* Părintele Gheorghe Ramba a făcut trei ani și jumătate pușcărie politică * El i-a iertat pe securiștii care l-au schingiuit *
În iadul închisorilor comuniste, deținuții care l-au avut în inimi pe Dumnezeu au trăit raiul pe pămînt. Un rai lăuntric, al spiritului care putea să dicteze trupului, dîndu-i puterea să reziste. Credința i-a salvat pe mulți. Iar cînd, în chinurile bătăilor și umilințelor crunte, uitau de Dumnezeu, preoții întemnițați alături de ei îi ajutau, prin pilde și rugăciuni, să regăsească forța de a trăi, a suporta, a spera, a ierta și a învinge. Nu purtau haine preoțești, ci zeghe și lanțuri. Erau torturați, batjocoriți și înfometați la fel ca ceilalți pușcăriași. Ba chiar mai mult și mai atroce, fiindcă biserica era singurul adversar organizat al construirii socialismului în România. După 1948, Securitatea și-a pus în gînd să-i extermine pe preoți, indiferent cărui cult slujeau. Părintele Gheorghe Ramba din Brașov le-a supraviețuit. Dar a ieșit din temnițele comuniste cu teama că viața îi este permanent amenințată, teamă care nu l-a părăsit nici astăzi, la cei 83 de ani.
Smerenie și teamă
Părintele Gheorghe, slujitor la Biserica Sfîntul Ioan Botezătorul din Craiter, a cunoscut teroarea din închisorile comuniste. Dar ceva îl împiedică încă să povestească despre acele zile. Nu vedeți ce vremuri trăim? Victimele ajung să fie acuzate, și invers, spune el, cu tristețe, preferînd ca amintirile lui să rămînă doar ale lui, dintr-un fel de modestie smerită. Nu vrea să iasă în evidență, crede că mărturisirea l-ar putea transforma în martir. Dar părintele chiar este un martir. De vină sînt teroarea și groaza pe care le-au băgat în noi. Torționarii încă ne amenință, părintele știe că oricînd poate da o mașină peste el. Părinte, noi nu trebuie să tăcem. Un confrate al dumneavoastră m-a ajutat și pe mine în timpul detenției să învăț să rezist, să nu simt durerea, să îmi umplu sufletul cu credință. Preoții din închisori ne-au ajutat să avem tăria și să iertăm, mărturisește Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din Brașov.
În beciurile
Securității
Între anii 1948 - 1955, părintele Ramba a cunoscut teroarea anchetelor și închisorilor comuniste de la Jilava și Aiud. Trei ani și jumătate am fost urmărit, trei ani și jumătate închis, precizează el. Totul a pornit încă de pe vremea cînd era la Liceul Radu Negru din Făgăraș. Atunci a intrat în atenția securiștilor care-i vînau pe tinerii din organizația Frăția de Cruce. Era în 22 decembrie 1951 cînd l-au ridicat din casa părintească, din Voivodenii Mici. Securitatea din Făgăraș l-a anchetat vreme de 9 zile. Pe atunci, preotul, fiu de țărani, era student la medicină veterinară, în anul II. După interogatorii și bătăi în care voiau să recunosc fapte pe care nu le-am făcut, a fost trimis Securității din Sibiu. A fost încarcerat pentru patru luni, apoi transferat la Securitatea Rahova din București. O lună de zile a fost maltratat de specialiștii din capitală. Nu aveau o acuzație anume împotriva lui, era suficient că intrase într-o organizație anticomunistă. Pe deasupra, fusese coleg de clasă și cu Ion Gavrilă Ogoranu, cunoscutul luptător din rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului.
Foarte rar la baie
În mai 1953, T.M.P.U. din București l-a condamnat prin sentința nr. 2050 la închisoare, pentru uneltire împotriva ordinii sociale. A fost încadrat în grupa a II-a de periculozitate, adică printre acei bandiți care ducea alimente și informații celor din munți. La penitenciarul Sibiu a stat 3 luni, la Jilava un an și trei luni, la Aiud doi ani. Era la discreția gardienilor și a comandanților care se întreceau în a imagina noi metode de supliciu. Mîncarea era puțină și proastă. Pe cînd era la Jilava, a primit un pachet cu mîncare de acasă, singurul în trei ani de carceră. De asistență medicală nici nu putea fi vorba, cine se îmbolnăvea era lăsat să moară. Foarte rar la baie, menționează părintele Gheorghe în dosarul său de la AFDP. De 4-5 ori pe săptămînă, avea dreptul să iasă la aer, cîte 20 de minute, în incinta închisorii. Pe 21 noiembrie 1953, pe un ger cumplit, au fost duși toți din celulă în spălătorie. Au stat cu picioarele în apă o noapte întreagă, cu geamurile sparte, doar în pijamale subțiri. Pedeapsă pentru că nu răspunseseră la salut.
