a prins pe doi dintre membrii expediţiei, Szöcs Imre şi Torok Ianoş, la o altitudine de peste 7.000 metri. Ei au pierdut legătura cu tabăra de bază pentru cîteva zile, pentru că li s-au descărcat acumulatorii de la staţii. Iar acele zile de tăcere le-au dat fiori reci camarazilor lor.

„Nu mă mai duc acolo în viaţa mea!“

„Am avut ghinion cu furtuna aceea care a ţinut o săptămînă. Prognozele meteo ale celor din Pakistan nu pomeneau de vreo furtună. Aveam acces la internet prin satelit şi verificam şi aşa. Spuneau mereu: vreme bună, vreme bună... Nici vorbă despre vreo furtună. Şi am avut furtună timp de o săptămînă! Ne-a surprins, că altfel ne retrăgeam echipele la 3.500 metri, nu le lăsam acolo. Furtuna era foarte puternică, se vedea de jos, de la tabăra de bază şi am avut mari emoţii pentru colegii de echipă prinşi acolo sus“, a spus Hathazi. Mircea Stănilă, un alt membru al expediţiei, a descris „marea aventură“ doar prin patru cuvinte: frig, ceaţă, zăpadă, greu. „Dacă mă întrebaţi acum dacă mai vreau să merg acolo v-aş spune că nu mă mai duc acolo în viaţa mea. Dar peste un an sau doi, cînd o să îmi aduc aminte de lucrurile frumoase poate că o să gîndesc altfel“, mărturiseşte Stănilă. După ce echipa braşovenilor s-a reîntregit, a venit şi vremea bună. Însă termenul expediţiei se apropia de final. Prin urmare, alpiniştii braşoveni au trebuit să se întoarcă acasă. „Am mai fi avut la dispoziţie vreo cinci zile. Dar era imposibil de escaladat vîrful în acest scurt timp“, spune puţin dezamăgit managerul expediţiei.

Şapte victime

În „Muntele Ucigaş“ au fost organizate în decursul acestui an şase expediţii. Iar bilanţul a fost tragic, potrivit lui Hathazi, deoarece muntele a făcut şapte victime. „O singură persoană a reuşit anul acesta să atingă vîrful, pornind de pe celălalt versant. Un japonez care a riscat şi a mers pînă la capăt. Pe K2 însă nu a reuşit nimeni să ajungă anul acesta tot din cauza vremii nefavorabile. A fost un an mai turbat din punct de vedere meteo“, spune Hathazi. Expediţia a costat aproximativ 60.000 de euro, bani proveniţi în special din sponsorizări. Greutatea totală a echipamentului ajunge la 700 de kilograme.
Membrii echipajului mai au „la activ“ şi alte escaladări în Alpi, Caucaz, Pamir, Thian-San, Himalaya, Alaska sau Anzii Cordilieri. Braşovenii nu se află la prima încercare de a cuceri vîrful Nanga Parbat. Patru dintre membrii acestui grup au mai încercat escaladarea vîrfului în 1998, dar, din cauza vremii nefavorabile, au fost nevoiţi să se întoarcă de la 7.850 metri. Nanga Parbat, cunoscut şi sub numele de Diamir, este al doilea vîrf ca înălţime în Pakistan şi al nouălea în lume.

Cucerit la 3 iulie 1953

* Nanga Parbat înseamnă „Muntele Golaş“ în limba hindi, iar şerpaşii, care însoţesc uneori expediţiile pe munte, îl numesc „Muntele Ucigaş“ sau „Muntele Diavolului“. Nanga Parbat este unul dintre cele mai dificile vîrfuri de peste 8.000 metri. Primul care a condus o expediţie pe Nanga Parbat a fost Alfred Mummery în 1895. Expediţia a atins aproape 7.000 m pe versantul vestic Diamir, însă Mummery şi doi însoţitori Gurkha au murit încercînd escaladarea versantului Rakhiot. Alte şase expediţii germane au încercat escaladarea muntelui în anii ’30, dar niciuna nu a avut succes, mulţi alpinişti găsindu-şi sfîrşitul în furtuni şi avalanşe. Nanga Parbat a fost prima dată escaladat cu succes la 3 iulie 1953 de către alpinistul austriac Hermann Buhl.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: