Nu cred că-l încălzește cu ceva pe brașoveanul zgribulit, în baie, faptul că pentru a avea el apă caldă dimineața trebuie încălzite 700 de kilometri de țeavă. Nici măcar nu-i treaba lui. El măsoară lungimea sau mărimea facturii pe care se opintește în fiecare lună să o plătească. Unii reușesc, iar alții nu. Ce vină au însă cei care o plătesc și nu au dimineață apă caldă să se spele? Vina de a fi proști că au plătit, vor spune mulți dintre ei.
Oricare ar fi argumentele tehnice ale conducerii CET, măsura restricționării furnizării apei calde fără consultarea asociațiilor de proprietari este pompieristică și abuzivă. Și așa nu cred că erau prea populari, după joaca de-a debranșarea în lunile friguroase. Cît despre Distrigaz nu ar trebui să ne mai mire nimic. Știm cu toții că singurul resort acolo este banul, iar pasarea responsabilității pe București cred că nu se înscrie decît în strategia clasică a acestei societăți.
În plină criză aviară, cînd principala recomandare a autorităților este creșterea măsurilor de igienă personală și cît mai multă apă și săpun, brașovenii se văd siliți să facă dușuri reci care, cu siguranță, ar trebui făcute de altcineva. Eventual administrate periodic, pînă cînd respectivii vor realiza că nu se joacă cu centrala de acasă, ci cu un sistem al unui oraș pe care întîmplător au ajuns să îl administreze.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
