Ai grijă ce-ți dorești, spune o vorbă din bătrîni. Mama lui Răzvan era o femeie la locul ei, dintr-un sat sărac. Își dorea un calculator pentru fiul ei. Un băiețel frumos și cuminte, primul din clasă. A plecat în Italia să facă rost de bani. S-a întors mai repede decît credea. Ca să-și îngroape copilul. Băiatul s-a spînzurat de dorul ei. O altă mamă, alungată de sărăcie dintr-un sat brașovean într-un colț de Europă, nici nu știe măcar că băiețelul ei a ajuns într-un spital, rupt în bătaie. Poate că, acolo, departe, visează la parfumul fericirii. Aici însă, acasă, micuțul nu știe decît mirosul acru al fricii și-al durerii.
Uneori, copiii nu măsoară nici averea, nici sărăcia ca oamenii mari. Cînd ești copil, foamea sau boala sau julitura din genunchi sînt mai puțin chinuitoare dacă poți plînge în brațele mamei. Și bombonica cea mai mititică te face fericit atunci cînd ți-o aduce tăticul tău. Chiar și atunci cînd vine trist și obosit și n-are chef de vorbă, și te temi puțin că poate e necăjit din cauza ta, tot e bine. Pentru că e acasă. Cînd ești copil, adormi liniștit chiar dacă, din camera alăturată, răzbat șoaptele părinților care vorbesc despre banii care iar s-au terminat. Nu-ți faci griji, pentru că știi că mama și cu tata sînt acolo. Și ei nu vor lăsa nimic rău să ți se întîmple. Asta e dragoste. Singura avere, fără de preț, pe care o primesc unii copii de la părinții lor. Alți copii au haine scumpe, jucării fantastice, bonă, profesori de pian și dans și pleacă vara în excursii în străinătate. Cu însoțitori plătiți. Nu-și prea văd părinții, care muncesc la greu să le ofere totul. Și ei pot fi fericiți. Deși învață de mici că totul, chiar și dragostea, se plătește. Există însă și un preț pe care tot mai mulți copii îl plătesc fără să-l înțeleagă. Singurătatea. Plătesc, o dată cu ei, și părinții care îi lasă pe mîna unor străini. Nimeni nu pleacă de bine. Nimeni nu-și lasă copiii plîngînd în prag, fără să-i sîngereze inima. Dar pleacă, nici ei nu știu unde, sperînd că se vor întoarce cu bani. Bani pentru o pîine în plus, pentru o casă. Bani pentru viața copiilor lor. Mulți reușesc. Chiar dacă pumnul de euro nu poate obloji chiar toate rănile care sfîșie sufletele. Alții nu au cu ce să se întoarcă. Sau nu mai au la cine.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!