La alegerile din ’96, am primit o ofertã de a candida, primul pe listã la deputaþi, din partea liderului Partidului Automobiliºtilor. Am declinat oferta, încercînd sã fiu cît mai serios cu putinþã, deºi mã bufnea rîsul îngrozitor. Ba chiar am ºi rîs apoi copios cu prietenii. Partidul cu pricina n-a intrat în Parlament, deºi a adunat, þin minte, o grãmadã de voturi. Citind materialul de astãzi al colegei mele despre înfiinþarea unui eventual partid literar, n-am mai rîs. Ba chiar, n-am putut nici mãcar sã zîmbesc. Asta chiar dacã majoritatea celor chestionaþi în material au catalogat demersul tînãrului bucureºtean drept o glumã bunã. Mie nu mi se pare o glumã. ªi apreciez, în general, oamenii care nu se complac în situaþia de a nu face nimic ºi încearcã sã schimbe în vreun fel lucrurile care merg prost. Nu cred cã înfiinþarea unui partid, oricum s-ar numi ºi ce ºi-ar propune el, este o cale de a schimba lumea, dar admir faptul cã existã cineva care, pe lîngã faptul cã este revoltat de inculturã, manele, mediocritatea ºi prostia cronicã, mai face ºi ceva. Este pãcat, totuºi, cã fanatismul tînãrului bucureºtean nu este pus în slujba unei idei care, cred eu, ar fi mult mai constructivã - înscrierea tinerilor într-un numãr copleºitor în partidele existente ºi ocuparea posturilor cheie, folosind toate metodele posibile. Apoi, eliminarea din viaþa politicã a tuturor nulitãþilor, semi-mediocritãþilor ºi a celor care nu fac decît politica proprie. Într-un astfel de demers l-aº sprijini din toatã inima. Asta pentru cã nu am nici mãcar eu timp sã aºtept ca acest lucru sã se întîmple natural, pronosticul de 20 de ani al lui Brucan pãrîndu-mi-se acum extrem de optimist, pe mãsurã ce ne apropiem de scadenþã, oricît de mult l-am înjurat cu toþii atunci cînd a spus-o.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
