Ocrotită de căldurica molcuțelor și pufoaselor fotolii de parlamentari, ori de miniștri sau șefi de orice calibru, și niciodată prea ostenită de șerpuitoarele schimbări de partid și alianțe, după 16 ani de nederanjată gestație, mare parte din clasa politicienilor și-a pierdut brusc somnul. Focul pus pe miriștea desțelenită a dosarelor adînc îngropate la secret le frige rău viitorul celor cu trecut. Într-o nădușeală generală, mustind de transpirații reci, sau dimpotrivă cu bucuria unui pretext mai mult decît onorabil de-a scăpa de balast și incomozi, fiecare partid caută să joace cartea dosariadei cît mai terapeutic, cît mai spectaculos și, de ce nu, cît mai grabnic profitabil. Gestionată și înțeleasă în utilitatea ei morală radical de unele familii politice și diametral opus de altele, toamna deconspirărilor a deranjat și rearanjat multe frății. Unele s-au refăcut la vedere, altele se afișează voit sub un aer de discreție, iar alte și alte se regrupează și lucrează abia bănuit în subteranele de unde se trag sforile.
PNL și PD și-au dat din nou mîinile, promițînd să nu-și mai strîngă degetele la ușă, măcar pînă trec puntea suspinelor spre Europa. Dar cu epurarea colaboraționiștilor, care le va rări și ca număr, și ca nume ceva plutoane, ar putea avea nevoie de actuala alianță chiar pînă la alegerile viitoare. Sau, poate, tocmai atunci. PRM se dă de-a dura cu flancul de bătrîni securiști, pe-o parte, și cu fragilele procente dar puternicele mass-media ale conservatorilor lui Voiculescu, pe de alta, asmuțind electoratul împotriva lui Băsescu. Pesediștii au nevoie întîi să se alieze între ei. Nu de deconspirarea dosarelor de la Secu, Die sau Sie se teme frăția lor. Pe astea le-au fumat, de mult, pînă la scrum. Arhivele PCR să nu scoată, măcar o vreme, capul. Și nu-l vor scoate, căci capul e la ei. Și nu se dă ușor tăiat. Și în UDMR se plătesc polițe vechi, ca între frați. Fierbe confreria scriitorilor, Biserica își caută păcătoșii, societatea toată se zbate între dorința de-a acuza și neputința de-a ierta. O singură frăție pare însă calmă și neclintită. De neatins. Frăția ofițerilor Securității.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!