Credinţă de după gratii

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 02.09.2006

* Părintele Gheorghe Ramba a făcut trei ani şi jumătate puşcărie politică * El i-a iertat pe securiştii care l-au schingiuit *
În iadul închisorilor comuniste, deţinuţii care l-au avut în inimi pe Dumnezeu au trăit raiul pe pămînt. Un rai lăuntric, al spiritului care putea să dicteze trupului, dîndu-i puterea să reziste. Credinţa i-a salvat pe mulţi. Iar cînd, în chinurile bătăilor şi umilinţelor crunte, uitau de Dumnezeu, preoţii întemniţaţi alături de ei îi ajutau, prin pilde şi rugăciuni, să regăsească forţa de a trăi, a suporta, a spera, a ierta şi a învinge. Nu purtau haine preoţeşti, ci zeghe şi lanţuri. Erau torturaţi, batjocoriţi şi înfometaţi la fel ca ceilalţi puşcăriaşi. Ba chiar mai mult şi mai atroce, fiindcă biserica era singurul „adversar organizat“ al construirii socialismului în România. După 1948, Securitatea şi-a pus în gînd să-i extermine pe preoţi, indiferent cărui cult slujeau. Părintele Gheorghe Ramba din Braşov le-a supravieţuit. Dar a ieşit din temniţele comuniste cu teama că viaţa îi este permanent ameninţată, teamă care nu l-a părăsit nici astăzi, la cei 83 de ani.

Smerenie şi teamă

Părintele Gheorghe, slujitor la Biserica „Sfîntul Ioan Botezătorul“ din Craiter, a cunoscut teroarea din închisorile comuniste. Dar ceva îl împiedică încă să povestească despre acele zile. „Nu vedeţi ce vremuri trăim? Victimele ajung să fie acuzate, şi invers“, spune el, cu tristeţe, preferînd ca amintirile lui să rămînă doar ale lui, dintr-un fel de modestie smerită. Nu vrea să iasă în evidenţă, crede că mărturisirea l-ar putea transforma în martir. Dar părintele chiar este un martir. „De vină sînt teroarea şi groaza pe care le-au băgat în noi. Torţionarii încă ne ameninţă, părintele ştie că oricînd poate da o maşină peste el. Părinte, noi nu trebuie să tăcem. Un confrate al dumneavoastră m-a ajutat şi pe mine în timpul detenţiei să învăţ să rezist, să nu simt durerea, să îmi umplu sufletul cu credinţă. Preoţii din închisori ne-au ajutat să avem tăria şi să iertăm“, mărturiseşte Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Braşov.

În beciurile Securităţii

Între anii 1948 - 1955, părintele Ramba a cunoscut teroarea anchetelor şi închisorilor comuniste de la Jilava şi Aiud. „Trei ani şi jumătate am fost urmărit, trei ani şi jumătate închis“, precizează el. Totul a pornit încă de pe vremea cînd era la Liceul Radu Negru din Făgăraş. Atunci a intrat în atenţia securiştilor care-i vînau pe tinerii din organizaţia „Frăţia de Cruce“. Era în 22 decembrie 1951 cînd l-au ridicat din casa părintească, din Voivodenii Mici. Securitatea din Făgăraş l-a anchetat vreme de 9 zile. Pe atunci, preotul, fiu de ţărani, era student la medicină veterinară, în anul II. După interogatorii şi bătăi în care „voiau să recunosc fapte pe care nu le-am făcut“, a fost trimis Securităţii din Sibiu. A fost încarcerat pentru patru luni, apoi transferat la Securitatea Rahova din Bucureşti. O lună de zile a fost maltratat de „specialiştii“ din capitală. Nu aveau o acuzaţie anume împotriva lui, era suficient că intrase într-o organizaţie anticomunistă. Pe deasupra, fusese coleg de clasă şi cu Ion Gavrilă Ogoranu, cunoscutul luptător din rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraşului.

„Foarte rar la baie“

În mai 1953, T.M.P.U. din Bucureşti l-a condamnat prin sentinţa nr. 2050 la închisoare, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale“. A fost încadrat în grupa a II-a de periculozitate, adică printre acei „bandiţi“ care ducea alimente şi informaţii celor din munţi. La penitenciarul Sibiu a stat 3 luni, la Jilava un an şi trei luni, la Aiud doi ani. Era la discreţia gardienilor şi a comandanţilor care se întreceau în a imagina noi metode de supliciu. Mîncarea era puţină şi proastă. Pe cînd era la Jilava, a primit un pachet cu mîncare de acasă, singurul în trei ani de carceră. De asistenţă medicală nici nu putea fi vorba, cine se îmbolnăvea era lăsat să moară. „Foarte rar la baie“, menţionează părintele Gheorghe în dosarul său de la AFDP. De 4-5 ori pe săptămînă, avea dreptul să iasă la aer, cîte 20 de minute, în incinta închisorii. Pe 21 noiembrie 1953, pe un ger cumplit, au fost duşi toţi din celulă în spălătorie. Au stat cu picioarele în apă o noapte întreagă, cu geamurile sparte, doar în pijamale subţiri. Pedeapsă pentru că nu răspunseseră la salut.

