Din vorbele însămînțate mai an de premier în curtea uzinei Tractorul, udate de ministrul agriculturii cu apă și lacrimi, dar uitate-n buruieni de tînărul Orășanu de la AVAS, n-a răsărit decît un lan de datorii, gata să bage tractoarele ieșite la comandă în pămînt. Nu în arătura de pe ogorul țăranilor, ci direct în țărînă, cu lumînarea falimentului pe copîrșeu. Pînă și curentul s-a luat de la slujba de pomenire a privatizărilor ratate. Iar peste vreo cîteva zile, cînd s-o goli și țeava de gaz, în cuptoarele încinse cu lemne n-o să crească nici colacul pentru sufletul răposatei uzine. Gata să-și dea duhul fată bătrînă, nemăritată cu niciun investitor, după ce toată ambrozia picurată de vocile prim-miniștrilor și miniștrilor din toate cele opt guverne s-a făcut otravă. Fată bătrînă vorba vine, pentru că mulți au fost cei care au ademenit-o și-au necinstit-o pentru două parale. Dar și mai mulți au fost cei care au tăvălit-o prin contracte prenupțiale golănești și i-au păpat zestrea pînă ce au lăsat-o desculță și în zdrențe. Mai respiră arătarea?, pare să se întrebe iritat nașu Tăriceanu, ori de cîte ori e deranjat cu jelanii de la Brașov. Că doar de aia i-a pus uzina asta în brațe băiatului impotent de la AVAS. S-o îngroape pe veci și să bătătorească pămîntul peste ea pînă nu s-o mai auzi motor de tractor pe acolo. Ar face-o chiar el, premierul. Dar acum chiar nu poate. Că uite, un picior și l-a băgat în ghips, iar celălalt în partid.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
