De fiecare dată cînd am ocazia să stau în mijlocul adolescenților, îmi revine în minte obsesiv aceeași întrebare: și noi am fost la fel? Oare și părinții noștri ne priveau cu aceiași ochi uimiți? N-am reușit și nici nu mai am cum să aflu răspunsul căutat. Dar continuu să mă minunez de lipsa totală de interes pentru chestiuni care pe vremea mea (ce bătrînicios sună!) constituiau principala preocupare, în timp ce astăzi par să nu mai atragă pe nimeni. Aș aminti aici doar cititul pe nerăsuflate. Setea și foamea efectivă de cărți. Nopți nedormite pentru a parcurge ultimul rînd din respectiva tipăritură. E drept că nu aveam prea multe alternative. Programul de cîteva ore al canalului național de televiziune, absența instrumentelor multimedia, a Internetului și a jocurilor pe calculator, multitudinea de posturi tv. Ultimele chestiuni enumerate par să satisfacă integral interesul actualilor adolescenți și chiar copii. Nu știu ce să spun. O fi bine? O fi rău? Cu siguranță, duce la o superficializare și chiar o desensibilizare a viitorilor adulți. Rezultatele la bacalaureat sau la examenele de capacitate confirmă eșecul metodei de învățare după referate de pe Internet sau rezumate făcute după ce, eventual, au văzut ecranizările cărților pe care nu le-au citit. Dezinteresul școlar, clase tot mai greu de stăpînit dau o nouă măsură asupra impasului în care ne aflăm. Nu sîntem probabil nici primii, nici ultimii care trecem printr-un astfel de fenomen, dar negăsirea unor metode atractive pentru tineri, neadaptarea programei școlare la necesitățile momentului, precum și lipsa atractivității modului de prezentare a materiilor și a predării pot duce, în timp, la creșterea numărului absolvenților-rebut, incapabili să se adapteze la dinamica nouă a pieței de muncă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