Pregătit
pentru moarte
Pe călăii lui, părintele îi ține minte. Securistul Zăgan l-a bătut la Făgăraș, Traian Urzică la Sibiu, căpitanul Ion Cîrnu la Brașov, iar la Aiud, comandantul colonel Gheorghe Crăciun. Am rezistat prin credință. Eram pregătit încă din frăție pentru pedepse. Pentru orice, chiar și pentru moarte, își amintește fostul deținut politic. După ce calvarul s-a terminat, ca să aibă din ce trăi, a fost nevoit să se angajeze la uzina Tractorul, ca muncitor. Îmi expirase buletinul și a trebuit să mă prezint la Securitate. Chiar îmi venea să rîd, acum mă duceam de bună voie la Securitate. Acolo l-am întîlnit pe Cîrnu. M-a recunoscut. A venit la mine și mi-a spus că nu are nimic cu mine, el și-a făcut doar datoria. Mi-a prelungit buletinul imediat. Pe Traian Urzică l-am văzut la televizor de curînd. La fel zicea și el: ăsta a fost serviciul lui, nu ne tortura din plăcere, spune părintele.
În slujba lui Dumnezeu
După perioada de uzină, a luat hotărîrea să-și împlinească visul din copilărie, acela de a fi preot. A intrat la Sibiu, la Teologie. De aici, a fost transferat la Cluj. Nicăieri nu era agreat pentru trecutul lui, dar cîțiva profesori părinți l-au apreciat și l-au luat sub oblăduirea lor. Nici la cursuri de zi n-a avut voie, a studiat la fără frecvență. O dată hirotonit preot, a fost repartizat cît mai departe de București, la Dej, apoi la Turda unde a slujit pînă la pensie. După 1989, s-a întors acasă. În 1958, s-a căsătorit și are un băiat și o fată. Astăzi, slujește ca preot la Biserica Sf. Ioan Botezătorul, alături de părintele Adrian Boghici. E un om extraordinar. Vorbește foarte puțin și aproape deloc despre trecutul lui, dar suferința i se poate citi și acum pe chip, spune părintele Boghici.
Eu v-am iertat
În timpul încarcerării la Jilava, a cunoscut mai mulți deținuți respectați nu numai de către colegii de suferință, ci și de către torționari. Florea Victor, Efstate Mircea, Traian Bara, Ovidiu Cotruș i-au devenit prieteni. Ovidiu Cotruș, zis Puiu, era un om cu o memorie extraordinară. Povestea cărți întregi, paznicii stăteau cu urechea la vizetă și-l ascultau cu plăcere cum povestea din romanele citite în libertate, își amintește părintele despre cunoscutul critic literar. Dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de poporul ăsta necăjit m-au ținut în viață și asta vreau să transmit și credincioșilor: iubiți-l pe Dumnezeu și iubiți Țara Românească. Cît despre cei care i-au făcut viața un iad, părintele Gheorghe le transmite cu blîndețe duhovnicească: Eu v-am iertat de mult. Pe nimeni n-am ură.
Frăția din Făgăraș
* Organizația Frăția de Cruce s-a constituit în ziua de 29 iunie 1919, la Cluj: Frăția de Cruce pentru desăvîrșirea idealului național va întări inimile, va fortifica voințele și va întemeia așezăminte la românii de pretutindeni, pentru ca prin ordine să înfăptuiască libertatea națională, ca strajă a civilizației latine pașnice la porțile Orientului viforos. Tot în statut, se preciza: Frăția de Cruce va propaga sentimentele tradiționale de iubire pentru Rege și Patrie, pentru limbă, lege și moșie și pentru încredere nețărmurită în monarhia constituțională și democratică. Societatea reunea mai ales membri tineri, care nu împliniseră încă 18 ani. Grupul din Făgăraș s-a numit Negoiul.
Povestitorul din temniță
* Sabin Ovidiu Cotruș (1926-1977), critic și istoric literar, a fost nepotul lui Aron Cotruș. A fost studentul lui Lucian Blaga la Litere și Filosofie din Cluj. În facultate a fost șef al studenților legionari. După 7 ani de detenție, s-a îmbolnăvit grav și n-a mai trăit mult. În temnițe, devenise o legendă vie. El era cel care îi ținea pe deținuți și pe gardieni cu sufletul la gură, povestindu-le romanele lui Dostoievski sau Tolstoi, pînă ce, într-o zi, paznicul a strigat:
Mărit-o, domnule, pe Natașa, că îmi vine schimbul!. Replica a rămas memorabilă în închisoarea Jilava.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!