* Un proiectil care cîntărea o tonă a fost descoperit ieri în cartierul Craiter * Dacă ar fi explodat, bomba ar fi ras de pe fața pămîntului toate clădirile pe o distanță de 3.000 de metri
Sute de brașoveni au stat toată ziua de ieri cu sufletul la gură, după ce lîngă un bloc de pe strada Pavilioanele CFR a fost descoperit un proiectil de aviație de 1,70 metri lungime. Bomba cîntărea nu mai puțin de o tonă și era încă activă. Dacă ar fi explodat, ar fi distrus totul pe o rază de 3.000 de metri. O mulțime de pompieri, polițiști și specialiștii de la protecția civilă au împînzit zona. Perimetrul a fost imediat securizat, au fost montate panouri protectoare, iar circulația a fost oprită. Decopertarea bombei a durat cîteva ore bune, iar pentru ridicarea și mutarea ei a fost adusă o echipă de pirotehniști de la București. S-a muncit cu mare grijă deoarece orice mișcare greșită ar fi putut duce la o explozie de proporții care ar fi ras de pe fața pămîntului blocurile din zonă. Proiectilul de ieri este unul dintre cele mai mari descoperite pînă acum la Brașov și se pare că datează din Al Doilea Război Mondial. După o zi întreagă de muncă, bomba a fost ridicată și transportată la poligonul de la Hărman unde a fost distrusă.
Sute de brașoveni au stat toată ziua de ieri cu sufletul la gură, după ce lîngă un bloc de pe strada Pavilioanele CFR a fost descoperit un proiectil de aviație de 1,70 metri lungime. Bomba cîntărea nu mai puțin de o tonă și era încă activă. Dacă ar fi explodat, ar distrus totul pe o rază de 3.000 de metri.
Descoperit din greșeală
Proiectilul a fost descoperit de lucrătorii de la Compania Apa care schimbau niște conducte. Cînd au văzut capul unui focos, oamenii au oprit imediat lucrul și au anunțat poliția. Noi săpam pentru ca cei de la Apa să poată să schimbe țevile. La un moment dat, la vreo trei metri adîncime, am dat de ceva foarte tare. Am observat capătul proiectilului și ne-am dat seama că este vorba despre o bombă. Am oprit imediat utilajele și am anunțat autoritățile, a povestit Ion Molnar, unul dintre muncitorii care lucrau în zonă.
Alertă de gradul zero
Zona a fost imediat securizată, au fost montate panouri protectoare, iar circulația a fost oprită. Polițiștii n-au lăsat pe nimeni să treacă și i-au îndepărtat pe curioși. Decopertarea bombei a durat cîteva ore bune, iar pentru ridicarea și mutarea ei a fost adusă o echipă de pirotehniști de la București. S-a muncit cu mare grijă deoarece orice mișcare greșită ar fi putut duce la o explozie de proporții care ar fi ras de pe fața pămîntului blocurile din zonă. Proiectilul de ieri este unul dintre cele mai mari descoperite pînă acum la Brașov și se pare că datează din al doilea război mondial. Proiectilul are două focoase și 1,70 metri lungime. S-au luat toate măsurile necesare de securizare a zonei. Evacuarea populației nu se impune deoarece totul este sub control, a declarat ieri Stelian Răchițean, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, sosit la fața locului.
Curiozitatea învinge frica
Dacă marea majoritate a oamenilor care locuiesc în zonă s-au temut de o explozie, au existat și mulți cărora nu le-a păsat, pentru că, se pare, n-au prea înțeles ce pericol îi paște. Nu mi-e frică. De ce să-mi fie? La noi în apartament nu intră nimeni. Încuiem ușa și gata, a spus Ioan Bocșa. În cazul altora, curiozitatea a învins frica. Zeci de oameni s-au înghesuit la ferestre să vadă minunăția, deși li se spusese clar să închidă totul și să stea departe de geamuri. Nimeni însă nu a pătruns în spațiul securizat care a fost păzit în permanență de polițiștii comunitari. Și amenda de 40 de milioane de lei i-a ținut pe curioși la distanță. Totul s-a terminat cu bine ieri seară, după ce proiectilul a fost dus la Hărman, cu un camion încărcat cu nisip, și distrus de pirotehniști.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!