* Dosarele în care este cercetat omul de afaceri au fost finalizate și vor fi trimise pe rolul instanței săptămîna viitoare
Cercetat în două dosare penale, pentru lovituri cauzatoare de moarte și înșelăciune, Ionică Anuțoiu, fostul director al vremelnicului cotidian Obiectiv, va fi trimis în judecată săptămîna viitoare. Cercetările au fost finalizate, iar rechizitoriile sînt întocmite. Procurorii îl vor invita pe inculpat, în această săptămînă, la Parchet, pentru a-i prezenta probatoriul. Dacă va fi găsit vinovat, Ionică Anuțoiu riscă pînă la 15 ani de pușcărie. Omul de afaceri nu a putut fi contactat ieri pentru a-și spune punctul de vedere, dar, în toate declarațiile de pînă acum, el a susținut că este nevinovat în incidentul care a dus la moartea fostei sale angajate.
Încă o semnătură
Cele două dosare penale în care este cercetat Anuțoiu au fost finalizate de procurori. Aceștia îl vor invita pe inculpat, în această săptămînă, la Parchet, pentru a-i prezenta probatoriul. Într-unul dintre dosare, fostul director al cotidianului Obiectiv este cercetat după ce, în 30 aprilie 2006, și-a lovit o fostă angajată, în urma unui scandal iscat într-o benzinărie. Victima, Melania Bâtea, a ajuns în comă la spital și a murit cîteva zile mai tîrziu în secția de terapie intensivă. Omul de afaceri susține însă că doar a încercat să se elibereze de femeia care îl luase la întrebări pentru o mai veche problemă de serviciu, iar aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de o bordură, fără ca el s-o lovească. Încercînd să-și demonstreze nevinovăția, la jumătatea lunii iulie, Ionică Anuțoiu a făcut cerere pentru a depune la dosar probe care, în opinia sa, l-ar putea absolvi de vină. Procurorii au însă la dispoziție și alte probe cum ar fi rezultatele autopsiei victimei și rezultatele reconstituirii faptei, probe care, se pare, îl incriminează pe Anuțoiu.
Cercetat și pentru înșelăciune
Anuțoiu mai este cercetat penal pentru înșelăciune și este acuzat de o țeapă de miliarde de lei. Și acest rechizitoriu este aproape finalizat și urmează a fi trimis la instanță. Anuțoiu este acuzat că, în anul 2004, în calitate de director general, a obținut în condiții ilegale, prezentînd balanțe de verificare lunare false, un credit pentru Elida SRL, în valoare de trei miliarde de lei. Anuțoiu mai este cercetat penal și pentru că a scris mai multe instrumente de plată pe care beneficiarul nu le-a putut încasa la timp. Potrivit oamenilor legii, el a emis în 2003 șase bilete la ordin în valoare totală de 60 de milioane de lei, fără a avea disponibil în bancă. Anchetatorii au descoperit și că Anuțoiu, împreună cu o altă persoană, au determinat 18 dintre angajații societăților pe care le administrau să ceară și să obțină pentru el credite de nevoi personale, în valoare totală de aproximativ 2,5 miliarde de lei. Oamenilor li s-a promis că ratele vor fi plătite de firmă, lucru care nu s-a întîmplat. Ionică Anuțoiu este cercetat pentru înșelăciune, participație improprie la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!