Unul dintre primele mele contacte cu reprezentanþii justiþiei a avut loc în prima parte a anului ’90, urmare a primului meu articol din sãptãmînalul „Replica“. Am fost chemat la poliþie, dupã ora 16.00, împreunã cu alþi trei colegi de-ai mei, iar pe culoarele instituþiei mai mirosea teribil a miliþie. Faþã în faþã cu anchetatorul care nu înþelegea de ce nu vreau eu sã scriu ce îmi dicta el, am avut prima revelaþie apropo de diferenþa anchetator-anchetat. Iluminarea s-a produs în momentul în care respectivul ofiþer a lovit cu bastonul de cauciuc în masã, întrebînd fioros: „De ce ai scris, mã, de X cã a fost secretar de partid? ªi ce dacã? ªtii ce am fost eu înainte de ’89? Secretarul de partid al miliþiei!“ Am realizat atunci cã voi avea parte de o cercetare „dreaptã ºi echitabilã“.
Anii au trecut, dar episodul respectiv nu am reuºit sã mi-l ºterg din minte. Nu ºtiu ce mai face respectivul ofiþer ºi nici nu mã prea intereseazã, dar în momentul acela aº fi fost în stare de orice sã-mi pot strãmuta cauza în orice alt oraº al þãrii, unde respectivii sã nu fi auzit de subiectul articolului meu. N-am avut ºansa asta. De acum, prin modificarea Codului de procedurã penalã, acest lucru a devenit posibil. Un lucru bun cum este ºi prevederea conform cãreia magistraþii vor putea plãti daune pentru „malpraxis“, lucru care ar trebui sã limiteze numãrul sentinþelor date dupã ureche sau diverse influenþe politice sau de altã naturã.
Ce cred cã nu-i tocmai în regulã în noul cod este prevederea conform cãreia pot fi cercetaþi, arestaþi doar cei care sînt pasibili de închisoare cu pedepse de peste 15 ani. Asta pe lîngã cei care ar putea pãrãsi þara sau ar putea distruge eventuale probe. Sub aceastã limitã se situeazã însã cei cercetaþi pentru ºantaj, furt, trafic de influenþã, torturã, tentativã de omor, dar ºi luare de mitã ºi altele. Pot sã înþeleg cã aresturile sînt suprapopulate, dar parcã este prea de tot...
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