Pregătit pentru moarte

Pe călăii lui, părintele îi ţine minte. Securistul Zăgan l-a bătut la Făgăraş, Traian Urzică la Sibiu, căpitanul Ion Cîrnu la Braşov, iar la Aiud, comandantul colonel Gheorghe Crăciun. „Am rezistat prin credinţă. Eram pregătit încă din frăţie pentru pedepse. Pentru orice, chiar şi pentru moarte“, îşi aminteşte fostul deţinut politic. După ce calvarul s-a terminat, ca să aibă din ce trăi, a fost nevoit să se angajeze la uzina Tractorul, ca muncitor. „Îmi expirase buletinul şi a trebuit să mă prezint la Securitate. Chiar îmi venea să rîd, acum mă duceam de bună voie la Securitate. Acolo l-am întîlnit pe Cîrnu. M-a recunoscut. A venit la mine şi mi-a spus că nu are nimic cu mine, el şi-a făcut doar datoria. Mi-a prelungit buletinul imediat. Pe Traian Urzică l-am văzut la televizor de curînd. La fel zicea şi el: ăsta a fost serviciul lui, nu ne tortura din plăcere“, spune părintele.

În slujba lui Dumnezeu

După perioada de uzină, a luat hotărîrea să-şi împlinească visul din copilărie, acela de a fi preot. A intrat la Sibiu, la Teologie. De aici, a fost transferat la Cluj. Nicăieri nu era agreat pentru trecutul lui, dar cîţiva profesori părinţi l-au apreciat şi l-au luat sub oblăduirea lor. Nici la cursuri de zi n-a avut voie, a studiat la fără frecvenţă. O dată hirotonit preot, a fost repartizat cît mai departe de Bucureşti, la Dej, apoi la Turda unde a slujit pînă la pensie. După 1989, s-a întors acasă. În 1958, s-a căsătorit şi are un băiat şi o fată. Astăzi, slujeşte ca preot la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, alături de părintele Adrian Boghici. „E un om extraordinar. Vorbeşte foarte puţin şi aproape deloc despre trecutul lui, dar suferinţa i se poate citi şi acum pe chip“, spune părintele Boghici.

„Eu v-am iertat“

În timpul încarcerării la Jilava, a cunoscut mai mulţi deţinuţi respectaţi nu numai de către colegii de suferinţă, ci şi de către torţionari. Florea Victor, Efstate Mircea, Traian Bara, Ovidiu Cotruş i-au devenit prieteni. „Ovidiu Cotruş, zis Puiu, era un om cu o memorie extraordinară. Povestea cărţi întregi, paznicii stăteau cu urechea la vizetă şi-l ascultau cu plăcere cum povestea din romanele citite în libertate“, îşi aminteşte părintele despre cunoscutul critic literar. „Dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de poporul ăsta necăjit m-au ţinut în viaţă şi asta vreau să transmit şi credincioşilor: iubiţi-l pe Dumnezeu şi iubiţi Ţara Românească“. Cît despre cei care i-au făcut viaţa un iad, părintele Gheorghe le transmite cu blîndeţe duhovnicească: „Eu v-am iertat de mult. Pe nimeni n-am ură“.

Frăţia din Făgăraş

* Organizaţia Frăţia de Cruce s-a constituit în ziua de 29 iunie 1919, la Cluj: „Frăţia de Cruce pentru desăvîrşirea idealului naţional va întări inimile, va fortifica voinţele şi va întemeia aşezăminte la românii de pretutindeni, pentru ca prin ordine să înfăptuiască libertatea naţională, ca strajă a civilizaţiei latine paşnice la porţile Orientului viforos“. Tot în statut, se preciza: „Frăţia de Cruce va propaga sentimentele tradiţionale de iubire pentru Rege şi Patrie, pentru limbă, lege şi moşie şi pentru încredere neţărmurită în monarhia constituţională şi democratică“. Societatea reunea mai ales membri tineri, care nu împliniseră încă 18 ani. Grupul din Făgăraş s-a numit „Negoiul“.

Povestitorul din temniţă

* Sabin Ovidiu Cotruş (1926-1977), critic şi istoric literar, a fost nepotul lui Aron Cotruş. A fost studentul lui Lucian Blaga la Litere şi Filosofie din Cluj. În facultate a fost şef al studenţilor legionari. După 7 ani de detenţie, s-a îmbolnăvit grav şi n-a mai trăit mult. În temniţe, devenise o legendă vie. El era cel care îi ţinea pe deţinuţi şi pe gardieni cu sufletul la gură, povestindu-le romanele lui Dostoievski sau Tolstoi, pînă ce, într-o zi, paznicul a strigat: „ Mărit-o, domnule, pe Nataşa, că îmi vine schimbul!“. Replica a rămas memorabilă în închisoarea Jilava.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: