* Doi dintre alpiniștii din echipa brașovenilor care a plecat în urmă
cu o lună să cucerească vîrful Nanga Parbat, al treilea ca înălțime
din Himalaya, au pierdut de miercuri legătura cu tabăra de bază
Doi dintre alpiniștii din echipa brașovenilor care a plecat în urmă cu o lună să cucerească vîrful Nanga Parbat (8.125 m), al treilea ca înălțime din Himalaya, cunoscut sub numele de Muntele Ucigaș, au pierdut de două zile legătura cu tabăra de bază. Cei doi membri ai echipajului, Szöcs Imre (foto medalion), de 36 de ani, din Sfîntu Gheorghe, și Torok Ianos, de 42 de ani, din Cluj, sînt cei mai experimentați alpiniști ai expediției. Ei au pornit de la tabăra aflată la 6.200 de metri altitudine, spre o altă tabără, la 7.200 de metri altitudine. Au fost prinși însă de o furtună cu viscol puternic și temperaturi sub -30 de grade Celsius. Alpiniștii sînt dotați cu echipamente de ultimă generație, dar, din cauza gerului, acestea ar putea să nu mai funcționeze. La ultima discuție cu colegii lor rămași în tabăra de bază, Imre și Ianos spuneau că le va fi greu să supraviețuiască dacă furtuna nu se oprește, mai ales că au oxigen și mîncare numai pentru cinci zile. Echipa alpiniștilor ar fi trebuit să se întoarcă acasă în 27 septembrie. Ei aveau cu ei un drapel al României și unul al Brașovului pe care intenționau să le înfigă pe vîrful muntelui, pentru a-și marca astfel reușita.
De miercuri seara însă, tabăra de bază, aflată la 6.200 de metri altitudine, nu mai știe nimic de ei. Azi-dimineață (n.r. - ieri) la ora 9.00 am avut un contact telefonic cu tabăra de bază de la 3.500 metri altitudine și am vorbit cu liderul grupului, Alexandru Floricioiu. Mi-a spus că nu mai avem contact radio sau telefonic cu doi dintre membrii care au plecat din tabăra 2, aflată la 6.200 metri altitudine, către tabăra 3 aflată la 7.200 metri altitudine, a spus Dorin Drăgoi, unul dintre membrii echipajului, care a părăsit tabăra și a revenit la Brașov. Cei opt alpiniști români ar fi trebuit să se întoarcă acasă în 27 septembrie.
Furtună puternică
Dorin Drăgoi a declarat ieri la Brașov că legătura cu cei doi alpiniști a fost întreruptă din cauza înrăutățirii vremii. Temperatura a scăzut la -30 de grade Celsius și s-a pornit o furtună puternică. Sperăm să putem reintra în contact cu ei cît mai curînd, a afirmat optimist Drăgoi. Alpinistul brașovean crede că întreruperea legăturii se datorează descărcării acumulatorilor stației radio și a telefonului prin satelit cu care sînt dotați cei doi alpiniști, din cauza temperaturii foarte scăzute. Imre și Ianos sînt bătuți de vînturi. Nu e prima dată cînd se întîmplă așa ceva. În plus, cei doi sînt cei mai experimentați membri ai echipajului. Îngrijorarea noastră s-a produs mai ales pentru că știm că sînt dotați cu echipamente de ultimă generație. Dacă ai echipament performant și îl pierzi din mînă intri puțin în panică. E ca și cînd pleci la război și nu mai ai gloanțe în pușcă, a adăugat Drăgoi.
Oxigen și mîncare doar pentru
cinci zile
Alți doi membri ai expediției, Adam Arpad (29 ani) și Mircea Stănilă (33 ani), care se află în tabăra de la 6.200 metri împreună cu doi porteri de altitudine, adică doi localnici care-i ajută la transportul bagajelor, vor pleca pe urmele colegilor lor imediat ce se va îmbunătăți vremea. Soluția ar fi ca cei doi de la 6.200 m să plece pe traseul urmat de primii înspre tabăra de la 7.200 m. Ultima dată cînd au reușit să stea de vorbă cu Imre și cu Ianos, aceștia spuneau că, acolo unde se află, temperatura este de minus 30 de grade Celsius, și că le va fi greu să supraviețuiască dacă furtuna nu se oprește, mai ales că aveau oxigen și mîncare numai pentru cinci zile. Alpiniștii sperau să atace vîrful Nanga Parbat la sfîrșitul acestei săptămîni. Partea tehnică a traseului a fost escaladată. Traseul de la 6.200 metri pînă pe vîrf nu prezintă dificultăți tehnice. E nevoie de vreme bună și condiție fizică excelentă, a spus Drăgoi.
A doua încercare
* Echipa care a pornit să atace Nanga Parbat este formată din opt alpiniști, majoritatea brașoveni: maestrul sportiv Ladislau Hathazi, Alexandru Floricioiu - conducătorul tehnic al expediției, Dorin Drăgoi, Adam Arpad, Mircea Stănilă, Szöcs Imre, Torok Ianos și medicul Bolog Erno. Ei au pornit în expediție pe 22 august de pe aeroportul din Otopeni și urmau să se întoarcă în țară în 27 septembrie. Expediția lor este organizată de Clubul Alpin Român Transilvania și a costat aproximativ 60.000 de euro, bani proveniți în special din sponsorizări. Greutatea totală a echipamentului ajunge la 700 de kilograme. Membrii echipajului mai au la activ și alte escaladări în Alpi, Caucaz, Pamir, Thian-San, Himalaya, Alaska sau Anzii Cordilieri. Brașovenii nu se află la prima încercare de a cuceri vîrful Nanga Parbat. Patru dintre membrii acestui grup au mai încercat escaladarea vîrfului Nanga Parbat în 1998, dar, din cauza vremii nefavorabile, au fost nevoiți să se întoarcă de la 7.850 metri.
Greu de cucerit
* Nanga Parbat, cunoscut și sub numele de Diamir, este al doilea munte ca înălțime în Pakistan și al 9-lea în lume. Nanga Parbat înseamnă Muntele Golaș în limba hindi, iar șerpașii, care însoțesc uneori expedițiile pe munte, îl numesc Muntele Ucigaș sau Muntele Diavolului. Nanga Parbat este unul dintre cele mai dificile vîrfuri de peste 8.000 m. Încercările de escaladare a muntelui au început foarte devreme. Primul care a condus o expediție pe Nanga Parbat a fost Alfred Mummery în 1895. Expediția a atins aproape 7.000 m pe versantul vestic Diamir, însă Mummery și doi însoțitori Gurkha au murit încercînd escaladarea versantului Rakhiot. Alte șase expediții germane au încercat escaladarea muntelui în anii 30, dar niciuna nu a avut succes, mulți alpiniști găsindu-și sfîrșitul în furtuni și avalanșe. Nanga Parbat a fost prima dată escaladat cu succes în 3 iulie 1953 de către alpinistul austriac Hermann Buhl. Alpiniștii brașoveni și-au propus să ajungă în vîrf pe versantul Rupal, ruta Schell.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!