* Primele nouă asociații ale căror datorii sar de 10 miliarde de lei vechi rămîn de astăzi fără apă caldă la robinete
* De astăzi, nouă asociații de
proprietari din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor rămîne fără apă caldă * Pînă la sfîrșitul săptămînii, toate asociațiile cu datorii vor fi debranșate
Nouă asociații de proprietari vor rămîne de astăzi fără apă caldă din cauza datoriilor pe care le-au acumulat către CET. Este vorba despre Asociația de Proprietari 47, Spicul 22, 29 (C-10), Proletarilor 30, 183 C 5/3 și 183 Cămin 3, Carfil (Cămin), Adrom SA și Traianus. Suma totală a datoriilor pe care cele nouă asociații le au la CET este de peste 1.000.000 RON (10 miliarde lei vechi). Cea mai mare datorie aparține Asociației nr 47, care are de plătit CET 183.330 RON. Cu excepția Asociației Traianus, care nu și-a respectat graficul de eșalonare, restul asociațiilor nici măcar nu și-au trimis reprezentanții la negocierile pentru plată. Potrivit directorului general CET Brașov, Mircea Paraschiv, rău-platnicii vor fi rebranșați numai dacă încep să plătească și vor face dovada unei plăți substanțiale la început. În cazul în care nu vor începe să plătească din datorii, ar putea urma debranșarea de la căldură. Directorul CET a mai spus ieri că, pînă la sfîrșitul săptămînii, vor fi debranșate toate asociațiile de proprietari care au datorii față de CET și nu respectă graficele de reeșalonare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!